ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

UniCredit: Condiţiile pentru fuziuni şi achiziţii în Europa nu sunt adecvate

25 Februarie 2019   |   AGERPRES

În România, UniCredit Bank Austria, divizie a grupului bancar italian UniCredit, şi-a majorat participaţia pe care o deţine la UniCredit, de la 50,5% până la 95,6% din acţiuni, prin preluarea pachetului de 45% deţinut de omul de afaceri Ion Ţiriac.

 
 
Băncile europene sunt prea mici comparativ cu rivalele din SUA, dar încă nu sunt adecvate condiţiile pentru fuziuni transfrontaliere în Europa, a afirmat luni Francesco Giordano, co-director operaţional al UniCredit SpA, transmite Reuters.

"Credem că există loc pentru creştere în spaţiul bancar european şi credem că băncile europene au o dimensiune mai mică faţă de cele din SUA", a susţinut Francesco Giordano, la un eveniment dedicat consolidării bancare, desfăşurat în Londra.

"Totuşi, în acest moment, condiţiile pentru fuziunile din UE nu sunt adecvate. Nu sunt instrucţiuni din partea autorităţilor de reglementare, aşteptările privind capitalul nu au o vizibilitate suficientă şi există incertitudini în mediul politic", a adăugat oficialul UniCredit.


Directorul general al UniCredit SpA, Jean Pierre Mustier, este interesat de achiziţii şi fuziuni internaţionale şi nu analizează doar tranzacţii în Franţa, ci şi în Spania şi Marea Britanie, a afirmat luna trecută Alessandro Mazzucco, preşedintele fundaţiei bancare Cariverona, care deţine 1,8% din cel mai mare grup bancar din Italia.

"Sunt destul de sigur că vrea să facă un anume tip de afaceri ... nu doar în Franţa, ci şi în Spania şi Marea Britanie", a declarat Alessandro Mazzucco, la o conferinţă pe teme bancare.

În decembrie, Mustier a declarat pentru Euromoney că nu vede nicio fuziune cu altă bancă până la finalul lui 2021. Mustier a spus că nu poate avea loc "o evoluţie non-organică a grupului în următorii trei-patru ani". Potrivit directorului general de la UniCredit, "în contextul actual este dificil să se întâmple ceva în Europa", însă a adăugat că, "pe termen mediu, Europa va avea bănci mai mari. Germania va avea bănci mai mari".

De mai multe ori în ultimii ani, de când francezul Jean Pierre Mustier a fost numit la conducerea UniCredit în 2016, au fost zvonuri cu privire la o posibilă fuziune între UniCredit şi banca franceză Société Générale, la care Mustier a fost director general adjunct.

Grupul bancar este prezent în 17 ţări din lume, cu peste 8.500 de sucursale şi 147.000 de angajaţi. UniCredit este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa Centrală şi de Est, unde realizează aproximativ 16% din veniturile sale.

În România, UniCredit Bank Austria, divizie a grupului bancar italian UniCredit, şi-a majorat participaţia pe care o deţine la UniCredit, de la 50,5% până la 95,6% din acţiuni, prin preluarea pachetului de 45% deţinut de omul de afaceri Ion Ţiriac.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 8625 / 8856
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
PNSA a asistat una dintre cele mai mari finanțări acordate în ultimii ani | Grupul Ameropa, client tradițional al casei de avocatură, semnează o facilitate de refinanțare de 1,35 miliarde USD cu un sindicat format din trei bănci. Partenerul Bogdan C. Stoica a coordonat echipa, cu contribuția Ioanei Lazăr (Senior Associate) și a Crinei Stan (Associate)
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
Tranzacție majoră în energia verde: RTPR asistă OX2 la vânzarea unui parc eolian de 96 MW. Echipă cu avocații A&O Shearman pe parte juridică, EY - consultant financiar pentru vânzător
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
Kinstellar își consolidează practica de Energie din București prin recrutarea Ralucăi Gabor (Counsel) | Iustinian Captariu, coordonatorul practicii regionale de Energie a Kinstellar: ”Alăturarea Ralucăi ne întărește angajamentul de a excela într-unul dintre cele mai dinamice și strategice sectoare din România”
Țuca Zbârcea & Asociații stabilește un precedent important în domeniul serviciilor digitale și comerțului electronic | Reprezentarea, asigurată de o echipă coordonată de Alina Ungureanu (partner) și Cătălina Ionescu (senior associate)
Schoenherr i-a asistat pe fondatorii Purcari Wineries în legătură cu oferta publică de preluare voluntară de acțiuni ale companiei de către Maspex. Narcisa Oprea (partener) a coordonat echipa
bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ și Andronic and Partners au gestionat juridic, în plan local, achiziția startup-ului Planable, fondat în Moldova și România, de către SE Ranking. Firme de avocatură din SUA și Moldova, în tranzacție
Kinstellar a asistat cumpărătorul East Grain într-una dintre cele mai mari tranzacții din agrobusiness din ultimii ani. Vânzătorii au fost asistatați de avocați italieni, care au coordonat și echipa din București a unei firme internaționale
Filip & Company a asistat OLX în vânzarea Kiwi Finance | Alina Stancu Bîrsan, partener: ”Această tranzacție reflectă dinamica accelerată a pieței locale de servicii financiare și interesul în creștere pentru tranzacții în segmente-cheie”
Bondoc si Asociații asistă un consorțiu de bănci și instituții financiare în finanțarea de 331 milioane EUR pentru faza a doua a parcului eolian Vifor din Buzău. Echipa, coordonată de partenerii Simona Petrișor, Diana Ispas și Monica Iancu, cu suportul partenerului Cosmin Stăvaru
Schoenherr și Asociații promovează trei avocați în pozițiile managing attorney at law și senior attorney at law | Sebastian Guțiu (managing partner): ”Schoenherr continuă să se extindă în România, unde echipa noastră numără în prezent peste 75 de avocați și avem planuri mari pentru perioada următoare”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...