ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Vălean (Comisia Europeană): Autostrada Comarnic-Braşov ar putea fi finanţată din fondul de redresare economică Next Generation EU

26 Iunie 2020   |   AGERPRES

Comisarul european a explicat că, în premieră, Comisia Europeană se împrumută în numele Uniunii pentru o sumă de 750 de miliarde de euro "pe care să le punem într-un fond de redresare economică numit Next Generation EU".

 
 
Comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean, consideră că Autostrada Comarnic-Braşov ar putea fi finanţată din fondul de redresare economică Next Generation EU, din care România ar putea să acceseze până la 31,2 miliarde de euro nerambursabili.

"Trebuie văzut dacă nu cumva domnul ministru al Transporturilor are o altă o idee privind finanţarea pentru că, sigur, sunt multe posibilităţi. Depinde cum gândeşte. Eu cred că transporturile ar putea fi unul din marii beneficiari pentru aceşti bani din redresare. Ar putea să înceapă Comarnic - Braşov din aceşti bani", a afirmat Adina Vălean, la dezbaterea online "Upgrade Romania - Investiţiile, motorul de pornire a economiei", răspunzând unei întrebări în acest sens.


Comisarul european a explicat că, în premieră, Comisia Europeană se împrumută în numele Uniunii pentru o sumă de 750 de miliarde de euro "pe care să le punem într-un fond de redresare economică numit Next Generation EU".

"Din cei 750 de miliarde de euro, România ar putea să ajungă să acceseze până la 31,2 miliarde de euro nerambursabili. Pentru a accesa aceşti bani, România trebuie să depună până în aprilie 2021 la Comisia Europeană un plan naţional de investiţii pentru redresare economică", a explicat Vălean.

Potrivit acesteia, cei 750 de miliarde de euro ar fi disponibili rapid.

"Fondurile s-ar acorda celor interesaţi foarte repede, atât sub formă de granturi, cât şi sub formă de împrumuturi, pentru că ce avem ca intenţie este ca tot ceea ce vom pune la dispoziţie financiar s-o facem încă de la începutul perioadei, imediat să descărcăm un volum de bani în economie, asta ajutând redresarea şi nevoile de lichiditate şi de capital existente în momentul de faţă. Vorbeam de aceşti 750 de miliarde de euro care vin ca o inovaţie în bugetul Uniunii Europene, la care desigur că se adaugă bugetul multianual de 1,1 trilioane de euro şi din care disponibilizăm sumele cele mai mari la începutul perioadei financiare", a adăugat ea.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6695 / 8999
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
VIDEO-INTERVIURI ESENȚIALE | Horea Popescu, Managing Partner CMS Romania și Head of CEE Corporate M&A: De când coordonez practica de fuziuni și achiziții în CEE, este pentru prima dată când numărul tranzacțiilor din România este cel mai mare din regiune după primele nouă luni. A fost un an interesant din perspectiva private equity, însă investitorii strategici rămân în continuare cei de bază. Toate ariile de practică au fost foarte ocupate, dar finanțările și departamentul de Banking, cu mandate ce însumează 3 miliarde euro, ”poartă coroana” anul acesta
CMS, alături de Buildcom EOOD la achiziția Argus în România. Echipă pluridisciplinară, cu Rodica Manea (Corporate M&A) și Cristina Reichmann în prim plan
Filip & Company a acordat asistență juridică companiei Instant Factoring în structurarea și implementarea unui parteneriat transfrontalier de securitizare în valoare de 30 de milioane EUR cu un fond din Luxemburg
Practica de Concurență de la Băncilă, Diaconu și Asociații își confirmă maturitatea prin claritate și execuție disciplinată, luciditate tactică și robustețe în decizie | De vorbă cu Claudia Grosu (Managing Associate) despre modul de lucru al unei echipe care anticipează, ordonează pașii esențiali și finalizează impecabil mandatele dificile
Schoenherr a asistat fondatorii Calla Oradea în vânzarea unei participații majoritare către Integral Capital Group I Echipa, coordonată de Mădălina Neagu (partner)
Mușat & Asociații anunță cooptarea fostei președinte a Curții Supreme, Corina Corbu, în poziția de Partener Coordonator al Departamentului de Litigii | Gheorghe Mușat, Senior Partner: ”Este un mare câștig pentru firmă, pentru avocații firmei, pentru clienții firmei”
Într-un an cu investigații mai tehnice și presiune pe termene, DLA Piper România așază practica de Concurență pe trei piloni - oameni, metodă, ritm, astfel încât proiectarea strategiilor, controlul probelor și continuitatea între faze să producă cele mai bune rezultate | De vorbă cu membrii unei echipe sudate, condusă de lideri cu experiență și antrenată pe industrii sensibile, despre prudență juridică și curaj tactic, cooperare internă și rigoare probatorie, bazate pe înțelegerea fină a mediului de business și utilizarea tehnologiei ca multiplicator de acuratețe
Filip & Company a oferit asistență juridică în legătură cu o nouă emisiune de obligațiuni corporative garantate de către Agroserv Măriuța, în valoare de 3 mil. €
Kinstellar asistă Integral Capital Group în achiziția unei participații majoritare la clinica de fertilizare in vitro Calla, prin subsidiara sa Embryos
Filip & Company a asistat consorțiul de bănci care a intermediat a doua emisiune de obligațiuni prin care Romgaz a atras 500 de mil. € de pe piețele internaționale| Alexandru Bîrsan (managing partner) și Olga Niță (partener) au coordonat echipa
Filip & Company a asistat BCR și BRD în legătură cu oferta publică inițială a Cris Tim Family Holding | Olga Niță (partener) și Alexandru Bîrsan (managing partner) au coordonat echipa
Clifford Chance Badea a asistat Cris-Tim Family Holding în legătură cu IPO-ul istoric în valoare de 454,35 milioane RON | Daniel Badea (Managing Partner): ”Sperăm ca succesul Cris-Tim să încurajeze și alte branduri românești să vină pe bursă”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...