ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Finanţare de 225 mil. $ pentru UiPath, companie este evaluată la peste 10 mld. $

13 Iulie 2020   |   MEDIAFAX

La anterioara rundă de finanţare, din aprilie 2019, compania a ridicat la 568 milioane dolari, fiind evaluată la 7 miliarde dolari.

 
 
Startup-ul UiPath, primul unicorn local, fondat de antreprenori români, a obținut o nouă rundă de finanţare, în valoare de 225 de milioane de dolari, care îi aduce o evaluare de 10,2 miliarde dolari, anunță compania, potrivit Mediafax.

La anterioara rundă de finanţare, din aprilie 2019, compania a ridicat la 568 milioane dolari, fiind evaluată la 7 miliarde dolari.

UiPath, fondat de Daniel Dines şi Marius Tîrcă, şi-a făcut un nume la nivel mondial prin tehnologia de Robotic Process Automation (RPA), cu ajutorul căreia automatizează prin software procesele repetitive din companii.

Dines a anunţat în februarie că are în vedere o listare la bursă. În 2018, UiPath a devenit primul startup fondat în România care obţine statutul de „unicorn” – adică ajunge la o evaluare de 1 miliard dolari. De atunci, compania şi-a mutat sediul central la New York.


Runda a fost condusă de Alkeon Capital Management şi a inclus companii şi fonduri de investiţii printre care Accel, Coatue, Dragoneer, IVP, Madrona Venture Group, Sequoia Capital, Tencent, Tiger Global, Wellington, precum şi fonduri consiliate de T. Rowe Price Associates, Inc.

La începutul acestui an, UiPath a fost recunoscută drept compania de tehnologie cu cea mai rapidă creştere în America, în conformitate cu „Companiile cu cea mai rapidă creştere 2020” ale companiei americane şi apoi o companie cu cea mai rapidă creştere din America de Nord, bazată pe lista de tehnologie rapidă 500Deloitte din 2019.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6506 / 8869
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
CMS asistă Rezolv Energy în obținerea finanțării suplimentare de 331 milioane euro pentru parcul eolian VIFOR din România. Echipa, coordonată de Ana Radnev (Head of Banking and Finance) și Varinia Radu (Head of Energy and Projects) | Prin adoptarea în premieră a schemei de sprijin Contracte pentru Diferență, proiectul stabilește un precedent pentru viitoarele dezvoltări în domeniul energiei verzi din România
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
Women Lawyers | Pentru Irina Văleanu, Counsel în cadrul firmei BACIU PARTNERS, nucleul comun de valori fundamentale a fost esențial în alegerea echipei în care se dezvoltă profesional acum: ”Reputația firmei în piața avocaturii de business din România a fost un factor decisiv, iar întâlnirea cu Ana-Maria Baciu a consolidat această alegere; am rezonat imediat, iar decizia de a colabora a venit în mod firesc”
Popovici Nițu Stoica & Asociații asistă PPC în procesul de consolidare a afacerilor din domeniul energiei regenerabile
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
WTR Global Leaders 2025 | Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (TZA) și Alina Tugearu (ZRVP), printre cei 17 români care au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul mărcilor, la nivel global. Cine sunt aceștia, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...