ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Bădălău (PSD), la audierile ministrului PNL propus pentru Economie: Hidroelectrica trebuie să rămână a statului român. De ce ţineţi să o listaţi, să o vindeţi? Căpuşaţi-o în continuare

30 Octombrie 2019   |   AGERPRES

”S-a scos din insolvenţă. În momentul ăsta produce o energie curată şi ieftină şi dumneavoastră nu mai vreţi s-o căpuşaţi, vreţi să o vindeţi cu totul, ceea ce mi se pare extrem de ciudat. De ce nu vreţi să vindeţi şi Oltenia sau Hunedoara sau altceva? Pentru ce?", a întrebat Bădălău.

 
 
Ministrul interimar al Economiei, Niculae Bădălău, i-a sugerat ministrului desemnat de PNL pentru portofoliul Economiei şi al Energiei, Virgil Popescu, în cadrul audierilor din comisiile parlamentare reunite, că ar fi mai bine să căpuşeze Hidroelectrica în continuare, decât să o vândă, în condiţiile în care compania are ca obiectiv listarea la bursă a unui pachet minoritar de acţiuni încă din 2013.

"Au reuşit colegii mei să o scoată la lumină (din insolvenţă - n.r.). Vreau să vă spun că Hidroelectrica este perla... (parlamentarii din sală completează: "sectorului energetic românesc"). S-a scos din insolvenţă. În momentul ăsta produce o energie curată şi ieftină şi dumneavoastră nu mai vreţi s-o căpuşaţi, vreţi să o vindeţi cu totul, ceea ce mi se pare extrem de ciudat. De ce nu vreţi să vindeţi şi Oltenia sau Hunedoara sau altceva? Pentru ce?", a întrebat Bădălău.


El a amintit că Hidroelectrica aparţine 80% statului român, iar 20% din acţiuni sunt deţinute de Fondul Proprietatea.

"Ea trebuie să rămână a statului român, pentru a avea siguranţă în energie. De ce ţineţi să o listaţi, să o vindeţi? Căpuşaţi-o în continuare", a mai spus ministrul interimar.

Bădălău a mai pus o întrebare în şedinţa de miercuri: "Cum veţi negocia o energie ieftină la gaz, ţinând cont că 20% din gazul consumat la nivelul ţării vine de la Gazprom? Cum veţi reuşi această negociere?".

El nici nu a aşteptat răspunsurile ministrului desemnat, ci a adăugat: "Am să dau un vot împotrivă pe superficialitatea cu care aţi scris acest program".

La finalul audierilor, ministrul desemnat pentru acest portofoliu, Virgil Popescu, a declarat jurnaliştilor că Bădălău a confundat listarea la bursă a unui pachet minoritar de acţiuni, aşa cum se doreşte la Hidroelectrica, cu vânzarea companiei.

"Hidroelectrica se va regăsi în portofoliul Ministerului Economiei. Nu vrea nimeni să o vândă. Din păcate, domnul ministru Bădălău confundă listarea la bursă cu vânzarea. Va fi listat un pachet de 5-10%, dar acest lucru nu înseamnă vânzarea companiei Hidroelectrica. Înseamnă că Hidroelectrica va avea capitalizare să facă achiziţii, vedeţi că sunt oportunităţi în piaţă, se vinde CEZ, se vinde Enel, de ce să nu facem acest lucru", a spus Popescu.

De altfel, Hidroelectrica are în plan încă din 2013 listarea la bursă a unui pachet minoritar de acţiuni, obiectiv aprobat prin Hotărâre de Guvern şi susţinut inclusiv în timpul guvernării PSD-ALDE.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 10476 / 10637
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
CMS îi numește pe Horea Popescu și Andrzej Pośniak în rolurile de Managing Directors în Europa Centrală și de Est | Stephen Millar, Managing Partner CMS UK: ”CMS este cea mai mare firmă de avocatură din regiune și suntem convinși că Andrzej și Horea vor valorifica acest fundament solid pentru a consolida și mai mult reputația noastră de firmă de avocatură de top în ECE”
LMG Life Sciences EMEA Awards 2026 | Cinci firme sunt în cursa pentru ”Romania Firm of the Year”, o casă de avocatură locală intră în bătălia paneuropeană din White Collar Crime și un singur avocat român este nominalizat individual. Lista scurtă, pe care sunt și NNDKP și Popescu & Asociații, arată o piață în care casele independente locale continuă să conteze, dar concurează cu rețele regionale la fel de capabile să capteze mandate sofisticate în sectorul Life Sciences
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
Dispute-Resolution.Center: România în Legal 500 EMEA (2026) – White-collar crime | O practică cu mai multe centre de putere: firmele cu activitate intensă, avocații care dau greutate practicii și dosarele care au contat în evaluare
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
Analiza de ansamblu Legal 500 EMEA - 2026: lideri, arii fanion și avocații care contează
PNSA obține o soluție definitivă favorabilă la ÎCCJ într-un litigiu complex întemeiat pe îmbogățire fără justă cauză. Echipa, coordonată de Camelia Pătrașcu (Partener), cu implicarea, în diferite faze procedurale, a unei echipe extinse
Concurenta.ro | Chambers Europe 2026 - Cine domină practica de Competition ̸ Antitrust: Liderii își apără pozițiile, dar presiunea venită din eșalonul secund și din zona firmelor de nișă devine tot mai vizibilă
Achiziții-Publice.ro | România în ariile Projects și Projects & Energy din Chambers Europe 2026: NNDKP este liderul prezenței în vârful ierarhiei, iar Țuca Zbârcea & Asociații are o vizibilitate transversală foarte puternică. Filip & Company are una dintre cele mai bune formule de senioritate, iar CMS beneficiază pe profilul foarte puternic al Variniei Radu
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...