
Dan Vîlceanu: Politica de Coeziune este cea mai importantă politică europeană de investiţii
01 Martie 2022
AgerpresConform unui comunicat remis AGERPRES, miniştrii responsabili cu Politica de Coeziune au apreciat la unison, în cadrul Reuniunii informale organizate la Rouen de Preşedinţia franceză a Consiliului UE, că este necesară aprobarea cu celeritate a acordurilor de parteneriat si programelor operaţionale, pentru a face faţă tuturor provocărilor cu care se confruntă UE, la care se adaugă şi criza umanitară provocată de conflictul armat declanşat de Rusia în Ucraina, la graniţa Uniunii Europene.
Politica de Coeziune este cea mai importantă politică europeană de investiţii, reprezentând un vector de creştere strategică generală în toate statele membre şi de aceea trebuie să rămână unul dintre pilonii cheie ai bugetului UE post 2027, a declarat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu.
Conform unui comunicat remis AGERPRES, miniştrii responsabili cu Politica de Coeziune au apreciat la unison, în cadrul Reuniunii informale organizate la Rouen de Preşedinţia franceză a Consiliului UE, că este necesară aprobarea cu celeritate a acordurilor de parteneriat si programelor operaţionale, pentru a face faţă tuturor provocărilor cu care se confruntă UE, la care se adaugă şi criza umanitară provocată de conflictul armat declanşat de Rusia în Ucraina, la graniţa Uniunii Europene.
Oficialii Comisiei Europene au anunţat în premieră că există o iniţiativă şi deschidere din partea Bruxelles de a sprijini situaţia din statele membre care primesc refugiaţi prin intermediul instrumentului REACT-EU, care ar trebui să parcurgă rapid procedurile legale de aprobare, pentru suplimentarea fondurilor în acest sens.
Ministrul Investiţiilor şi proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, şi-a exprimat solidaritatea faţă de situaţia din Ucraina, România fiind şi o ţară de frontieră, care primeşte deja mulţi refugiaţi, în fiecare zi.
"Până acum, în ţara noastră au intrat peste 90.000 de refugiaţi şi nu se poate estima câţi mai urmează (...) Permiteţi-mi să-mi exprim compasiunea pentru această situaţie şi vă asigur că suntem pe deplin angajaţi să luăm în continuare toate măsurile necesare pentru a sprijini Ucraina", a afirmat oficialul român.
Pe agenda evenimentului, programat cu mult înainte de declanşarea conflictului din Ucraina, s-au aflat subiecte care au vizat analizele şi provocările identificate de cel de-al 8-lea Raport de coeziune şi modalitatea de mobilizare pe viitor a fondurilor structurale pentru creşterea coeziunii la nivel european.
Dan Vîlceanu a menţionat că viitorul politicii de coeziune este corelat în mod inseparabil cu cel al Uniunii Europene, însă aceasta trebuie să rămână capabilă să ofere soluţii integrate, dar şi diferenţiate, în funcţie de nevoi, la nivel european, regional şi local. Totodată, el a subliniat că România consideră vital ca prin Politica de Coeziune să se poată finanţa acele priorităţi de investiţii care răspund în mod specific nevoilor naţionale şi regionale, în special în ceea ce priveşte infrastructura de bază (transport, mediu, socială, digitală şi de sănătate).
Oficialul MIPE a mai evidenţiat că "este necesar să reflectăm asupra calendarului strâns pe care trebuie să-l parcurgem în finalizarea exerciţiului curent de programare a fondurilor Politicii de Coeziune (2021-2027)" şi a subliniat "importanţa încheierii în timp util a acordurilor de parteneriat şi a programelor operaţionale pentru a permite ca această politică să devină realitate pentru cetăţeni, aşa cum a fost şi în perioadele anterioare de programare".
Pe lângă miniştrii din cele 27 de state membre, la reuniunea din 28 februarie - 1 martie au participat doamna Elisa Ferreira, Comisarul pentru Coeziune şi Reforme, domnul Younous Omarjee, Preşedintele Comitetului REGI din Parlamentul European, doamna Lamia Kamal-Chaoui, directorul Centrului pentru antreprenoriat, IMM-uri, Regiuni şi Oraşe al OECD, domnul Apostolos Tzitzikostas, Preşedintele Comitetului Regiunilor şi domnul Stefano Palmieri, Comitetul Economic şi Social European.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 5009 / 9885 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
ANALIZĂ | Gabriel Resources a deschis o procedură de anulare a hotărârii ICSID prin care Tribunalul arbitral a respins cererea de peste 3 mld. USD privind controversatul proiect minier de la Roșia Montană, iar România a răspuns cu un Contramemoriu care demontează acuzațiile și atacă frontal strategia reclamanților. Dacă statul ar pierde, impactul ar fi devastator pentru finanțele publice și ar compromite rezultatele măsurilor pe care guvernul Bolojan încearcă să le implementeze
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Ana-Maria Baciu, avocatul din România cu cele mai multe nominalizări la gala Legal 500 CEE Awards 2025: Intellectual Property Lawyer of the Year, Romania Lawyer of the Year și CEE Partner of the Year. Astfel de validări contribuie nu doar la consolidarea brandului său personal, ci și la repoziționarea avocaturii de business din România ca un partener credibil, capabil să ofere consultanță sofisticată clienților internaționali
Filip & Company a asistat statul român prin Ministerul Finanțelor în contractarea unor plasamente private sub forma de împrumuturi în valoare de peste 2 miliarde de euro | Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener)
Ce case de avocatură se bat pentru titlul de Law Firm of the Year în România la gala Benchmark Litigation Europe Awards 2025 | Sorina Olaru, Octavian Popescu, Dan Cristea și Cosmin Vasile, printre avocații aflați pe lista scurtă pentru titlul de titlul de Litigator of the Year. Emil Bivolaru (partener NNDKP), nominalizat și la categoria Central & Eastern Europe Litigator of the Year
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale investiționale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj UNCITRAL și ICSID | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate, pentru 4 ani, cu cel mult 4 firme pentru fiecare lot
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...