Poşta Română încheie un partenerat cu OLX România
25 Mai 2021 Agerpres
Potrivit unui comunicat al companiei, coletele vor ajunge în posesia cumpărătorilor prin serviciul Inter Point al Poştei Române, destinat clienţilor care vând sau cumpără bunuri de pe platformele de anunţuri online.
Compania Naţională Poşta Română (CNPR) anunţă încheierea unui contract cu OLX România, prin care cumpărătorii vor putea opta pentru livrarea produselor prin intermediul operatorului poştal naţional, la un tarif preferenţial, cu până la 44% mai mic faţă de costurile standard.
Potrivit unui comunicat al companiei, coletele vor ajunge în posesia cumpărătorilor prin serviciul Inter Point al Poştei Române, destinat clienţilor care vând sau cumpără bunuri de pe platformele de anunţuri online.
"Prin parteneriatul încheiat cu OLX România, venim în sprijinul utilizatorilor acestei platforme, cu un tarif cu până la 44% mai mic, spre deosebire de tarifele de listă. Suntem încântaţi că OLX a identificat în Poşta Română un partener de încredere şi s-a îndreptat către noi, prin încheierea acestui contract, în urma analizei din care a reieşit că 26% din trimiteri se livrau prin intermediul companiei noastre. Avem convingerea că va fi un parteneriat de succes şi estimăm un trafic de peste 600.000 de colete, anual", a declarat Horia Grigorescu, directorul general al Poştei Române.
Odată cu acest parteneriat, opţiunea de livrare prin Poşta Română se efectuează foarte uşor, de către vânzător, din contul său de client OLX, având posibilitatea de a selecta, dintr-un număr de 800 de subunităţi poştale informatizate, una agreată de cumpărător, de unde acesta îşi va ridica trimiterea.
"Vânzătorul efectuează AWB-ul direct din platforma OLX şi îl prezintă, împreună cu coletul, la orice oficiu poştal. Trimiterile vor ajunge la destinaţie în maximum două zile de la prezentare, în cazul livrărilor efectuate în acelaşi judeţ, şi în maximum trei zile, pentru livrarea în alte judeţe. Acestea vor putea fi monitorizate în sistem Track&Trace pe întreg fluxul tehnologic, de la prezentare şi până la livrare. Greutatea maximă admisă a expediţiei este de 30 kg. Poşta Română asigură avizarea destinatarilor prin transmiterea unui SMS, la momentul sosirii trimiterii în subunitatea poştală. De asemenea, cumpărătorului i se oferă opţiunea deschiderii coletului la livrare, în vederea verificării conţinutului. Toate cheltuielile sunt suportate de cumpărător, care face plata, la destinaţie, prin mandat poştal. Trimiterile vor fi păstrate în subunităţile poştale, la dispoziţia destinatarilor, timp de zece zile. În cazul în care coletele nu sunt ridicate sau sunt refuzate, acestea sunt returnate expeditorilor, costurile fiind suportate de compania OLX", precizează operatorul poştal.
OLX este cel mai mare site de anunţuri din România, cu peste 10 milioane de vizitatori unici lunar şi peste 1,4 milioane de anunţuri active. Totodată, platforma este cea mai folosită aplicaţie de cumpărături online din România, clasându-se pe primul loc în categoria Shopping din Google Play şi App Store.
Poşta Română este cel mai mare operator naţional din domeniul serviciilor poştale şi se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării Inovării şi Digitalizării (93,52%) şi Fondul Proprietatea (6,48%). Compania deţine o reţea de peste 5.600 de subunităţi poştale la nivel naţional, distribuind săptămânal peste 11 milioane de trimiteri poştale. De asemenea, mai mult de 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poştei Române şi peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 4948 / 9174 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Schoenherr asistă Renalfa în achiziția centralei fotovoltaice Horia 2. Echipa, coordonată de Monica Cojocaru (Partner)
România a câștigat arbitrajul ICSID cu Plaza Centers N.V. pentru Casa Radio și a scăpat de pretenții de 425 mil. E. Reclamanții rămân cu arbitrajul comercial inițiat la Londra de Ministerul Finanțelor, în care pretențiile României sunt de circa 2 miliarde de euro
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Healthcare, Pharma & Life Sciences | În avangarda unui sector definit de o rară complexitate, Bondoc & Asociații rămâne pentru multe companii prima opțiune pentru mandate complexe în care excelența juridică este potențată de cunoașterea profundă a ecosistemului Sănătății. Palmaresul firmei în mandate de mare valoare și recunoașterea internațională constantă subliniază un standard profesional de top care oferă clienților viziunea strategică necesară pentru o creștere sustenabilă pe termen lung
Legiteam | Kinstellar is looking for a talented and ambitious lawyer to be part of our employment team in Bucharest
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





