ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Adoptarea facturării electronice în România ar permite economisirea la bugetul statului a circa 100 de miliarde de euro în 10 ani(asociaţie)

10 Iunie 2021   |   Agerpres

În acest context, specialiştii din cadrul Asociaţiei pentru Facturare Electronică recomandă statului român urgentarea implementării unui sistem pentru raportarea şi verificarea tranzacţiilor comerciale şi sunt gata să asigure tot sprijinul pentru definirea arhitecturii şi specificaţiilor acestui sistem, în acord cu modelele practicate deja de mai multe ţări ale lumii, cele mai cunoscute fiind Italia - în Europa - sau Chile - în afara continentului nostru.

 
 
Adoptarea facturării electronice în România ar permite economisirea la bugetul statului a circa 100 de miliarde de euro în 10 ani, prin reducerea fraudei cu TVA şi îmbunătăţirea colectării fiscale, dar şi ieşirea din riscul de infringement în care România se află deoarece nu a implementat Directiva Europeană 55/2014 privind facturarea electronică în achiziţiile publice, care avea termenul de 19 aprilie 2019, susţin reprezentanţii Asociaţiei pentru Facturare Electronică (AFE).
 
"Este o miză esenţială pentru mediul economic şi fiscal al României să digitalizeze modul în care sunt urmărite tranzacţiile comerciale printr-o raportare în timp real către ANAF a facturilor emise şi validarea lor de către cumpărător. Acest proces se poate face prin introducerea facturării electronice pe scară largă în economia românească, fără a crea efort şi costuri suplimentare pentru contribuabil", a declarat Daniel Homorodean, preşedintele Asociaţiei, într-un comunicat remis joi AGERPRES.
 
Un raport din 2020 al Comisiei Europene arată că ţările UE au pierdut aproximativ 140 de miliarde de euro din veniturile pe taxa de valoare adăugată (TVA) în urma fraudei şi evaziunii fiscale, a falimentelor, a insolvenţelor financiare, precum şi a calculelor greşite. "România, care înregistrează pierderi anuale de peste 10 miliarde de euro, circa 1% din PIB, prin mecanisme de fraudare bazate pe tranzacţii comerciale inexistente, documentate în facturi care nu vor fi niciodată plătite, se află pe ultimul loc în Europa în privinţa eficienţei colectării taxei pe valoare adăugată, cu o pierdere de 33,8%", se arată în comunicatul asociaţiei care citează rapoarte ale CE.
 
În acest context, specialiştii din cadrul Asociaţiei pentru Facturare Electronică recomandă statului român urgentarea implementării unui sistem pentru raportarea şi verificarea tranzacţiilor comerciale şi sunt gata să asigure tot sprijinul pentru definirea arhitecturii şi specificaţiilor acestui sistem, în acord cu modelele practicate deja de mai multe ţări ale lumii, cele mai cunoscute fiind Italia - în Europa - sau Chile - în afara continentului nostru.
 
"Implementarea unui astfel de sistem este un proiect complicat, de durată, dacă statul şi-l asumă singur prin echipele sale tehnice, iar pregătirea unei licitaţii publice ar dura mult timp, de aceea abordarea optimă ar fi ca statul, prin ANAF, să îşi asume componenta de raportare şi analiză a tranzacţiilor bazate pe facturi, lăsând furnizorilor de soluţii din mediul privat rolul de a transmite şi de a primi facturi, deoarece există deja aplicaţii care implementează aceste funcţii şi nu ar trebui să implice costuri suplimentare pentru contribuabili", consideră membrii fondatori ai AFE.
 
În opinia acestora, circa 800.000 de companii din România vor putea scăpa de riscul şi costul legat de trimiterea şi primirea facturilor pe hârtie sau prin e-mail. Rambursarea TVA se va putea face mult mai rapid, automat sau la un click distanţă, iar cele 20.000 de instituţii publice îşi vor reduce dramatic riscurile de neconcordanţă dintre documentele fiscale, ceea ce va duce la o echilibrare a sistemului fiscal românesc.
 
Facturarea electronică, aşa cum este definită de către Comisia Europeană, înseamnă transmiterea datelor facturilor emise, între sistemele informatice, într-o formă care poate fi validată şi procesată automat. În acest context, la iniţiativa companiilor din domeniul IT din România, s-a înfiinţat Asociaţia pentru Facturare Electronică. Scopul organizaţiei este acela de a promova şi susţine implementarea facturării electronice în România, prin activităţi de educare şi suport direct acordat statului, instituţiilor şi mediului privat.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 7508 / 10507
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Consolidare strategică pe piața serviciilor medicale: Regina Maria achiziționează Neuroaxis, liderul clinicilor de neurologie din România | Ce consultanți au fost în tranzacție
Bondoc & Asociații, consultanții vânzătorilor în tranzacția prin care Grupul LuxVet preia rețeaua Mobile Vet
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Neagu Dinu Partners, firmă înființată anul trecut, își face rapid loc în prim-planul practicii de Litigii & Arbitraj din piața locală, cu un model de lucru pragmatic, în care partenerii cooordonează dosarele și păstrează controlul calității în mandate complexe | De vorbă cu Simona Neagu (Partener fondator) despre așteptările tot mai ridicate ale clienților, colaborările internaționale și disciplina internă care susține performanța echipei
Clifford Chance Badea, consultant în emisiunea de obligațiuni prin care UniCredit Bank a atras 600 milioane de lei
Filip & Company și Legal Ground, arhitecții juridici ai tranzacției prin care BT Property, fondul imobiliar al Grupului Banca Transilvania, a cumpărat complexul de birouri Record Park din Cluj-Napoca de la un fond belgian. Echipele de avocați, coordonate de Ioana Roman și Alina Stancu Bîrsan, pentru cumpărător, și Alex Bumbu, pentru vânzător
O promovare din interior care confirmă meritocrația și creșterea organică într-una dintre cele mai puternice firme de avocatură din România | De vorbă cu Ramona Pentilescu, avocatul care a crescut în PNSA de la primii pași în profesie până la poziția de partener, despre vocație, rigoare și reperele care i-au susținut evoluția profesională într-un cadru în care contează respectul pentru profesie și coerența valorilor
Studenții la Drept sunt invitați la Turneul de dezbateri „Law and Life in Contest” organizat de Bondoc și Asociații
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
Filip & Company asistă Continental în vânzarea OESL către Regent. Alexandru Bîrsan (managing partner) a coordonat echipa
ICC Arbitration Breakfast revine în România cu cea de-a doua ediție - 18 martie, în București
În litigiile fiscale, Artenie, Secrieru & Partners este asociată cu rigoarea și eficiența, grație unei combinații rare de viziune, metodă și capacitate de execuție în dosare grele. De vorbă cu coordonatorii practicii despre noul ritm al inspecțiilor, reîncadrările tot mai frecvente și importanța unei apărări unitare, susținute de specialiști și expertize, într-un context fiscal tot mai imprevizibil
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...