Cseke Attila: Guvernul a aprobat proiectul privind zonele metropolitane; vor funcţiona ca asociaţii de dezvoltare intercomunitară
02 Iunie 2022 Agerpres
El a precizat că, din statisticile ultimilor ani, reiese că în foarte multe situaţii zona periurbană a marilor oraşe este într-o dezvoltare chiar mai accelerată faţă de centrul zonei respective.
Guvernul a aprobat în şedinţa de joi proiectul de lege privind zonele metropolitane, prin care se propune funcţionarea acestor structuri ca asociaţii de dezvoltare intercomunitară în jurul Capitalei, a municipiilor reşedinţă de judeţ sau a altor municipii, a anunţat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.
"Astăzi, Guvernul a aprobat proiectul de lege privind zonele metropolitane. Primul act normativ pe această temă din România, pentru că, până astăzi, respectiv până la aprobarea acestui proiect, care de astăzi intră în dezbaterea Parlamentului, nu avem decât un proiect de lege foarte lapidar legat de zonele metropolitane. E unul dintre motivele pentru care aceste zone nu s-au dezvoltat coerent. (...) Acesta este principalul scop al proiectului legislativ, care prevede modalităţile de constituire şi de limitare a zonelor metropolitane, de organizare şi funcţionare a acestora, de competenţe ale acestora şi de finanţare ale acestora", a declarat Cseke Attila, joi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
El a precizat că, din statisticile ultimilor ani, reiese că în foarte multe situaţii zona periurbană a marilor oraşe este într-o dezvoltare chiar mai accelerată faţă de centrul zonei respective.
Cu referire la proiectul de lege, ministrul a subliniat că aceste zone metropolitane vor funcţiona ca asociaţii de dezvoltare intercomunitară în jurul Capitalei, respectiv a municipiilor reşedinţă de judeţ şi a altor municipii.
"Delimitarea acestora, pentru municipiul Bucureşti se referă cel puţin la teritoriul administrativ a judeţului Ilfov. Poate fi şi mai mult, aşa cum astăzi, în mod real, este mai mult. Pentru municipiile reşedinţă de judeţ, acest teritoriu metropolitan va cuprinde primele două coroane urbane, în timp ce pentru celelalte municipii, altele decât reşedinţe de judeţ, prima coroană urbană. Prima coroană urbană înseamnă UAT-ul care are un hotar, este în vecinătatea imediată a nucleului zonei metropolitane, a doua coroană este cu încă un UAT lângă primul inel, prima coroană urbană", a explicat Cseke Attila.
El a precizat că prin proiectul de lege sunt stabilite o serie de reguli.
"Şi anume, un UAT poate face parte dintr-o singură zonă metropolitană. (...) De asemenea UAT-urile situate pe teritoriul metropolitan, municipiu reşedinţă de judeţ, pot intra doar în componenţa zonelor metropolitane ale acestora, cu câteva excepţii, cele din a doua coroană care sunt şi ele municipii îşi pot forma propria zonă metropolitană. De exemplu, Turda faţă de Cluj este în a doua coroană urbană, dar îşi poate dezvolta, fiind un municipiu important, o zonă metropolitană proprie", a afirmat Cseke Attila.
De asemenea, a adăugat el, UAT-urile situate pe teritoriul metropolitan a două sau mai multe municipii altele decât reşedinţe de judeţ îşi pot alege zona metropolitană, precizând că este situaţia UAT-urilor situate în Valea Jiului între Lupeni şi Petroşani sau a celor dintre Dej şi Gherla, în judeţul Cluj.
Tot ca o regulă, a punctat acesta, o zonă metropolitană nu poate depăşi limita judeţului din care face parte municipiul, exceptând municipiul Bucureşti.
În ceea ce priveşte atribuţiile acestor zone metropolitane, a completat ministrul, ele se referă la aprobarea unor strategii integrate de dezvoltare metropolitană, la Planul de Mobilitate Urbană metropolitană, la Planul Urbanistic General al zonei metropolitane, la politici fiscale comune, la documente de strategie şi planificare, de asemenea la promovarea şi implementarea unor proiecte finanţate din fonduri naţionale, europene sau internaţionale.
El a explicat, în privinţa finanţării, că aceasta va fi asigurată din venituri contribuţii proprii ale UAT-urilor care fac parte din zona metropolitană, respectiv dintr-un procent de 5% pe care îl va vira Ministerul de Finanţe fiecărui UAT din impozitul pe venit încasat pe teritoriul UAT-ului respectiv.
"Foarte important, sunt nişte limite prevăzute în actul normativ, astfel încât în această zonă metropolitană (...) şi UAT-urile mai mici să îşi găsească interesul, dacă vreţi, de dezvoltare a infrastructurii. Drept urmare, sumele acestea virate zonelor metropolitane se vor folosi - minimum 30% pentru investiţii în UAT-urile din zona periurbană, adică alăturate nucleului municipiului reşedinţă de judeţ sau al altui municipiu şi maximum 70% pentru investiţiile din nucleu, astfel asigurând şi dezvoltarea infrastructurii şi în zona adiacentă", a mai declarat Cseke Attila.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 5289 / 10842 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
Cum se construiește o practică solidă de achiziții publice într-o piață marcată de presiunea termenelor, complexitatea proiectelor și exigențe tot mai ridicate de conformitate | De vorbă cu Ramona Pentilescu, Partener PNSA, despre sofisticarea mandatelor și despre modul în care echipa îmbină rigoarea juridică și pragmatismul operațional pentru a menține proiectele pe traiectoria stabilită, indiferent de obstacolele apărute pe parcurs
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





