ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cuc, despre lotul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva: Are probleme grave

13 Septembrie 2019   |   AGERPRES

Răzvan Cuc a făcut o serie de acuzaţii la adresa constructorului spaniol, despre care susţine că se poate spune că a început, prin presă, "o presiune" vizavi de minister şi de CNAIR. În opinia ministrului, constructorul este "mai mult decât vinovat", "minte" şi "dezinformează" şi "investeşte banii în mass media românească ca să denatureze adevărul" vizavi de acest lot de autostradă.

 
 
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat, joi, că pe lotul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva sunt ''probleme grave'', menţionând că sunt fisuri la kilometrul 57, şi că ar fi un "gest de inconştienţă" să îl deschidă traficului şi apoi "să o ia la vale", aşa cum s-a întâmplat în 2014 pe Autostrada Sibiu-Orăştie.

"Nu pot să deschid un lot de autostradă, cum a fost deschis în 2014 Sibiu-Orăştie, şi să avem o cedare, să o ia autostrada la vale. Ar fi un gest de inconştienţă. (...). Lotul de autostradă va fi deschis dacă o nouă expertiză, am cerut o expertiză în două săptămâni, dacă expertiza ne dă soluţia că putem da în trafic - pentru că acea fisură a apărut exact în paralel cu descărcarea Holdea, dacă putem da în trafic fără ca fisura să se extindă înspre lotul 4, atunci vom da în trafic. Dacă vedem că fisura...Vedem exact direcţia, cum se va deplasa această fisură, în funcţie de asta stabilim şi când dăm drumul la trafic. Nu facem spectacol doar să dăm drumul la autostradă ca să o ia la vale", a declarat ministrul Transporturilor, prezent în inspecţie pe şantierul Autostrăzii Sebeş-Turda.


Răzvan Cuc a făcut o serie de acuzaţii la adresa constructorului spaniol, despre care susţine că se poate spune că a început, prin presă, "o presiune" vizavi de minister şi de CNAIR. În opinia ministrului, constructorul este "mai mult decât vinovat", "minte" şi "dezinformează" şi "investeşte banii în mass media românească ca să denatureze adevărul" vizavi de acest lot de autostradă.

"Nici măcar nu s-a pus în trafic această autostradă şi deja au apărut fisuri la nivelul autostrăzii. Este inadmisibil şi nu voi permite ca cineva să vină în România şi să îşi bată joc, indiferent că are impresia că dă el nişte bani cuiva din presă ca să scrie rău (...) Dovezile sunt clare: acea autostradă are probleme grave când vine vorba de calitatea lucrărilor aşa cum s-au făcut. Exact la kilometrul 57, unde a fost acea cedare de terasament în 2017, acolo au apărut şi fisurile acum. Aşa că eu îi îndemn pe constructori, indiferent de origine, că sunt străini, că sunt români, să investească banii în lucrări de calitate şi nu în materiale care au conotaţii să inducă în eroare publicul din România. Pentru că lucrurile sunt clare, imaginile sunt grăitoare", a declarat ministrul.

Cuc a spus că "înţelege" supărarea constructorului, pentru că, până acum, a afirmat acesta, în România "nu s-a mai întâmplat aşa ceva şi anume ca statul român să execute garanţia depunerii de punere în execuţie şi să îndrăznească să mai aibă tupeul să dea şi penalităţi" de 73 de milioane.

"Ei credeau că aici e un sat fără câini. Ai venit, mai vii cu un ambasador, mai faci puţin scandal şi, gata, toată lumea face un pas înapoi. Nu, România nu este o ţară în care fiecare face ce vrea. Cât timp sunt ministrul Transporturilor, mă asigur că la lucrările care se fac se respectă termenele şi calitatea", a spus Răzvan Cuc.

Ministrul a adăugat că au fost făcute teste, care au arătat, a susţinut acesta, că "lucrările nu sunt de calitate".

Cuc a mai spus că înţelege că toată lumea vrea să fie deschise autostrăzi şi că şi el vrea la fel, dar că nu poate să facă acest lucru până când nu se asigură că acele cedări sunt puse în siguranţă.

Ministrul a transmis o invitaţie presei pentru ca săptămâna viitoare să ia lotul respectiv "pas cu pas, din metru în metru", pentru a vedea exact cum stau lucrurile.

În urmă cu o săptămână, ministrul Transporturilor a afirmat că lotul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva, pentru care statul român a reziliat recent contractul cu constructorul spaniol, fiind preluat de către CNAIR, va fi deschis circulaţiei la sfârşitul lunii septembrie.

Între timp, CNAIR a informat că o fisură de 15 de centimetri lungime şi un centimetru lăţime a apărut pe lotul 3, la km 57+100, fiind vorba despre o problemă de terasament, care nu va putea fi rezolvată până la finele lunii septembrie.

Pe de altă parte, constructorul lotului 3 a anunţat că se gândeşte "foarte serios" să facă plângeri penale şi să acţioneze statul român în judecată, considerând că ministrul Transporturilor a reziliat contractul într-un mod abuziv. De asemenea, a anunţat declanşarea unui conflict diplomatic din cauza rezilierii contractului de către autorităţile române de resort, urmând ca ambasadorul României în Spania să fie chemat la discuţii.

Reprezentanţii constructorului spun că proiectul construirii lotului 3, în lungime de 21,14 kilometri, după o colaborare "extrem de dificilă" cu CNAIR, a fost finalizat şi se aştepta recepţia lucrărilor şi punerea în funcţiune. Constructorul a anunţat în 12 august că lucrările aferente proiectului au fost finalizate şi că nu există impedimente de ordin tehnic sau contractual pentru ca CNAIR să nu efectueze recepţia proiectului şi punerea sa în funcţiune, iar finisajele actuale sunt în afara corpului autostrăzii şi se pot executa fără a încurca traficul, ceea ce înseamnă că nu împiedicau recepţia lucrării.

Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva are o lungime de 21,14 kilometri, iar lucrările au fost contractate la o valoare de 579,92 milioane lei, fără TVA. Din această sumă, 492,93 milioane lei, adică 85%, reprezintă Fonduri de Coeziune, în timp ce diferenţa de 86,98 milioane lei a fost asigurată din fonduri ale Guvernului României.

Constructorul lotului 3 al Autostrăzii Lugoj - Deva este Asocierea formată din SC Teloxim CON SRL - Comsa SA - Aldesa Construcciones SA - SC Arcadis Eurometudes SA.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 8080 / 9154
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
ANALIZĂ DETALIATĂ - România în Chambers Europe 2026: lideri, campioni de nișă și firmele cel mai bine cotate ale pieței | NNDKP domină prezența în Band 1, Filip & Company și RTPR își consolidează statutul în practicile esențiale ale avocaturii de business. Piața reflectă o competiție tot mai intensă între liderii tradiționali și firmele specializate care câștigă teren în ariile de nișă
Concurenta.ro | Chambers Europe 2026 - Cine domină practica de Competition ̸ Antitrust: Liderii își apără pozițiile, dar presiunea venită din eșalonul secund și din zona firmelor de nișă devine tot mai vizibilă
Kinstellar, alături de Habitex la vânzarea fostei fabrici de textile din Baia Mare către Jumbo | Iunia Nagy (managing associate) și Malina Andries (associate), în prim plan
Achiziții-Publice.ro | România în ariile Projects și Projects & Energy din Chambers Europe 2026: NNDKP este liderul prezenței în vârful ierarhiei, iar Țuca Zbârcea & Asociații are o vizibilitate transversală foarte puternică. Filip & Company are una dintre cele mai bune formule de senioritate, iar CMS beneficiază pe profilul foarte puternic al Variniei Radu
Dispute-Resolution.Center: Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2026 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. 11 avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
BACIU PARTNERS, singura firmă din România clasată în Band 1 pentru Proprietate Intelectuală și Tehnologie, Media și Telecomunicații în Chambers Europe
Cum arată practica de achiziții publice a NNDKP în 2026: dinamică accelerată, mandate complexe în infrastructură și apărare instrumentate de avocați care operează agil la granița dintre drept, tehnologie și strategie, confirmată Tier 1 în ghidurile juridice internaționale | Adina Chilim-Dumitriu și Cristian Dranca vorbesc despre modul în care o echipă de elită gestionează ambiguitățile legislative, mandatele transfrontaliere și provocările unui sistem aflat în transformare structurală accelerată
Activitate intensă în practica de Healthcare, Pharma & Life Sciences de la Kinstellar, cu un tablou al proiectelor divers și complex, ce solicită constant experiența pluridisciplinară a echipelor de avocați | De vorbă cu Luiza Bedros (Partener) și Marc Barabas (Associate) despre modul în care lucrează echipa, mandatele complexe în care acționează pentru jucători-cheie și provocările cu care se confruntă clienții din acest sector
Noi promovări în cadrul Popovici Nițu Stoica & Asociații. Trei avocați fac un pas înainte în carieră
În spatele scenei, alături de echipa de Investigatii interne & Audit penal de la Popescu & Asociații | De vorbă cu partenerii Adrian Chirvase și Adina Vlaicu despre mecanismele din spatele succesului reputat în această arie și modul în care echipa sprijină organizațiile în menținerea unor standarde înalte de integritate. Expertiza de top și rigoarea procedurală devin instrumente de gestionare a riscurilor comerciale
OMV Aktiengesellschaft a câștigat, la Paris, încă o dispută legată de costurile de mediu derivate din privatizarea Petrom. Statul român trebuie să plătească 59 mil. €, din care 28 mil. € dobânzi și costuri arbitrale, după un arbitraj câștigat de Zamfirescu Racoți Vasile & Partners și Norton Rose Fulbright | Argumentele statului - ajutor de stat ilegal și o privatizare dezavantajoasă - nu au stat în picioare
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...