Premiile de excelență „Viorel-Mihai Ciobanu”, ediția a II-a: zece studenți se vor califica în etapa a doua a concursului
14 Martie 2020 BizLawyer
Premiile de excelență “Viorel-Mihai Ciobanu” se adresează tuturor studenților din cadrul Universității București, Facultatea de Drept, aflați în anul IV de studiu, cursuri de zi, școlarizați în regim bugetar sau cu taxă, studenți care, în primul semestru din anul IV de studiu au obținut cel puțin nota 7 la materia Drept Procesual Civil.
Prima etapă a competiției Premiile de excelență “Viorel-Mihai Ciobanu”, o inițiativă a societății de avocați Zamfirescu Racoți Vasile & Partners (ZRVP), debutează astăzi odată cu publicarea temei eseului pe care studenții participanți vor trebui să il redacteze și să îl transmită până la data de 25 martie 2020.
Eseul cu tema ,,Corelația dintre suspendarea judecății și perimare" va cuprinde maxim 5 pagini,
format document Word, font Arial, corp 12, spațiere la 1 rând și va fi transmis prin email, prin
poștă sau personal la următoarele adrese:
- Prin email: office@zrvp.ro, cu mențiunea Concurs Premiile de excelență Viorel-Mihai Ciobanu.
Eseul cu tema ,,Corelația dintre suspendarea judecății și perimare" va cuprinde maxim 5 pagini,
format document Word, font Arial, corp 12, spațiere la 1 rând și va fi transmis prin email, prin
poștă sau personal la următoarele adrese:
- Prin email: office@zrvp.ro, cu mențiunea Concurs Premiile de excelență Viorel-Mihai Ciobanu.
- Prin poștă la adresa: Plantelor nr. 12, cod postal 023974 sector 2, București, în plic, cu mențiunea Concurs Premiile de excelență Viorel-Mihai Ciobanu;
- Personal la adresa: Plantelor nr. 12, sector 2, București, în plic, cu mențiunea Concurs Premiile de excelență Viorel-Mihai Ciobanu.
Studenții vor indica la finalul eseului: facultatea, anul de studiu, numele, prenumele, seria/grupa de studiu, o adresă de email la care să fie comunicată mapa cu înscrisuri privind Etapa II a concursului.
Împreună cu eseul, studenții vor trebui să depună o Scrisoare de intenție și dovada obținerii minim a notei 7 la materia Drept Procesual Civil.
După primirea și evaluarea eseurilor, vor fi selectați primii 10 studenți care vor participa în etapa a doua a concursului.
Citește aici Regulamentul concursului
Premiile de excelență “Viorel-Mihai Ciobanu” se adresează tuturor studenților din cadrul Universității București, Facultatea de Drept, aflați în anul IV de studiu, cursuri de zi, școlarizați în regim bugetar sau cu taxă, studenți care, în primul semestru din anul IV de studiu au obținut cel puțin nota 7 la materia Drept Procesual Civil.
Inițiativa societății de avocați Zamfirescu Racoți Vasile & Partners, susținută de Facultatea de Drept, Universitatea București, reprezintă un omagiu pentru personalitatea, opera și întreaga activitate academică a distinsului prof. dr. Viorel-Mihai Ciobanu, fost decan al Facultății de Drept, Universitatea București, judecător la Curtea Constituțională, Președinte al Curții de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, membru de onoare al Uniunii Avocaților din România și coordonator al colectivului de redactori ai Noului Cod de Procedură Civilă, și dorește să promoveze interesul studenților pentru domeniul dreptului procesual civil.
Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners (ZRVP) este acreditată ca una dintre cele mai importante societăţi de avocatură din România, oferind servicii de asistenţă juridică atât în sfera litigiilor şi a arbitrajului, cât şi în domeniul avocaturii de business, al insolvenței, al dreptului penal al afacerilor și al consultanței fiscale.
ZRVP are o echipă de 67 de avocați, dintre care 13 asociaţi – Călin-Andrei Zamfirescu, Ioana Racoţi și Stan Tîrnoveanu – asociaţi fondatori, Cosmin Vasile (asociat coordonator), Anca Danilescu (asociat senior), Elena Iacob, Alina Tugearu, Monica Strîmbei, Cătălin Micu, Andrei Dumitrescu și Mihai Băjenaru (asociați), domnul prof. dr. Valerian Cioclei și Robert Oancea (of counsel).
ZRVP are o echipă de 67 de avocați, dintre care 13 asociaţi – Călin-Andrei Zamfirescu, Ioana Racoţi și Stan Tîrnoveanu – asociaţi fondatori, Cosmin Vasile (asociat coordonator), Anca Danilescu (asociat senior), Elena Iacob, Alina Tugearu, Monica Strîmbei, Cătălin Micu, Andrei Dumitrescu și Mihai Băjenaru (asociați), domnul prof. dr. Valerian Cioclei și Robert Oancea (of counsel).
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 273 / 313 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Holcim România în legătură cu achiziția Uranus Pluton SRL. Ruxandra Bologa (Partener) a coordonat echipa
Practica de litigii de la Băncilă, Diaconu & Asociații funcționează ca un vector de influență în piață, capabil să genereze nu doar soluții favorabile punctuale, ci și transformări de fond în modul în care sunt interpretate și aplicate normele legale în domenii cheie ale economiei | De vorbă cu Emanuel Băncilă (Senior Partner) și Adriana Dobre (Partener) despre dinamica pieței, sofisticarea conflictelor juridice și infrastructura invizibilă a performanței în litigii
În spatele scenei, alături de experimentata echipă de Investigații de la Mușat & Asocații, descrisă de ghidurile juridice internaționale drept un reper al pieței românești în white-collar crime | Detalii mai puțin cunoscute despre modul în care lucrează avocații, aproape invizibili pentru angajații clientului, cum se obține ”tabloul probator” respectând legislația și drepturile angajaților, metodele folosite și provocările des întâlnite în astfel de mandate, într-o discuție cu partenerii Ștefan Diaconescu și Alexandru Terța, doi dintre cei mai experimentați avocați de pe piața locală
Practica de Real Estate a D&B David și Baias, între experiză profundă și inovare: echipă interdisciplinară, suport PwC și activitate intensă în retail, industrial și agri care permit structurarea tranzacțiilor cu risc redus, asigurarea lichidităților și implementarea rapidă a proiectelor | De vorbă cu Georgiana Bălan (Counsel) despre ”mișcările” din piața imobiliară și modul în care echipa oferă clienților predictibilitate, protecție și viteză în realizarea proiectelor
Clifford Chance Badea, consultantul juridic al băncilor în tranzacția prin care BCR și Erste Group finanțează cu 58,5 mil. € parcul eolian din Săcele, dezvoltat de Greenvolt Power
Bulboacă & Asociații își extinde echipa de parteneri prin promovarea Roxanei Tiutiu și a Ralucăi Ilie (Antonescu)
Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, câștigătoarea premiului Future Lawyers Programme of the Year acordat de Legal Benchmarking Group
Promovări la Schoenherr | Magdalena Roibu a devenit Partner, Adriana Stănculescu a preluat în rolul de Counsel, iar Carla Filip și Sabina Aionesei au făcut un pas înainte în carieră
Piața imobiliară recompensează proiectele bine fundamentate juridic și urbanistic și penalizează improvizația, spun avocații de Real Estate de la Mitel & Asociații. Din această perspectivă, ajustarea actuală nu este o resetare, ci un pas necesar către maturizarea pieței și consolidarea încrederii între dezvoltatori, finanțatori și beneficiari | De vorbă cu Ioana Negrea (Partener) despre disciplina due-diligence-ului, presiunea urbanismului în marile orașe și modul în care echipa gestionează mandatele
KPMG Legal – Toncescu și Asociații își consolidează practica de Concurență într-o zonă de maturitate strategică, în care mandatele sensibile sunt gestionate cu viziune, disciplină procedurală și o capacitate reală de anticipare a riscurilor | De vorbă cu Mona Banu (Counsel) despre modul în care se schimbă natura riscurilor și cum se repoziționează autoritățile, care sunt liniile mari ale noilor investigații și cum face diferența o echipă compactă, cu competențe complementare și reflexe formate pe cazuri complicate
Promovări în echipa RTPR: patru avocați urcă pe poziția de Counsel, alți șapte fac un pas înainte în carieră | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Investim în profesioniști care reușesc să transforme provocările juridice în soluții strategice, consolidând poziția firmei noastre ca lider în România și oferind clienților noștri cele mai bune servicii”
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





