ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

PwC BRS pregătește licitația pentru terenul de 9 hectare din București al firmei Bel Rom Nouă

13 Decembrie 2019   |   A.D.

Societatea Bel Rom a intrat în faliment în octombrie 2016, iar în anul 2017 PwC BRS a preluat mandatul de lichidator judiciar.

 
 
PwC Business Recovery Services (PwC BRS), divizia de restructurare a PwC România, va lansa la începutul anului 2020 o licitație publică deschisă, cu strigare, pentru vânzarea terenului din București al Bel Rom Nouă SRL, firmă aflată în faliment.

Situat pe Șoseaua Colentina nr. 461, terenul are o suprafață totală de 89.502 metri pătrați (aproape 9 hectare), iar în cadrul licitației va avea un preț de pornire de 18,5 milioane euro.

”Terenul are un potențial de dezvoltare deosebit atât prin suprafața generoasă, cât și prin poziționare. Valorificarea activelor în distress reprezintă una dintre activitățile căreia îi alocăm o atenție deosebită în cadrul procedurilor de insolvență și distress M&A pe care le administrăm, valorificând contactul permanent pe care îl avem cu diferiți investitori locali și regionali. Vom anunța în curând și data la care va avea loc licitația”, a declarat Cristian Gavril, liderul departamentului de Restructurare din cadrul PwC România.


În calitate de lichidator judiciar al Bel Rom Nouă, PwC BRS a asigurat premisele unei valorificări optime a activelor societății și a reușit să obțină recent reactivarea codului de TVA al societății, venind astfel în interesul investitorilor interesați, prin limitarea impactului fiscal.

Societatea Bel Rom a intrat în faliment în octombrie 2016, iar în anul 2017 PwC BRS a preluat mandatul de lichidator judiciar.

Lider al consorțiului care a realizat Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență precum și Legea 85/2006, PwC BRS a coordonat numeroase proiecte semnificative de restructurare, recuperare și turn-around management, cu un portofoliu complex de dosare și spețe în toate industriile - atât pentru societăți in expansiune, cât și în cadrul restrictiv al procedurilor juridice de insolvență și faliment.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 7541 / 9097
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Holcim România în legătură cu achiziția Uranus Pluton SRL. Ruxandra Bologa (Partener) a coordonat echipa
Practica de litigii de la Băncilă, Diaconu & Asociații funcționează ca un vector de influență în piață, capabil să genereze nu doar soluții favorabile punctuale, ci și transformări de fond în modul în care sunt interpretate și aplicate normele legale în domenii cheie ale economiei | De vorbă cu Emanuel Băncilă (Senior Partner) și Adriana Dobre (Partener) despre dinamica pieței, sofisticarea conflictelor juridice și infrastructura invizibilă a performanței în litigii
În spatele scenei, alături de experimentata echipă de Investigații de la Mușat & Asocații, descrisă de ghidurile juridice internaționale drept un reper al pieței românești în white-collar crime | Detalii mai puțin cunoscute despre modul în care lucrează avocații, aproape invizibili pentru angajații clientului, cum se obține ”tabloul probator” respectând legislația și drepturile angajaților, metodele folosite și provocările des întâlnite în astfel de mandate, într-o discuție cu partenerii Ștefan Diaconescu și Alexandru Terța, doi dintre cei mai experimentați avocați de pe piața locală
Practica de Real Estate a D&B David și Baias, între experiză profundă și inovare: echipă interdisciplinară, suport PwC și activitate intensă în retail, industrial și agri care permit structurarea tranzacțiilor cu risc redus, asigurarea lichidităților și implementarea rapidă a proiectelor | De vorbă cu Georgiana Bălan (Counsel) despre ”mișcările” din piața imobiliară și modul în care echipa oferă clienților predictibilitate, protecție și viteză în realizarea proiectelor
Clifford Chance Badea, consultantul juridic al băncilor în tranzacția prin care BCR și Erste Group finanțează cu 58,5 mil. € parcul eolian din Săcele, dezvoltat de Greenvolt Power
Bulboacă & Asociații își extinde echipa de parteneri prin promovarea Roxanei Tiutiu și a Ralucăi Ilie (Antonescu)
Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, câștigătoarea premiului Future Lawyers Programme of the Year acordat de Legal Benchmarking Group
Promovări la Schoenherr | Magdalena Roibu a devenit Partner, Adriana Stănculescu a preluat în rolul de Counsel, iar Carla Filip și Sabina Aionesei au făcut un pas înainte în carieră
Piața imobiliară recompensează proiectele bine fundamentate juridic și urbanistic și penalizează improvizația, spun avocații de Real Estate de la Mitel & Asociații. Din această perspectivă, ajustarea actuală nu este o resetare, ci un pas necesar către maturizarea pieței și consolidarea încrederii între dezvoltatori, finanțatori și beneficiari | De vorbă cu Ioana Negrea (Partener) despre disciplina due-diligence-ului, presiunea urbanismului în marile orașe și modul în care echipa gestionează mandatele
KPMG Legal – Toncescu și Asociații își consolidează practica de Concurență într-o zonă de maturitate strategică, în care mandatele sensibile sunt gestionate cu viziune, disciplină procedurală și o capacitate reală de anticipare a riscurilor | De vorbă cu Mona Banu (Counsel) despre modul în care se schimbă natura riscurilor și cum se repoziționează autoritățile, care sunt liniile mari ale noilor investigații și cum face diferența o echipă compactă, cu competențe complementare și reflexe formate pe cazuri complicate
Promovări în echipa RTPR: patru avocați urcă pe poziția de Counsel, alți șapte fac un pas înainte în carieră | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Investim în profesioniști care reușesc să transforme provocările juridice în soluții strategice, consolidând poziția firmei noastre ca lider în România și oferind clienților noștri cele mai bune servicii”
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...