ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Linia de cale ferată dintre aeroport şi Gara de Nord, gata la sfârşitul lunii august

06 Mai 2020   |   AGERPRES

Linia de tren va putea fi folosită ulterior desfăşurării EURO 2020 de către persoanele care locuiesc în localităţile din Nordul Capitalei şi care vor avea posibilitatea să ajungă în Capitală cu trenul în doar 10 minute.

 
 
Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, s-a arătat impresionat de calea ferată care va lega Gara de Nord de Aeroportul ''Henri Coandă'', care ''va duce Bucureştiul în secolul XXI'', declarând, miercuri, pentru AGERPRES, că lucrările vor fi finalizate la sfârşitul lunii august.

"Azi am efectuat împreună cu ministrul Transporturilor, Lucian Bode, şi cu Gică Popescu o vizită la Aeroportul 'Aurel Vlaicu' şi la linia de cale ferată care va lega Gara de Nord de Aeroportul 'Henri Coandă'. La Băneasa totul este în ordine, se lucrează, dar impresionantă este calea ferată. Mai mult decât prilejul unei foarte bune organizări, mă impresionează utilitatea ei generală ulterioară. Pentru că în sfârşit investiţia asta va aduce Bucureştiul în secolul XXI. Să legi aeroportul de gară este, din punctul meu de vedere, un semn de normalitate socială europeană, atât de utilă, de necesară. La sfârşitul lunii august ar urma să fie finalizată, pe 26 august mai exact'', a declarat Stroe pentru AGERPRES.


El a precizat că linia de tren va putea fi folosită ulterior desfăşurării EURO 2020 de către persoanele care locuiesc în localităţile din Nordul Capitalei şi care vor avea posibilitatea să ajungă în Capitală cu trenul în doar 10 minute.

"Pentru mine, ca român, este un lucru cu care mă mândresc, este necesară perioadei de după EURO 2020. Le mulţumesc ministrului Lucian Bode şi premierului Ludovic Orban pentru că iată că sportul este un prilej de mari investiţii în România. Şi lucrul ăsta trebuie permanentizat, nu neapărat că organizăm EURO 2020, să facem şi fără să fim condiţionaţi de angajamentele internaţionale pe care le avem. Lucrarea este spectaculoasă, un tren suspendat traversează toate construcţiile şi ajunge la terminalul Sosiri. Eu cred că la fel de utilă va fi şi pentru cei care vin din zona de Nord, din Ploieşti, Corbeanca, Mogoşoaia, pentru că îşi vor putea lăsa maşinile acolo şi să ajungă în 10 minute cu trenul de la Otopeni la Gara de Nord, folosind staţia de lângă patinoar. Va fi interesant", a mai spus Ionuţ Stroe.

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, şi consilierul onorific al premierului pentru organizarea EURO 2020, fostul fotbalist Gheorghe Popescu, au vizitat miercuri lucrările de modernizare la Aeroportul Aurel Vlaicu şi de construcţie a căii ferate care va lega Gara de Nord de Aeroportul Internaţional ''Henri Coandă''. Aceste două obiective fac parte dintre angajamentele României pentru organizarea unor meciuri de la EURO 2020.

Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală pe Arena Naţională. Dacă se califică în urma barajului de Liga Naţiunilor, echipa naţională a României va juca cel puţin două partide la Bucureşti.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6778 / 8882
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company a asistat statul român prin Ministerul Finanțelor în contractarea unor plasamente private sub forma de împrumuturi în valoare de peste 2 miliarde de euro | Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener)
Clifford Chance a asistat UniCredit Bank și Garanti BBVA la semnarea acordului de până la 60 mil. € cu DRI, pentru finanțarea parcului fotovoltaic de 126 MW de la Văcărești | Echipa multijurisdicțională de avocați a fost coordonată de la București, cu Nadia Badea (Partener) și Andreea Șișman (Partener) în prim plan
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Drumul spre performanță: experiențe și lecții din anii de Drept | O discuție cu Stelian Vârvea, student care trece în al doilea an la Facultatea de Drept din Iași, despre provocările primului an de studiu și învățămintele ce pot fi transmise viitorilor ”boboci”: ” Dacă ești curios, motivat și vrei să înțelegi cum funcționează lumea, e un drum care te provoacă constant”
Filip & Company a asistat ING Bank și Raiffeisen Bank în acordarea unei finanțări de 70 milioane euro către grupul La Fântâna. Echipa a fost coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel) | Tranzacția a fost complexă, multijurisdicțională și finalizată într-un termen scurt
Ce case de avocatură se bat pentru titlul de Law Firm of the Year în România la gala Benchmark Litigation Europe Awards 2025 | Sorina Olaru, Octavian Popescu, Dan Cristea și Cosmin Vasile, printre avocații aflați pe lista scurtă pentru titlul de titlul de Litigator of the Year. Emil Bivolaru (partener NNDKP), nominalizat și la categoria Central & Eastern Europe Litigator of the Year
Clifford Chance Badea a asistat UniCredit la finalizarea fuziunii cu Alpha Bank, care creează al treilea grup bancar după active pe piața locală | Daniel Badea (Managing Partner): „Expertiza vastă pe care o are Clifford Chance la nivel global, dublată de experiența echipei locale, stau la baza unui palmares reprezentativ de tranzacții cu impact în industria financiar-bancară din România”
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale investiționale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj UNCITRAL și ICSID | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate, pentru 4 ani, cu cel mult 4 firme pentru fiecare lot
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...