
Adrian Oros: Avem aproape definitivat un fond de creditare, astfel încât să plătim jumătate din rata dobânzii
05 Mai 2020
AGERPRESEl a mai anunţat marţi lansarea unor măsuri de sprijin, în valoare totală de 16,7 milioane de euro, pentru investiţii în procurarea de instalaţii de dezinfecţie, autoutilitare pentru probe şi dotarea laboratoarelor, dar şi pentru refacerea terenurilor agricole şi a potenţialului de producţie afectat de dezastrele naturale.
Ministerul Agriculturii lucrează la un pachet complet de sprijin, respectiv un fond de creditare şi unul de garantare, pentru a compensa pierderile celor din agricultură şi industrie alimentară, afectaţi de evoluţia pandemiei, a anunţat, marţi, ministrul de resort, Adrian Oros, într-un briefing de presă.
"În paralel cu schemele de sprijin anunţate, lucrăm şi la alte modalităţi de sprijin pentru a compensa pierderile celor care lucrează în agricultură şi industrie alimentară şi sunt afectaţi de evoluţia pandemiei. Şi aici avem aproape definitivat un fond de creditare, astfel încât să intervenim şi să plătim jumătate din rata dobânzii, dar şi un fond de garantare, ca să avem pachetul complet şi scheme de sprijin pentru compensarea pierderilor. Foarte mulţi fermieri ne-au spus că nu doresc neapărat un sprijin sub orice formă, ci ei doresc mai mult să fie stimulaţi să îşi poată continua producţia, să aibă nişte facilităţi la creditare şi noi să garantăm acele credite ca ei să îşi continue activitatea", a precizat Oros.
"În paralel cu schemele de sprijin anunţate, lucrăm şi la alte modalităţi de sprijin pentru a compensa pierderile celor care lucrează în agricultură şi industrie alimentară şi sunt afectaţi de evoluţia pandemiei. Şi aici avem aproape definitivat un fond de creditare, astfel încât să intervenim şi să plătim jumătate din rata dobânzii, dar şi un fond de garantare, ca să avem pachetul complet şi scheme de sprijin pentru compensarea pierderilor. Foarte mulţi fermieri ne-au spus că nu doresc neapărat un sprijin sub orice formă, ci ei doresc mai mult să fie stimulaţi să îşi poată continua producţia, să aibă nişte facilităţi la creditare şi noi să garantăm acele credite ca ei să îşi continue activitatea", a precizat Oros.
El a mai anunţat marţi lansarea unor măsuri de sprijin, în valoare totală de 16,7 milioane de euro, pentru investiţii în procurarea de instalaţii de dezinfecţie, autoutilitare pentru probe şi dotarea laboratoarelor, dar şi pentru refacerea terenurilor agricole şi a potenţialului de producţie afectat de dezastrele naturale.
De asemenea, România poate cheltui 1% din totalul fondurilor alocate pentru dezvoltare rurală, respectiv 80 de milioane de euro, pentru sprijinirea fermierilor şi agricultorilor afectaţi de criza Covid-19, dar şi să apeleze la măsura europeană privind stocarea privată.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 8910 / 9528 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Young Professionals to Watch | Pentru Andreia Moraru (Senior Associate), avocat cu un master absolvit în Olanda, reputația internațională a ZRVP a fost garanția că va lucra în mandate de arbitraj internațional de anvergură, alături de o echipă care și-a demonstrat valoarea în piață: ”Toate așteptările profesionale mi-au fost depășite și mă bucur mult că am avut oportunitatea să mă alătur echipei. La ZRVP am simțit întotdeauna că avocații seniori au suficientă experiență încât să găsească drumul și în cazul în care poteca nu este bătătorită”
Women Lawyers | Ileana Nicolescu (Managing Associate) a simțit că BACIU PARTNERS va fi mediul în care va evolua înconjurată de oameni ce o vor inspira nu numai profesional. ”E important pentru fiecare dintre noi să simțim că suntem în locul potrivit pentru etapa din carieră în care ne aflăm, loc care să ofere și premisele să continuăm să creștem”
Studiu Refinitiv | Piața tranzacțiilor de M&A a continuat să crească în Q1 ̸ 2025 pe piețele emergente și la nivel nivel global. CMS își menține poziția fruntașă la nivel global și în Europa de Est, regiune în care și RTPR întră în Top 3
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv | Consultanță
OMV Aktiengesellschaft a mers pe mâna avocaților de la ZRVP într-un alt arbitraj ICC cu statul român și a câștigat încă 47 mil. €, plus dobânzi. Pretenții de alte 50 mil. € la orizont, într-o procedură nouă, inițiată în decembrie 2024, în care lucrează deja aceeași echipă de avocați
Women Lawyers | Femeile avocat redefinesc succesul în avocatura de business. De vorbă cu Irina Picoș (Managing Associate, BSMP) despre leadership feminin, provocări profesionale și lecțiile învățate în carieră: ”Am ales această echipă datorită figurilor feminine ce reprezintă pentru mine adevărate modele în plan profesional și uman și care îmi oferă, zi de zi, inspirația, încrederea și determinarea de a continua munca în profesia de avocat”
PNSA, alături de ALD Automotive la fuziunea cu LeasePlan în Ayvens
Women Lawyers | De vorbă cu Andreea Bende, Partener BACIU PARTNERS și unul dintre fondatorii firmei: ”Femeile avocat joacă un rol important în promovarea eticii și a responsabilității sociale în afaceri, având un impact pozitiv asupra comunităților și societății în ansamblu. Ele aduc perspective diverse și abilități unice în negocieri și strategii legale”
LegiTeam | Voicu & Asociații is looking for Junior level Business Lawyers
Țuca Zbârcea & Asociații aniversează 20 de ani de activitate
ZRVP, alături de dezvoltatorul imobiliar Hagag Development Europe la deschiderea primului hotel Radisson RED din România
NNDKP dezvoltă una dintre cele mai solide practici locale de Dreptul Mediului, cu mandate de impact în industrii cheie, consultanță sofisticată și reprezentare în litigii complexe, gestionate de o echipă specializată | Mădălina Vasile, coordonatoarea practicii: ”Oferirea de asistență personalizată, adaptată realităților juridice și identificarea unor soluții practice și fezabile pentru problemele clienților vor rămâne prioritare”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...