ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Drulă, despre Lotul 4 al autostrăzii Piteşti-Sibiu: A fost desemnat câştigătorul, o firmă austriacă, care execută şi Lotul 1

05 Martie 2021   |   Agerpres

Acesta a precizat că traseul autostrăzii traversează trei văi, respectiv văile subcarpatice, spre direcţia nord-sud, începe în Valea Argeşului de la Piteşti merge spre nord la Curtea de Argeş, "sare în Valea Topologului, şi apoi zona Sălătruc şi sare din nou în Valea Oltului".

 
 
Firma austriacă care execută în prezent Lotul 1 al autostrăzii Piteşti-Sibiu a fost desemnată câştigătoare şi pentru Lotul 4, între Curtea de Argeş şi Tigveni, a anunţat, joi seara, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă.
 
"Am o veste foarte bună, proaspătă, de astă seară. Lotul 4 al acestei autostrăzi, care este între Curtea de Argeş şi Tigveni: a fost desemnat câştigătorul, o firmă austriacă, care de altfel execută şi Lotul 1 în prezent. Aşteptăm 10 zile să vedem dacă se depun contestaţii, dacă nu, semnăm contractul pentru acest lot. E un lot într-o zonă dificilă, o zonă foarte predispusă alunecărilor de teren. Deşi are doar 10 kilometri, este esenţial pentru că face traversarea între Valea Argeşului şi Valea Topologului, are un tunel de 1,3 kilometri", a spus Drulă, la Digi 24.
 
Acesta a precizat că traseul autostrăzii traversează trei văi, respectiv văile subcarpatice, spre direcţia nord-sud, începe în Valea Argeşului de la Piteşti merge spre nord la Curtea de Argeş, "sare în Valea Topologului, şi apoi zona Sălătruc şi sare din nou în Valea Oltului".
 
"Este o diagonală cumva spre Sibiu. Loturile sunt în execuţie două dintre ele, Lotul 1 Sibiu-Boiţa până la intrarea în defileu, este în lucru, va fi terminat la sfârşitului anului viitor. Tot acolo la Boiţa o să ajungă şi viitoarea autostrada Sibiu-Făgăraş, care merge spre Braşov. Deci, Loturile 2 şi 3 sunt în licitaţie, s-au depus oferte sunt acele oferte cu precalificare, la unul dintre ele, la Lotul 2, sper să nu mă înşel, chiar se va termina această fază de calificare în lista scurtă, săptămâna viitoare. Celălalt este un pic mai în urmă, acum se evaluează ofertele, Lotul 4 câştigător desemnat în această seara, iar Lotul 5 este semnat deja contractul de un an de zile cu o firmă italiană. Mă refer la lotul Piteşti-Curtea de Argeş, de-a lungul Argeşului, şi în primăvara aceasta vor începe lucrările. Proiectul tehnic este aproape finalizat. O să avem autorizaţia de construcţie în aprilie şi încep lucrările. Pentru acest lot termenul este de doi ani şi jumătate, timpul contractual", a explicat Ministrul Transporturilor.
 
El a adăugat că nu sunt proiecte uşoare, fiind foarte multe firme interesate de ele, "ceea ce este un lucru bun" , inclusiv firme chinezeşti.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 7980 / 10118
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Biroul Kinstellar din București a fost alături de Repono AB în achiziția unui sistem de stocare pe bază de baterii în județul Argeș | Karim Nils Grueber (CEO Repono): ”Echipa Kinstellar a fost un partener excepțional pe parcursul acestei tranzacții. Expertiza lor în sectorul energetic, abordarea pragmatică și capacitatea de a răspunde rapid și eficient au fost esențiale pentru a ne ghida prin reglementările complexe ale României”
Bondoc și Asociații, consultanții vânzătorilor in tranzacția prin care Mplus, verticala de BPTO a grupului croat Bosqar, a preluat Valoris Center. Echipa, coordonată de Monica Iancu (partener) și și Gabriela Pop (managing counsel)
Bohâlțeanu și Asociații a asistat Microfruits SA în achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni emise de Armătura SA, cu o echipă coordonată de Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) | Proiectul a presupus o analiză juridică amplă și o coordonare atentă între toate părțile implicate
ITR World Tax 2026 | Brandurile din avocatura locală cu o activitate notabilă în domeniul taxelor urcă în top. NNDKP, CMS, PNSA, TZA, Schoenherr, Băncilă, Diaconu și Asociații, Mușat & Asociații sau Popescu & Asociații, printre cele mai bune firme locale evidențiate pe palierele de General corporate tax, Transfer pricing și Tax controversy
Baciu Partners și coordonatoarea sa au urcat pe primul loc pe podium la gala inaugurală Legal 500 - CEE Awards | Ana-Maria Baciu, după ce a primit distincția „Romania Lawyer of the Year”, iar BACIU PARTNERS a fost desemnată „CEE IP Firm of the Year”: ”Încrederea nu se câștigă printr-o conjunctură, ci prin consistență, prezență și prin convingerea că lucrurile pot fi mereu făcute altfel, în beneficiul direct al echipei și clienților. Standardul pe care îl impune este clar: să livrezi claritate și rigoare în permanență și să ai curajul să gândești diferit, înțelegând miza reală”
Legal500 a desemnat Clifford Chance Badea drept Casa de Avocatură a Anului în România în 2025 | Daniel Badea, Managing Partner: Premiile primite încununează aproape 20 de ani de excelență profesională, de-a lungul cărora ne-am consolidat poziția de lider pe piața de avocatură din România și din regiune, câștigând în paralel aprecierea întregii rețele globale Clifford Chance
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Achiziții & Corporate| Consultanță
D&B David și Baias confirmă reziliența M&A: achiziții strategice dominante, mecanisme flexibile, grafic de lucru modelat de conformare și componenta tehnică. Echipa livrează soluții prompte în proiecte cu arhitectură complexă, aliniind interesele vânzătorilor cu obiectivele investitorilor și orchestrând integrarea post-closing | Anda Rojanschi (Partener): „Tranzacția de succes este aceea în care cele două afaceri se integrează după finalizarea deal-ului”. O regulă care devine rutină operațională prin rigoare, colaborare și coordonare interdisciplinară
Schoenherr lansează a cincea ediție a concursului de eseuri „law, sweet law‟, cu premii totale de 21.000 lei
Filip & Company a asistat ACP Credit în acordarea unei investiții de capital grupului Dental Elite Clinics. Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel) au coordonat echipa
ZRVP aniversează în 2025 trei decenii de avocatură | Cosmin Vasile, Managing Partner: “Am crescut organic, am construit fără grabă și fără artificii, și am ajuns aici pentru că am rămas fideli profesiei și valorilor ei. Rămânem, după 30 de ani, cu aceleași ținte primordiale: perfecțiunea juridică și formarea de avocați care să ne împărtășească pasiunea, valorile și viziunea”
Mitel & Asociații se remarcă în practica de Concurență prin rigoare și sincronizare, oferind clienților remedii țintite, viteză procedurală și certitudine în calendarul de closing | Sub coordonarea partenerului Șerban Suchea, firma asigură trasee clare de conformare, maximizează predictibilitatea autorizărilor și păstrează direcția tranzacțiilor într-un peisaj normativ exigent și bine articulat
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...