ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Florin Cîţu: Pregătesc motivaţii fiscale pentru angajatori; trebuie să-i stimulăm pe bun-platnici

19 Mai 2020   |   AGERPRES

Potrivit acestuia, la ora actuală se caută soluţii pentru a-i ţine în ţară pe românii care au revenit, iar în sectorul retail este nevoie de un număr de 10.000 de persoane.

 
 
Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a anunţat că pregăteşte motivaţii fiscale pentru angajatorii bun-platnici, dar şi câteva măsuri pentru cei care lucrează în mall-uri.

"A fost o primă fază a crizei în care s-au injectat bani în economie în toate sectoarele. Intrăm în etapa a doua, şi am intrat şi cu IMM-Invest, dar şi cu alte programe suplimentare unde eu cred că trebuie să alocăm resursele în acele sectoare unde vedem un randament din ce în ce mai mare (...). Cred că aceste resurse, o parte dintre ele, vor fi decontate la CE, sunt programe şi vom avea un ghid clar în ce sectoare se pot duce. În acelaşi timp, pregătesc motivaţii fiscale pentru angajatori. Am câteva lucruri pentru bun-platnici, pentru că trebuie să-i stimulăm pe cei care sunt bun-platnici în acest moment. Veţi vedea în perioada următoare că nu ne oprim aici. Mai avem câteva măsuri care să-i ajute. În acelaşi timp, ne uităm la câteva măsuri pentru cei care lucrează în mall-uri, câteva idei, dar sunt şi câteva mall-uri care nu au cerut chirie. Acolo să vedem cum putem să-i ajutăm. Vor avea nevoie de repornire", a spus Cîţu, luni seara, la B1 TV.


Potrivit acestuia, la ora actuală se caută soluţii pentru a-i ţine în ţară pe românii care au revenit, iar în sectorul retail este nevoie de un număr de 10.000 de persoane.

"Căutam forţă de muncă calificată şi voiam să vină românii în ţară să lucreze. Până acum o lună şi ceva aveam probleme cu forţa de muncă. Şi acum în sectorul retail se caută deja 10.000 de persoane. Companiile mari caută acum 10.000 de persoane. În sectorul construcţiilor, rezidenţial, unde o mare parte dintre români lucrau în afară, acolo nu s-au închis lucrurile şi veţi vedea că vor continua. Premierul a spus foarte clar că (autostrada - n. r.) Sibiu-Piteşti este un obiectiv principal, mai există şi extinderea la Aeroportul Otopeni, mai sunt câteva proiecte mari, unde vom avea nevoie de forţă de muncă. Extinderea în retail va avea nevoie de forţă de muncă. Cred că aceasta este cea mai importantă provocare pentru acest guvern: să găsească soluţii pentru a-i ţine în ţară pe românii care au revenit. Aici este provocarea. Au venit acum în ţară, haideţi să facem ceva pentru ei, condiţii pentru ca ei să rămână aici! Cred că vom reuşi şi acest lucru", a susţinut ministrul Finanţelor.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 9271 / 9958
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bohâlțeanu și Asociații a asistat Grupul Ion Moș în achiziția brandului românesc Lucas Bites, o etapă importantă în strategia de expansiune a grupului. Echipa de proiect, coordonată de Ionuț Bohâlțeanu (Head of Corporate ̸ M&A)
Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner ZRVP) va susține un curs de arbitraj la INPPA: “Noțiuni introductive de arbitraj comercial – un ghid practic pentru începători”, desfășurat în cinci ateliere | Înscrierile se fac până pe 7 octombrie
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 2 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari cu 0-3 ani experienta in profesie
Kinstellar, local counsel în regiunea CEE pentru GTCR, cumpărătorul Zentiva, într-o tranzacție de 4,1 miliarde euro. Rusandra Sandu (Partner) a coordonat echipa în jurisdicția locală | Kirkland & Ellis și Freshfields au fost lead counsels
Clifford Chance Badea își consolidează practica de Corporate M&A și Real Estate prin recrutarea Flaviei Petcu-Ciurel ca Senior Associate
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
„The Lawyer European Awards 2025” | Trei firme cu activitate în România concurează pentru titlu la secțiunea ”Law Firm of the Year: South Eastern Europe”: NNDKP, Popescu & Asociații și TZA, pe lista scurtă a premianților. Firma fondată de Octavian Popescu, printre finaliști și în secțiunea ”European litigation team of the year”
Oportunități, provocări și diferențe de abordare - CMS European M&A Outlook 2026 | Horea Popescu, Managing Partner CMS România: “Europa Centrală și de Est se conturează ca o surpriză pozitivă pe harta investițiilor”. Rodica Manea, Corporate Partner: “Vedem o activitate susținută pe piața locală, iar companiile românești continuă să se adapteze rapid și să valorifice oportunitățile emergente”
bpv Grigorescu Ștefănică: tranzacțiile strategice și consolidările sectoriale definesc piața de fuziuni și achiziții | 2025 aduce structuri inovatoare, distressed M&A și o redefinire a noțiunii de succes, într-o piață în care avocații devin arhitecții echilibrului între reglementări stricte și interesele investitorilor. Cătălin Grigorescu (managing partner): „Succesul în tranzacții nu se mai măsoară doar în valoare, ci în capacitatea de a le finaliza într-un mediu juridic tot mai complex”
Banking & Finance | Echipa Popovici Nițu Stoica & Asociații, coordonată de partenerul Bogdan C. Stoica, a acordat consultanță Grupului La Fântâna pentru accesarea unei finanțări sindicalizate de 70 milioane euro, menită să susțină activitatea curentă și dezvoltarea businessului
BSMP - Bohâlțeanu și Asociații a asistat UNIGEA România în contractarea unei finanțări de 30,25 milioane EUR pentru dezvoltarea unui proiect solar de referință de 85 MW în Arad. Echipă pluridisciplinară, coordonată de partenerii Daniela Milculescu și Ionuț Bohâlțeanu, într-un efort multijurisdicțional ce a reunit investitori și consultanți cheie din patru țări
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...