ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Un agent RE|MAX România a vândut proprietăți în valoare de peste 8.000.000 Eur în 2020, intrând în topurile internaționale

29 Ianuarie 2021   |   BizLawyer

Rezultatele din 2020 i-au adus lui Cristian Angheloiu o recunoaștere internațională - intrarea în RE/MAX Chairman’s Club, fiind primul agent din România care face parte din această comunitate.

 
 
Un consultant imobiliar RE/MAX România - parte a liderului mondial în real-estate şi franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment - a tranzacționat proprietăți în valoare de peste 8.000.000 Eur de-a lungul anului 2020, rezultat care l-a poziționat în RE/MAX Chairman’s Club – top internațional din care fac parte cei mai performanți agenți ai rețelei. De asemenea, Cristian Angheloiu se află pe primul loc în cadrul rețelei RE/MAX Romania la nivelul anului 2020, fiind și primul agent din Estul Europei care intră în top 100 mondial. 

Cristian Angheloiu, care este și Broker/Owner al biroului RE/MAX Top Estate Team din București, și-a început activitatea în domeniul imobiliar în urmă cu peste două decenii. 


„În 1997 am pășit pentru prima oară într-o agenție imobiliară, plin de entuziasm și de efervescența celor 16 ani. Este foarte important să îți descoperi devreme vocația, iar eu mă consider norocos pentru că am avut curajul și nevoia financiară la o vârstă atât de fragedă. Am cumulat 23 de ani în acest domeniu și afirm cu tărie că implicarea emoțională, perseverența, dedicarea, corectitudinea și eficiența sunt impetuos necesare pentru obținerea succesului, dar nu îl garantează”, a declarat Cristian Angheloiu, consultant imobiliar și Broker/Owner RE/MAX Top Estate Team.

Potrivit spuselor sale, deși a avut rezultate foarte bune în decursul anului trecut, 2020 nu a fost cel mai productiv an din punct de vedere profesional de când activează în domeniu, însă a fost mai bun decât cel precedent, chiar și cu desfășurarea dificilă a activității cauzată de restricții. Astfel, din cele 14 tranzacții încheiate de acesta în calitate de consultant imobiliar, trei au avut valori de peste 1 milion de Euro – două soluții de relocare pentru activități office / producție și o investiție de capital.

Rezultatele din 2020 i-au adus lui Cristian Angheloiu o recunoaștere internațională -  intrarea în RE/MAX Chairman’s Club, fiind primul agent din România care face parte din această comunitate. Totodată, pe segmentul Comercial, acesta se află în Top 20 agenți RE/MAX la nivel global, exceptând Canada și SUA, și pe locul 80 din Top 100 la nivel mondial, incluzând Canada și SUA.

Pentru anul 2021, Cristian Angheloiu își propune o relaționare mai strânsă cu RE/MAX la nivel internațional, pentru atragerea capitalului investițional în România, precum și dezvoltarea biroului RE/MAX Top Estate Team, care a depășit în prezent 30 de agenți imobiliari. Patru consultanți imobiliari din cardul echipei sale au încheiat 2020 în Top 10 RE/MAX România, iar pentru anul acesta B/O vizează depășirea acestei performanțe.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5330 / 8860
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Meet the Professionals - Confesiunea sinceră a celui mai tânăr partener de la GNP Guia Naghi și Partenerii: „Nu talentul m-a adus aici, ci munca și norocul de a fi în mediul potrivit” | Din vorbă în vorbă cu Tudor Nacev despre modul în care se cultivă excelența, pionieratul în practica de pharma și munca pentru proiecte de impact. Un portret realist și empatic al profesiei de avocat trăită cu pasiune și disciplină
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
PNSA a asistat una dintre cele mai mari finanțări acordate în ultimii ani | Grupul Ameropa, client tradițional al casei de avocatură, semnează o facilitate de refinanțare de 1,35 miliarde USD cu un sindicat format din trei bănci. Partenerul Bogdan C. Stoica a coordonat echipa, cu contribuția Ioanei Lazăr (Senior Associate) și a Crinei Stan (Associate)
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
Kinstellar a asistat cumpărătorul East Grain într-una dintre cele mai mari tranzacții din agrobusiness din ultimii ani. Vânzătorii au fost asistatați de avocați italieni, care au coordonat și echipa din București a unei firme internaționale
WTR Global Leaders 2025 | Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (TZA) și Alina Tugearu (ZRVP), printre cei 17 români care au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul mărcilor, la nivel global. Cine sunt aceștia, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Bondoc si Asociații asistă un consorțiu de bănci și instituții financiare în finanțarea de 331 milioane EUR pentru faza a doua a parcului eolian Vifor din Buzău. Echipa, coordonată de partenerii Simona Petrișor, Diana Ispas și Monica Iancu, cu suportul partenerului Cosmin Stăvaru
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
Kinstellar își consolidează practica de Energie din București prin recrutarea Ralucăi Gabor (Counsel) | Iustinian Captariu, coordonatorul practicii regionale de Energie a Kinstellar: ”Alăturarea Ralucăi ne întărește angajamentul de a excela într-unul dintre cele mai dinamice și strategice sectoare din România”
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
Țuca Zbârcea & Asociații stabilește un precedent important în domeniul serviciilor digitale și comerțului electronic | Reprezentarea, asigurată de o echipă coordonată de Alina Ungureanu (partner) și Cătălina Ionescu (senior associate)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...