E.ON Energie România a montat cea de-a optsprezecea staţie de încărcare rapidă a maşinilor electrice
30 Septembrie 2020 Agerpres
Ultima staţie de încărcare prevăzută de E.ON Energie România în cadrul proiectului NEXT-E urmează a fi instalată până la sfârşitul acestui an în Lugoj, judeţul Timiş, în cadrul unui parteneriat cu Penny.
E.ON Energie România a pus în funcţiune o nouă staţie de încărcare rapidă a autovehiculelor electrice, în parcarea magazinului Penny din localitatea Fundulea, judeţul Călăraşi, fiind astfel continuate lucrările pentru implementarea infrastructurii de transport electric pe ruta Constanţa - Bucureşti - Timişoara, potrivit unui comunicat al companiei, remis, miercuri, AGERPRES.
Astfel, până acum, E.ON Energie România a montat optsprezece staţii: Iaşi, Tg. Frumos (judeţul Iaşi), Cristeşti (judeţul Iaşi), Roman (judeţul Neamţ), Piatra Neamţ, Taşca (judeţul Neamţ), Gheorgheni (judeţul Harghita), Sovata (judeţul Mureş), Târgu Mureş, Bacău, Suceava, Adjud (judeţul Vrancea), Bucureşti (trei staţii), Râmnicu Vâlcea, Constanţa şi Fundulea.
Ultima staţie de încărcare prevăzută de E.ON Energie România în cadrul proiectului NEXT-E urmează a fi instalată până la sfârşitul acestui an în Lugoj, judeţul Timiş, în cadrul unui parteneriat cu Penny.
Staţia de încărcare de la Fundulea are o putere maximă de 77 kW. Astfel, timpul mediu de încărcare a unei maşini electrice va fi de aproximativ 40 de minute pentru 80% din baterie. În locaţie este instalată o staţie de tip fast charge 1x50 kW (curent continuu conectori CCS sau CHAdeMO) + 1x22 kW (curent alternativ conector Type 2), ce beneficiază de 2 locuri de parcare.
Iniţiativa face parte din proiectul NEXT-E, cofinanţat din fonduri europene prin intermediul programului Connecting Europe Facility (CEF) prin care E.ON Energie România şi-a propus să instaleze 19 unităţi de încărcare rapidă a autovehiculelor, alte 21 urmând să fie instalate de către MOL, unul dintre partenerii din acest proiect.
Până în prezent, prin intermediul staţiilor NEXT-E instalate de E.ON Energie Romania, posesorii de autovehicule electrice sau hibrid au utilizat aproximativ 38.000 de kWh de energie electrică şi au parcurs peste 240.000 de km. Cele mai multe încărcări s-au făcut la staţiile din Suceava, Neamţ şi Iaşi.
Staţiile sunt integrate într-un sistem de monitorizare şi gestionare a sesiunilor de încărcare. Acest sistem asigură supravegherea non-stop a respectivei unităţi şi are posibilitatea de a rezolva de la distanţă eventualele incidente apărute în timpul încărcărilor. În plus, eventualele probleme apărute la staţiile de încărcare vor putea fi semnalate telefonic 24/7 la un call center al E.ON.
Reţeaua pan-europeană NEXT-E va include 6 ţări diferite, iar 40 de staţii de încărcare electrică din totalul de 252 din proiectul NEXT-E vor fi instalate în România şi amplasate pe rutele: Suceava-Bacău-Călăraşi, Constanţa-Bucureşti-Timişoara şi Iaşi-Târgu Mureş-Alba Iulia.
Prin această iniţiativă, infrastructura de staţii de încărcare pentru autovehicule electrice aferentă coridoarelor rutiere strategice europene (TEN-T) se va completa cu infrastructura de staţii de încărcare pentru autovehicule electrice din România, facilitând transportul rutier cu emisii reduse de CO2 şi impact redus asupra mediului.
În luna iulie 2017, proiectul NEXT-E a fost selectat de Comisia Europeană pentru cofinanţare prin intermediul programului Connecting Europe Facility (CEF). Consorţiul NEXT-E va primi 18,84 milioane euro în vederea implementării proiectului, aceasta fiind cea mai mare finanţare CEF acordată unui proiect privind vehiculele electrice.
În cadrul acestuia, vor fi instalate până în anul 2020, un număr de 222 de staţii de încărcare rapidă multi-standard (50 kW) şi 30 de staţii de încărcare ultra-rapidă (150-350 kW) de-a lungul principalelor coridoare europene de transport şi a reţelei trans-europene de transport (TEN-T).
Ca o premieră absolută, călătoria pe distanţe lungi, bazată 100% pe electricitate, va fi posibilă în şase state membre, cu legături către ţările vecine: Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Croaţia şi România.
Consorţiul este format din companiile din cadrul Grupului E.ON (Zapadoslovenska energetika in Slovakia, E.ON Czech Republic, E.ON Hungary, E.ON România), Grupului MOL (filialele din cele şase ţări participante), Hrvatska elektroprivreda din Croaţia, PETROL (în Slovenia şi Croaţia), precum şi Nissan şi BMW.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 6429 / 9184 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel ) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Mergermarket | Radiografia unei piețe de fuziuni și achiziții dominate de megatranzacții în primul trimestru din 2026. Care au fost cei mai activi consultanți financiari
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
România a câștigat arbitrajul ICSID cu Plaza Centers N.V. pentru Casa Radio și a scăpat de pretenții de 425 mil. €. Reclamanții rămân cu arbitrajul comercial inițiat la Londra de Ministerul Finanțelor, în care pretențiile României sunt de circa 2 miliarde €
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





