
Burduja, despre centrala Tarniţa-Lăpuşteşti: Suntem pe punctul de a finaliza caietul de sarcini; interesul pentru proiect este masiv
26 Septembrie 2023
AgerpresTotodată, ministrul Energiei a subliniat că s-au dinamizat "o serie de investiţii care erau în aşteptare", astfel încât să se pună bani în piaţă. El a făcut referire la Investiţia 1 din PNRR, precizând că au început să fie semnate contracte.
Caietul de sarcini privind întocmirea studiului de fezabilitate pentru realizarea obiectivului de investiţii Centrala hidroelectrică cu acumulare prin pompaj Tarniţa - Lăpuşteşti este aproape finalizat, a afirmat Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, precizând că interesul investitorilor pentru proiect "este masiv".
"S-a făcut o consultare de piaţă, suntem practic pe punctul de a finaliza caietul de sarcini. Săptămâna aceasta am setat un termen de a publica acest caiet de sarcini pentru studiul de fezabilitate, să avem un studiu de fezabilitate serios - şi peste maxim un an de zile să găsim un partener privat, doi parteneri privaţi, cu experienţă internaţională. Deja am fost abordaţi din Coreea de Sud, din Emirate, din Franţa, din Israel, din Statele Unite. Interesul pentru proiect este masiv. Îmi doresc ca SAPE (Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie, n.r.), cea care gestionează acum acest proiect, împreună cu expertiza de la Hidroelectrica - deci participarea statului să rămână minoritară - să găsim formula unei companii de proiect cu doi-trei investitori privaţi strategici. Statul fiind minoritar, ne simplifică foarte mult viaţa din perspectiva procedurilor de licitaţie de atribuire, efortul asupra bugetului este mai mic şi categoric se asigură şi continuitatea proiectului", a menţionat Sebastian Burduja, la conferinţa "Energia în priză" organizată de Ziarul Bursa.
Totodată, ministrul Energiei a subliniat că s-au dinamizat "o serie de investiţii care erau în aşteptare", astfel încât să se pună bani în piaţă. El a făcut referire la Investiţia 1 din PNRR, precizând că au început să fie semnate contracte.
"Săptămâna viitoare mai avem încă 20 de contracte pregătite spre semnare. De asemenea, hidrogenul era un apel blocat, un jalon neîndeplinit, unul dintre cele două pe care Guvernul României nu şi le-a îndeplinit, prin Ministerul Energiei, din păcate. Este în evaluare jalonul pe hidrogen, avem 19 candidaţi foarte buni - şi sunt convins că vom reuşi să punem şi aceşti bani în piaţă, iar exemplele pot continua", a adăugat demnitarul.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 1900 / 9655 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS își consolidează echipa din România prin promovarea a șapte avocați | Horea Popescu, managing partner CMS România: ”Aceste promovări reflectă nu doar calitatea muncii lor, ci și energia și dedicarea cu care aduc rezultate remarcabile clienților noștri și ne poziționează perfect pentru a ne continua creșterea și dezvoltarea competențelor”
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | Patru case locale independente de avocați și două birouri ale unor firme internaționale, pe lista scurtă pentru titlul de “Firma anului în România”. NNDKP, CMS și Schoenherr, printre premianți, Popescu & Asociații, listată în trei categorii. Ce avocați români sunt în prim plan, anul acesta
Filip & Company asistă OH Holding în intrarea în acționariatul Lensa. Echipa, coordonată de Alina Stancu Bîrsan (partner)
RTPR a asistat acționarii Lensa la atragerea unei investiții de la OH Holding Limited. Echipa de proiect a fost coordonată de Alina Stăvaru (Partner) și Marina Fechetă-Giurgică (Senior Associate)
O gamă variată de mandate pentru avocații de Employment de la Mitel & Asociații | Schimbările din zona legislației muncii și noile tendințe în politica de personal, analizate de Mădălina Mitel (Partener) și Cristina Dan (Counsel)
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat definitiv (Real Estate)
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat definitiv (Drept Societar și Comercial)
Cariere în Drept | De vorbă cu Andra Mălina Stroe, șefă de promoție a generației care și-a finalizat studiile în 2022, urmărind mai apoi o carieră în magistratură: ”Dacă te-ai ridicat la înălțimea sarcinilor în timpul facultății, este imposibil să nu reușești în a avea o carieră de succes. Înveți de la cei mai buni și ești coleg cu cei mai buni”
LegiTeam | Mitel & Asociații caută avocat stagiar pentru practica de Drept Societar și Comercial
Women Lawyers | Să fii femeie în lumea avocaturii de business de astăzi înseamnă atât provocări, cât și oportunități semnificative. Dana Bivol (Partener): ”Alături de ceilalți colegi parteneri am reușit să creăm o firmă cu un brand puternic, recunoscut pentru expertiza sa, atât pe plan local, cât și internațional. Popescu & Asociații oferă un mix ideal de oportunități profesionale, mediu de lucru pozitiv și resurse pentru dezvoltare personală și profesională”
Proiectul eșuat de lobby, prin care liderii Alianței pentru Unirea Românilor ar fi beneficiat de o întâlnire și o ședință foto cu Donald Trump la reședința din Mar-a-Lago (Florida) se lasă cu un proces în SUA. Pretenții de 4,6 mil. USD pentru că șefii partidului AUR nu s-au întâlnit cu înalți oficiali americani, peste Ocean
Rising Stars | Raluca Biță, unul dintre cei mai buni studenți ai generației sale, a ales să profeseze în sfera Dreptului financiar-bancar în echipa Filip & Company: ” Una dintre principalele mele așteptări a fost să găsesc un mediu care să mă stimuleze intelectual și să-mi ofere ocazia de a rezolva probleme complexe și am întâlnit exact asta. Fiecare caz aduce provocări unice, care necesită o combinație de cunoștințe juridice, gândire critică și creativitate în găsirea celor mai bune soluții pentru clienți”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...