ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Premier Restaurants România a inaugurat a 37-lea restaurant McDonald’s din Bucureşti, investiţie de 9 mil. lei

16 Decembrie 2019   |   AGERPRES

Până la finalul acestui an, McDonald's plănuieşte inaugurarea altor două noi restaurante.

 
 
Premier Restaurants România, partenerul pentru dezvoltare al McDonald's în România, a deschis cel de-al 37-lea restaurant din Bucureşti, pe strada Valea Cascadelor, o investiţie de nouă milioane lei.

Conform unui comunicat remis, luni, spre difuzare, noul restaurant oferă cea mai modernă tehnologie McDonald's şi a creat 75 de locuri de muncă.

"Avem 38 de restaurante în care este implementat acest sistem, iar planul pe termen mediu este să îl introducem în toate restaurantele din ţară. În acest moment, în România, restaurantele McDonald's nou construite au integrat sistemul Experience of the Future. În plus, în acest restaurant avem, în premieră, şi staţii de încărcare electrică, deoarece este important pentru noi să le oferim oaspeţilor noştri facilităţile de care au nevoie când vin în restaurantele noastre. Ne dorim ca fiecare client să simtă că e un loc potrivit pentru întreaga familie, de aceea echipa noastră lucrează pentru a le oferi un McDonald's mai bun", potrivit reprezentanţilor companiei


Cu 82 de restaurante în 24 de oraşe din România, McDonald's primeşte zilnic peste 230.000 de clienţi şi are o echipă formată din 5.500 de angajaţi care se asigură în fiecare zi că oferă cea mai bună experienţă fiecărui client. Până la finalul acestui an, McDonald's plănuieşte inaugurarea altor două noi restaurante.

Începând cu anul 2016, McDonald's este parte a companiei Premier Capital, partenerul pentru dezvoltare al restaurantelor McDonald's din Estonia, Grecia, Letonia, Lituania şi Malta. Premier Capital plc operează 152 de restaurante în locaţii importante, mai mult de jumătate dintre ele având McDrive şi numeroase cafenele McCafe. În România, McDonald's este lider al pieţei restaurantelor, cu 82 de restaurante în 24 de oraşe. Până în prezent, compania a investit peste 800 de milioane de lei în România, are 5.500 de angajaţi şi primeşte zilnic peste 230.000 de clienţi. În 2018 a fost desemnat cel mai bun angajator pentru al cincilea an consecutiv, conform AON România.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 7623 / 9187
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Mușat & Asociații a asistat Giordano Controls în achiziționarea participației integrale în societatea Reset EMS | Andrei Ormenean (Partner) a coordonat echipa
Piața de gambling se reconfigurează | Evoke PLC analizează oferta Bally’s Intralot, într-o tranzacție de 225 mil. £ ce ar putea redefini operațiunile grupului în Europa de Est și România
Bohâlțeanu & Asociații configurează arhitectura juridică a tranzacției anului în energie, prin care Premier Energy preia activele Evryo pentru 700 mil. € | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner), coordonatorul echipei pluridisciplinare implicate în proiect: ”Un proiect de referință prin complexitatea sa, atât din perspectiva structurii, cât și a dimensiunii și importanței activelor vizate”
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Mergermarket | Radiografia unei piețe de fuziuni și achiziții dominate de megatranzacții în primul trimestru din 2026. Care au fost cei mai activi consultanți financiari
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
România a câștigat arbitrajul ICSID cu Plaza Centers N.V. pentru Casa Radio și a scăpat de pretenții de 425 mil. €. Reclamanții rămân cu arbitrajul comercial inițiat la Londra de Ministerul Finanțelor, în care pretențiile României sunt de circa 2 miliarde €
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...