ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Bolojan: Reducerea cheltuielilor să fie net mai mare decât creșterea veniturilor, eventual prin taxe

02 Iunie 2025   |   Agerpres

Despre o nouă majorare a pensiilor, în 2026, președintele PNL a precizat că îi este greu să vină cu promisiuni care nu au acoperire.

 
 
Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunțat luni că liberalii vor susține un pachet de măsuri în care reducerea cheltuielilor statului să fie net mai mare decât creșterea veniturilor, eventual prin taxe și impozite.

'Știm care ne sunt posibilitățile, dar cred că orice om rațional înțelege că lucrurile nu mai pot continua în felul în care au mers până acum. E ușor să faci declarații, să trasezi ținte sau lucruri pe care le urmărești, dar contactul cu realitatea cred că este destul de dur și, din punctul acesta de vedere, noi vom susține un pachet de măsuri în care reducerea cheltuielilor statului să fie net mai mare decât creșterea veniturilor (...), eventual prin taxe și impozite. Ar fi bine ca creșterea de venituri să se facă prin încasări mai bune și din punctul acesta de vedere este loc de activitate mult mai bună la ANAF, la Antifraudă, iar lupta împotriva evaziunii fiscale trebuie să devină într-adevăr o prioritate, nu declarativ doar, ci să se vadă, practic, prin creșterea încasărilor, cât timp pe partea de TVA stăm destul de prost, înseamnă că se pot încasa suplimentar sume de bani. (...) Acest pachet e foarte puțin probabil să evite creșterea de taxe și de impozite, pentru că este o presiune mare pe care o avem, atât datorită angajamentelor pe care România și le-a luat prin planul fiscal, deci prin care trebuie să scădem acest deficit, dar și datorită absorbției de fonduri europene', a declarat Bolojan după ședința BPN al PNL.


El a precizat că liberalii susțin reducerea cheltuielilor statului prin 'reduceri de personal unde se constată că nu se justifică numărul de posturi, eliminarea structurilor mult umflate în consilii de administrație, în structuri remunerate prea mult față de aportul pe care cei care fac parte din aceste structuri îl aduc companiilor statului, restructurarea companiilor statului, eliminarea tuturor suprapunerilor, descentralizarea și transferul de competențe către autoritățile locale, fuziuni, comasări între agenții'.

Bolojan a subliniat că este foarte puțin probabil ca acest pachet de măsuri să evite creșterea de taxe și impozite.

A dat ca exemplu pe partea de impozite sau aspecte care țin de taxări suplimentare că unul dintre minusurile pe care le avem este subfinanțarea bugetului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

'Aceasta este o problemă cronică și extinderea bazei de contributori - de exemplu, cei care au pensii foarte mari nu contribuie la bugetul Casei - cred că poate fi luată în calcul în așa fel încât CNAS să aibă banii necesari pentru spitalele din România să poată asigura servicii medicale decente pentru cetățenii noștri', a arătat președintele interimar al PNL, precizând că pe partea de sănătate este nevoie de reformă.

El a punctat necesitatea accesării fondurilor europene.

Despre o nouă majorare a pensiilor, în 2026, președintele PNL a precizat că îi este greu să vină cu promisiuni care nu au acoperire.

'Avem niște diferențe foarte mari între venituri și cheltuieli și în condițiile în care, până la sfârșitul acestui an, trebuie să reducem acest decalaj în așa fel încât, chiar dacă nu vom putea ajunge la ținta de 7% din deficit, dar totuși să ne apropiem de această țintă. Și, de exemplu, o reducere de 1,5% din PIB poate să însemne aproximativ 30 de miliarde de lei până la sfârșitul anului. Or, știind că trebuie să iei un pachet de măsuri care să reducă această cheltuială sau să-ți crească veniturile, este total hazardat să vii cu promisiuni sau cu așteptări care nu pot fi onorate pentru 2026', a susținut Bolojan.

Nu crede că, în momentul de față, se poate pune problema unor majorări sau indexări.

'Trebuie să vedem cum le protejăm pe cele care astăzi sunt în plată și cum le asigurăm plata acestora, pentru că sunt niște drepturi câștigate de cei care au lucrat în România', a mai spus Bolojan.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 737 / 10305
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
Bondoc & Asociații a asistat ENGIE în achiziția unuia dintre cele mai mari proiecte eoliene din România. De cealaltă parte, Schoenherr a stat alături de Greenvolt Power pe tot parcursul tranzacției, care a implicat o structură contractuală complexă și multiple considerente de reglementare. Echipele, coordonate de Monica Iancu și Monica Cojocaru
Cea mai mare fuziune din istoria avocaturii de business: Hogan Lovells și Cadwalader, Wickersham & Taft au anunțat intenția de a se combina într-o singură firmă
Apreciată constant de ghidurile juridice internaționale pentru mandatele sofisticate, practica de Capital Markets a CMS România a devenit, prin consistență și profunzime, unul dintre pilonii reputației firmei pe piața locală și un reper important în rețeaua sa regională | De vorbă cu Cristina Reichmann (Partener) despre disciplina pregătirii pentru bursă, finețea aplicării regulilor de piață și forța unei echipe care lucrează articulat, cu roluri clare și obiective aliniate
PNSA a asistat Grupul Société Générale în finalizarea vânzării BRD Pensii. Echipa, coordonată de Silviu Stoica (Avocat Asociat) și Florian Nițu (Avocat Asociat Coordonator)
NNDKP, parte din echipa juridică internațională care a asistat Metinvest în achiziția ArcelorMittal Iași
Mușat & Asociații obține o nouă victorie definitivă pentru NUROL într-un proiect strategic de infrastructură rutieră
Record de promovări la Țuca Zbârcea & Asociații: trei noi parteneri și alte 16 numiri interne | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Această serie de promovări, una dintre cele mai extinse din istoria noastră, coincide cu aniversarea a 20 de ani de la fondarea firmei, un moment ce reconfirmă valoarea, profesionalismul și dăruirea întregii noastre echipe”
Filip & Company a organizat în parteneriat cu Asociația Studenților în Drept cea de-a zecea ediție a Concursului de negocieri simulate „Teodora Tudose”
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Echipa de Concurență a RTPR îmbină experiența cu precizia operațională, într-o formulă remarcată în Legal 500 și Chambers | De vorbă cu partenerii Valentin Berea și Roxana Ionescu despre modul de lucru care privilegiază consistența și rigoarea, cu rezultate ce confirmă profesionalismul și anvergura practicii
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...