Avertisment de la ministrul Energiei: Partenerul chinez de la Cernavodă trebuie să încheie contractul anul acesta | Timpul discuţiilor s-a terminat
11 Februarie 2019 AGERPRES
Pe data de 9 noiembrie 2015, reprezentanţii Nuclearelectrica şi China General Nuclear Power Corporation (CGN) au semnat Memorandumul de Înţelegere privind dezvoltarea, construcţia, operarea şi dezafectarea unităţilor 3 şi 4 ale centralei nuclearo-electrice Cernavodă.
Compania chineză CGN, cu care statul român negociază de mai mulţi ani realizarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, trebuie să încheie contractul în acest an, întrucât timpul discuţiilor s-a terminat, a declarat, luni, ministrul Energiei, Anton Anton, în şedinţa comisiilor reunite de specialitate din Parlament, cu ocazia avizării bugetului pentru 2019 al ministerului. |
"Săptămâna trecută sau acum două săptămâni am avut discuţii cu partenerul chinez care a fost selectat prin procedură transparentă de selecţie. Le-am pus în vedere un singur lucru: timpul discuţiilor s-a terminat, am tot vorbit, am tot povestit, iar anul acesta ei trebuie să vină şi să încheie contractul. Nu vin să încheie contractul, s-a terminat, nu mai avem ce să discutăm", a spus Anton.
"Săptămâna trecută sau acum două săptămâni am avut discuţii cu partenerul chinez care a fost selectat prin procedură transparentă de selecţie. Le-am pus în vedere un singur lucru: timpul discuţiilor s-a terminat, am tot vorbit, am tot povestit, iar anul acesta ei trebuie să vină şi să încheie contractul. Nu vin să încheie contractul, s-a terminat, nu mai avem ce să discutăm", a spus Anton.
Pe data de 9 noiembrie 2015, reprezentanţii Nuclearelectrica şi China General Nuclear Power Corporation (CGN) au semnat Memorandumul de Înţelegere privind dezvoltarea, construcţia, operarea şi dezafectarea unităţilor 3 şi 4 ale centralei nuclearo-electrice Cernavodă.
Proiectul este evaluat la circa 6,5 miliarde de euro.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 9064 / 9230 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company a asistat Christian Tour în cadrul ofertei publice inițiale și al listării la Bursa de Valori București | Echipa a fost coordonată de Olga Niță (partener)
Urmează o perioadă de tranziție critică pentru piața achizițiilor publice din România, marcată de presiuni simultane din direcții multiple. Creșterea cheltuielilor de apărare va genera un volum semnificativ de proceduri complexe, cu specificități juridice pe care puțini practicieni le stăpânesc în detaliu | De vorbă cu Manuela Guia, coordonatoarea GNP Guia Naghi & Partners, despre noile zone de sofisticare juridică și câteva măsuri prin care ar putea crește transparența și viteza procedurilor fără a afecta calitatea evaluării
RTPR asistă EMSA Capital în tranzacția de exit din Aplast
Employment Roundtable Filip & Company: Piața muncii intră într-o zonă de tensiune: restructurările și investigațiile interne devin noua realitate pentru companii
Schoenherr și Legal Ground, în linia întâi a unei tranzacții cu mai multe clase de active prin care Piraeus își restrânge expunerea reziduală din România | Un portofoliu cu credite, leasinguri, participații de risc, garanții și active imobiliare a pus avocații în fața unui mandat aflat la intersecția dintre M&A, banking & finance și real estate
Mușat & Asociații obține o decizie de referință pentru salariații Hidroconstrucția, societate în reorganizare judiciară, cu impact estimat de 1,2 mil. € | Echipa, coordonată de Mihai Popa (Deputy Managing Partner)
NNDKP a asistat Raiffeisen Bank România în legătură cu finanțarea grupului Monza Ares în vederea achiziției Brain Institute și integrării acestuia în structura grupului | Alina Radu (Partener) și Cătălina Dan (Asociat Senior), în prim plan
Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
NNDKP a asistat grupul PPC în procesul de negociere pentru încheierea noilor contracte colective de muncă | Roxana Abrașu (Partener) și Daniel Stăncescu (Managing Associate), în prim plan
RTPR asistă Silcotub la achiziția Artrom Steel Tubes. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partener) și Vlad Stamatescu (Counsel)
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





