
Eugen Tomac: Am ratat în acest an intrarea în Schengen, iar anul viitor nu există aproape nicio şansă
04 Decembrie 2023
AGERPRESEurodeputatul susţine că statul român a făcut cel puţin trei greşeli în 2023, evitând să întreprindă acţiuni care ar fi putut netezi drumul către aderarea la Schengen a României.
România a ratat din nou intrarea în Schengen, iar anul viitor nu există aproape nicio şansă, deoarece prioritatea pentru statele membre sunt alegerile europarlamentare şi apoi alegerea unei noi Comisii Europene, afirmă luni, într-o postare pe Facebook, eurodeputatul Eugen Tomac, care acuză o serie de greşeli ale statului român şi ale reprezentanţilor săi de vârf.
Eurodeputatul din grupul Partidului Popular European din Parlamentul European (PE) reaminteşte că pe ordinea de zi provizorie de pe 17 noiembrie a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) figura un posibil vot privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen, care lipseşte din documentul final adoptat pe 1 decembrie.
Eurodeputatul din grupul Partidului Popular European din Parlamentul European (PE) reaminteşte că pe ordinea de zi provizorie de pe 17 noiembrie a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) figura un posibil vot privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen, care lipseşte din documentul final adoptat pe 1 decembrie.
În ordinea de zi adoptată pe 1 decembrie figurează la activităţi nelegislative punctul "Decizie a Consiliului privind aplicarea deplină a prevederilor acquis-ului Schengen în România şi Bulgaria" cu menţiunea "state of play", respectiv discutarea stadiului în care se află dosarul.
"După votul umilitor dat anul trecut pe 8 decembrie, toţi decidenţii - Preşedinte, liderii PSD şi PNL, conducătorii de atunci şi de azi ai guvernului - au susţinut cu tărie că România va intra sigur în Schengen în 2023. Iată că se încheie anul cu ultimul Consiliu JAI şi observăm că România, cu cei 20 de milioane de cetăţeni români, este încă în afara frontierelor UE", afirmă Tomac în postarea sa.
Eurodeputatul susţine că statul român a făcut cel puţin trei greşeli în 2023, evitând să întreprindă acţiuni care ar fi putut netezi drumul către aderarea la Schengen a României.
În primul rând, susţine Tomac, "Guvernul României trebuia să dea în judecată Consiliul Uniunii Europene la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene". Eurodeputatul din grupul PPE este iniţiatorul unei acţiuni în nume propriu la CJUE împotriva Consiliului UE după decizia Consiliului JAI de anul trecut.
Apoi, afirmă el, România şi Bulgaria trebuiau să aibă o abordare comună în negocierile cu toate statele.
"Am mers pe strategii diferite în condiţiile în care votul se dă la pachet pentru ambele state. De aceea, votul Olandei împotriva Bulgariei este automat şi împotriva noastră. Miniştrii de interne din ambele state trebuiau să aibă o strategie comună şi să acţioneze unitar. Lipsa de coordonare în cele mai mici detalii i-a permis lui Nehammer (cancelarul Austriei, Karl Nehammer) să fie şi mai radical în poziţia absurdă împotriva României", consideră Tomac.
În al treilea rând, el îl acuză pe preşedintele Klaus Iohannis că a fost "complet absent".
"Şeful statului avea cel mai eficient instrument cu care putea schimba evoluţia acestui dosar de interes major pentru România. Este membru în Consiliul European, acolo unde trebuia să impună pe ordinea de zi acest subiect. Extinderea spaţiului Schengen nu mai este demult un subiect bilateral, ci o problemă europeană", a mai afirmat el.
El susţine că "preşedintele (Traian) Băsescu a reuşit în 2012 să obţină o decizie a Consiliului European, iar România a avut un calendar de intrare în etape în spaţiul Schengen în cursul anului 2012", dar acesta a fost anulat "din cauza loviturii de stat dată de PSD şi PNL".
"Din păcate, am ratat din nou în acest an intrarea în Schengen, iar anul viitor nu există aproape nicio şansă, deoarece prioritatea pentru statele membre sunt alegerile europarlamentare şi apoi alegerea unei noi Comisii Europene. Cel mai probabil, contextul favorabil pentru a obţine o decizie politică unanimă se va putea realiza în 2025, pe timpul preşedinţiei poloneze a Uniunii Europene", a mai afirmat eurodeputatul.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 1484 / 9709 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Țuca Zbârcea & Asociații câștigă pentru Silcotub un litigiu major privind recalcularea prețului energiei electrice în lumina Ordonanței de urgență nr. 27 ̸ 2022
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
NNDKP, alături de Grupul PetStar, în finanțarea de 50 mil. € obținută de la UniCredit Bank. PCF Investment Banking a acționat în calitate de aranjor exclusiv
Filip & Company a asistat Banca Transilvania în prima sa emisiune de obligațiuni sustenabile în lei în valoare de 1,5 miliarde de lei. Alexandru Bîrsan (managing partener) a coordonat echipa
Employment | Pe parcursul ultimului an, s-a remarcat o preocupare crescută din partea angajatorilor pentru „descifrarea” obligațiilor tot mai complexe care le revin în temeiul legislației de dată recentă, spun avocații specializați în Dreptul Muncii de la PNSA. De vorbă cu Ioana Cazacu, coordonatoarea practicii, despre noutățile din legislația muncii, solicitările clienților și mandatele complexe în care a fost implicată echipa
BRD coordonează un club loan de 190 mil. € pentru NE Property BV. Avocații CMS au consiliat consorțiul bancar în această finanțare
Women Lawyers | Din vorbă în vorbă cu Andreea Mihalache, Partener în cadrul firmei Popescu & Asociații, profesionist reputat, cu aproape 30 de ani de experiență ca avocat litigant la cel mai înalt nivel: ”Dincolo de oportunitatea de a lucra la dosare complexe, am și sprijinul unei echipe unite, ceea ce face ca fiecare provocare să fie o oportunitate de învățare și evoluție profesională”
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
Cine sunt campionii pieței locale evidențiați în ultimul clasament IP Stars 2025 | Baciu Partners are cele mai multe recomandări în prima bandă din domeniul mărcilor. ZRVP și Dincă & Speciac sunt pe primul palier al performanței, urmate de Mușat & Asociații și NNDKP
Kinstellar asistă Special Flanges pe toate aspectele, tranzacționale și de taxe, în achiziția producătorului industrial român Vilmar SA, cu o echipă pluridisciplinară coordonată de Zsuzsa Csiki (Partener, Co-Head of Corporate M&A) | Skadden, Simmons&Simmons și alte două firme de avocați din România au fost de o parte și de alta în această tranzacție
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...