ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Dentons o numește pe Kate Barton în funcția de CEO global

26 Iulie 2024   |   BizLawyer

Kate Barton îl succedă pe Elliott Portnoy, fondator și CEO global care a fost în funcție din anul 2013

 
 
Dentons, cea mai mare firmă globală de avocatură, a anunțat că în urma consultărilor purtate cu Consiliului său de Administrație și al Comitetului Consultativ Global, Kate Barton a fost aleasă CEO global. Barton se va alătura echipei Dentons, după o distinsă carieră de 35 de ani în cadrul EY, ocupând numeroase roluri de conducere executivă, cel mai recent ca Vicepreședinte Global. Ea îl va succeda pe Elliott Portnoy, fondator și CEO global, care a fost în funcție din anul 2013.

Barton a condus multiple entități de business ale grupului EY, o organizație care operează în 150 de țări din întreaga lume și evaluată la o valoare de 50 de miliarde de dolari. Dincolo de activitatea sa de Vicepreședinte Global, Barton a fost de asemenea CEO al Serviciilor de Consultanță Fiscală, Juridică și de Resurse Umane, care are o echipă globală de 70.000 de profesioniști și care, sub conducerea sa, a generat venituri care au depășit 11 miliarde de dolari. Printre alte realizări profesionale, a contribuit la transformarea practicii globale de consultanță fiscală prin investiții strategice în personal, tehnologie, centre globale de servicii, metode și procese de înaltă clasă, și a contribuit de asemenea la activitatea de fuziuni și achiziții.


Barton se va alătura echipei Dentons la începutul lunii septembrie, pentru inițierea procedurii de preluare a funcției deținute până acum de Portnoy, al cărui mandat se încheie în data de 9 noiembrie 2024. Barton își va începe mandatul la 10 noiembrie 2024.

“Kate are o experiență vastă în coordonarea unei organizații globale care furnizează servicii profesionale complexe, și deține abilități remarcabile în gestionarea echipelor, proceselor și sistemelor. Experiența încununată de succes în oferirea de servicii către clienți, combinată cu o abordare atentă a a aspectelor de integrare, o recomandă ca pe o persoană ideală pentru a coordona activitatea firmei noastre” a declarat Elliott Portnoy, Global CEO. “Are întreg sprijinul meu necondiționat, și am încredere că va călăuzi Dentons către un și mai mare succes.”

Reflectând la numirea sa, Kate Barton a declarat, “Am urmărit Dentons cum își redefinește cadrul serviciilor juridice prin strategia sa de afaceri inovatoare și serviciile oferite clienților. Sub conducerea lui Elliott, această firmă s-a diferențiat prin abordarea sa policentrică și angajamentele sale integrate transfrontaliere și multidisciplinare oferite clienților, dovedind că abordarea unitară și funcționarea ca un singur organism are un impact mult mai mare. Aștept cu nerăbdare să colaborez cu Elliott în această tranziție și să cooperez cu echipele de management regional pentru a continua să provocăm normele acestei industrii și să ne adaptăm la lumea în continuă schimbare a tehnologiei și inovației. Vom aborda provocările cu care se confruntă firmele de avocatură și firmele de servicii profesionale din întreaga lume, pentru a oferi excelență în beneficiul oamenilor și clienților noștri.

În calitate de fondator și CEO global, Portnoy a supervizat dezvoltarea semnificativă a firmei – Dentons deservește clienți în 167 de birouri, în 82 de țări – în timp ce a promovat abordarea sa distinctivă “global într-o manieră unică, și în același timp profund locală” în furnizarea serviciilor profesionale. Sub conducerea lui Elliott Portnoy, Dentons a devenit una din cele mai cunoscute firme de avocatură, precum și una din cele mai apreciate firme de avocatură în sondajele celor mai importanți beneficiari de servicii de soluții juridice și de afaceri din lume.

“Atât Dentons cât și profesia juridică într-un sens larg au avut un beneficiu enorm ca urmare a realizărilor și a managementului vizionar a lui Elliott. Îi mulțumim pentru activitatea sa și pentru că a determinat Dentons să continue să prospere în mediul dinamic de astăzi”, a declarat Nicholas Howon Park, Non-Executive Chair al Global Board – Dentons. “Kate și-a arătat cel mai înalt angajament față de scopul nostru – redefinirea posibilului, și modelarea viitorului – mă adresez în numele conducerii noastre și salut venirea ei în cadrul organizației noastre.”

Procesul de numire a fost coordonat de către Gerald Singham, președinte al Comitetului Global Dentons pentru Recrutare și Guvernanță, cu sprijinul Consiliului său de Administrație și al Comitetului Consultativ Global (care include consiliile locale și regionale). Procesul a explorat atât candidați interni, cât și candidați externi din toate regiunile.

Barton a primit numeroase premii și distincții de-a lungul carierei sale, inclusiv “Female Executive of the Year” acordat de Women World Awards pentru contribuția la inovații în tehnologie în cadrul practicii de consultanță fiscală, “Woman of the Year – Business Services” conferit de Stevie Awards, precum și “Women of Influence” acordat de New York Business Journal. Este membră a consiliilor de administrație a All Stars National, Shanti Bhavan, The Ireland Funds Dinner Committee, Boston College Law Deans Advisory Council și a Boston University School of Management Advisory Council. Deține o certificare Certified Public Accountant (CPA) în New York and Massachusetts, este membră a barourilor Massachusetts și Boston, și are certificare NACD Director Certified în guvernanță corporativă. Barton a obținut diplomă de master în Drept în domeniul fiscal în cadrul Facultății de Drept a Universității din Boston, licențiată în Drept, cu diplomă de excelență academică, Order of the Coif, acordată de Facultatea de Drept a Universității din Boston pe care a absolvit-o cu distincția Magna Cum Laude, precum și licență în Administrarea Afacerilor în cadrul Universității din Boston.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4 / 18
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Avocații KPMG Legal – Toncescu și Asociații, implicați într-un proiect de autorizare complexă pe piața serviciilor de plată, prin care Mobile Distribution devine instituție de plată
ZRVP organizează în data de 11 iunie 2026 dezbaterea „Contractul de antrepriză: de la FIDIC la HG 1 ̸ 2018 – evoluție, adaptare sau compromis?”
KPMG integrează Claude în activitatea globală și deschide accesul la AI pentru peste 276.000 de angajați | AI-ul generativ intră în zona operațională a serviciilor profesionale, începând cu tax, legal, private equity și cybersecurity
League Tables of Legal Advisors → Cum au văzut analiștii Mergermarket piața de M&A și activitatea firmelor de avocați în primul trimestru din 2026 | Numărul tranzacțiilor a scăzut, dar valoarea cumulată are un avans de 20%. Clifford Chance, DLA Piper și CMS se remarcă la nivel global și în Europa. O activitate mai puțin intensă în CEE, cu România printre cele mai active piețe din regiune
Meet the Professionals | Cum se construiește drumul spre parteneriat într-o firmă de top și ce presupune noul statut → De vorbă cu Rebecca Marina, Filip & Company, despre ”rolul cameleonic” al unui partener și responsabilitatea discretă din spatele fiecărui mandat complex: ”Succesul nu este definit doar de finalizarea formală a tranzacției, ci de calitatea relațiilor pe care le lași în urma ta”
Schoenherr, alături de VIG în investiția IFC într-o societate românească de administrare a fondurilor de pensii private. Markus Piuk (Partener) a coordonat echipa
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Țuca Zbârcea & Asociații, desemnată ”Firma anului în România” la Chambers Europe Awards 2026 | Schoenherr câștigă în Europa de Sud-Est, Kinstellar în CEE, iar Mannheimer Swartling primește distincția la nivel european. Deloitte Legal, premiată ca ”Outstanding Law Firm”
Practica de Energie a firmei Bohâlțeanu și Asociații marchează unul dintre cei mai intenși ani din evoluția sa, cu mandate complexe în proiecte solare, finanțări transfrontaliere, tranzacții M&A multijurisdicționale și proiecte inovative care pot influența dezvoltarea energiei verzi în România | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner): ”Planurile pentru următorul an sunt de extindere și diversificare a mandatelor în acest domeniu, urmărind implicarea în proiecte care să scoată în evidență potențialul firmei noastre”
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...