ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ministerul Economiei înfiinţează Registrul Naţional al Producătorilor de echipamente medicale necesare combaterii COVID - 19

23 Aprilie 2020   |   AGERPRES

Înscrierea se realizează în platforma csu.prevenire.gov.ro, prin intermediul căreia se solicită şi eliberează Certificatele de Situaţie de Urgenţă.

 
 
Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri lansează aplicaţia "Registrul Naţional al Producătorilor" de echipamente, dispozitive medicale şi nemedicale, materiale de necesitate destinate populaţiei în lupta cu COVID-19, potrivit unui comunicat de presă.

Instituţia menţionează că prin intermediul acestei aplicaţii îşi doreşte ca toţi producătorii români care au obţinut deja acreditarea pentru producţia de echipamente medicale să se înscrie în acest registru, pentru a avea o bază de date la nivel naţional, în vederea unei mai bune coordonări în lupta împotriva noului tip de coronavirus.

"Realizăm această centralizare pentru a şti în orice moment de ce resurse dispunem şi pentru a ajuta în special instituţiile de interes sau utilitate publică şi cetăţenii să obţină cât mai repede echipamentele, produsele şi serviciile de care au nevoie. Pe de altă parte, vrem să dezvoltăm reţeaua producătorilor interni de astfel de echipamente. Este o greşeală strategică faptul că, până în prezent, România nu a avut astfel de producători şi ne-am bazat doar pe produse de import. Vrem să devenim exportatori de produse cu valoare adăugată, nu importatori", a declarat ministrul Virgil Popescu.


Baza de date va fi utilă pentru a realiza o interacţiune între operatorii economici sau instituţiile de interes sau utilitate publică ce au nevoie de produse, echipamente şi servicii în lupta cu COVID-19 şi cei care le produc sau importă.

Înscrierea se realizează în platforma csu.prevenire.gov.ro, prin intermediul căreia se solicită şi eliberează Certificatele de Situaţie de Urgenţă.

Pentru înscriere, operatorii economici îşi vor crea un cont şi vor accesa secţiunea Formulare/ Înscriere producător la link-ul: https://csu.prevenire.gov.ro/request-rnp-form .
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6807 / 8869
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
CMS asistă Rezolv Energy în obținerea finanțării suplimentare de 331 milioane euro pentru parcul eolian VIFOR din România. Echipa, coordonată de Ana Radnev (Head of Banking and Finance) și Varinia Radu (Head of Energy and Projects) | Prin adoptarea în premieră a schemei de sprijin Contracte pentru Diferență, proiectul stabilește un precedent pentru viitoarele dezvoltări în domeniul energiei verzi din România
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
WTR Global Leaders 2025 | Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (TZA) și Alina Tugearu (ZRVP), printre cei 17 români care au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul mărcilor, la nivel global. Cine sunt aceștia, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
Kinstellar își consolidează practica de Energie din București prin recrutarea Ralucăi Gabor (Counsel) | Iustinian Captariu, coordonatorul practicii regionale de Energie a Kinstellar: ”Alăturarea Ralucăi ne întărește angajamentul de a excela într-unul dintre cele mai dinamice și strategice sectoare din România”
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
Women Lawyers | Pentru Irina Văleanu, Counsel în cadrul firmei BACIU PARTNERS, nucleul comun de valori fundamentale a fost esențial în alegerea echipei în care se dezvoltă profesional acum: ”Reputația firmei în piața avocaturii de business din România a fost un factor decisiv, iar întâlnirea cu Ana-Maria Baciu a consolidat această alegere; am rezonat imediat, iar decizia de a colabora a venit în mod firesc”
Popovici Nițu Stoica & Asociații asistă PPC în procesul de consolidare a afacerilor din domeniul energiei regenerabile
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...