ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Hanga (BVB): Putem compara Made in România cu o anticameră care pregăteşte companiile pentru drumul care le aşteaptă

27 Septembrie 2023   |   Agerpres

El a declarat că dacă ne uităm la poza mare vedem de câţiva ani o nouă tendinţă care înseamnă o încetinire, dacă nu chiar un recul al procesului de globalizare.

 
 
Programul Made in Romania poate fi comparat cu o anticameră care pregăteşte companiile pentru drumul care le aşteaptă, a declarat, marţi, Radu Hanga, preşedintele Consiliului de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti, la Gala de Premiere Made in Romania.
 
"Am văzut de-a lungul timpului peste 1.200 de companii care s-au înscris şi au trecut prin acest proiect, companii mici, companii mari, care au intrat în contact cu piaţa de capital prin cele şase ediţii ale proiectului. O parte dintre acestea au venit către piaţă fie cu emisiuni de obligaţiuni, fie cu emisiuni de acţiuni. Altele au intrat în contact cu parteneri şi cu idei care să le ajute să se dezvolte. Una peste alta, vedem un proiect care îşi atinge scopul, acela de a ajuta companiile româneşti să se dezvolte. Putem compara Made in România cu o anticameră care pregăteşte companiile pentru drumul care le aşteaptă, într-un context complicat. Dacă ne uităm la ultimii 15 ani, putem spune că am văzut cam tot ce se putea vedea. Am văzut o criză financiară în 2008-2009, am văzut după aceea o criză a datoriilor suverane care a lovit inclusiv o parte din ţările din Uniunea Europeană, am văzut criza lanţurilor globale de aprovizionare către anul 2000, am văzut criza medicală generată de COVID. Acum vedem un conflict la graniţa României. Cred că putem spune fără să greşim că acum suntem foarte conştienţi de impredictibilitatea mediului în care ne mişcăm", a spus Radu Hanga.
 
El a declarat că dacă ne uităm la poza mare vedem de câţiva ani o nouă tendinţă care înseamnă o încetinire, dacă nu chiar un recul al procesului de globalizare.
 
"Vedem o tendinţă de regionalizare. Învăţăm termeni noi, nu, de risking, atunci când vorbim de sud-estul Asiei, friendshoring, nearshoring, termeni pe care acum 5-6 ani nu-i aveam în dicţionarul nostru. Dincolo de aceşti termeni care sună sofisticat, la nivel global vedem statele uitându-se în mod diferit la propria securitate. Şi aici ne referim nu doar la securitate militară, ci şi la securitatea economică. Şi aici este zona care ne interesează pe noi, ca şi Bursa de Valori Bucureşti. Vedem un interes crescut pentru companiile locale. Vedem o realizare a faptului că la sfârşitul zilei toţi depindem de oamenii şi de afacerile care sunt lângă noi. Vedem faptul că într-un context de criză s-ar putea să depindem mult mai mult unii de alţii decât am fost obişnuiţi. Sigur, asta se pliază foarte bine pe ceea ce facem noi. Aş spune că se pliază foarte bine pe ceea ce fac toate companiile locale care încearcă să dezvolte", a afirmat Radu Hanga.
 
De asemenea, Gabriel Grădinescu, vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), a declarat că Programul Made in Romania organizat de Bursa de Valori Bucureşti este un etalon de pregătire antreprenorială şi de identificare a companiilor performante în domeniu guvernanţei corporative.
 
La rândul său, Adrian Tănase, director general, Bursa de Valori Bucureşti, a spus că programul Made in Romania este "aproape obligatoriu pentru Bursa de Valori Bucureşti".
 
El a declarat că la ediţia din acest an a programului au fost înrolate 386 de companii, reprezentând o creştere de 130% faţă de prima ediţie.
 
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) premiază marţi cele 15 companii finaliste Made in Romania ale ediţiei a VI-a.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1873 / 9635
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
PNSA, alături de un sindicat de bănci românești și internaționale cu privire la acordarea unei facilități de credit în valoare de aproximativ 173 milioane de dolari firmei Black Sea Oil & Gas. Ce avocați au fost implicați în finanțare
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat definitiv (Real Estate)
Schoenherr, alături de M Core în achiziția Focșani Shopping Centre de la KBC Bank. Markus Piuk (partner) a coordonat echipa
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat definitiv (Drept Societar și Comercial)
Cariere în Drept | De vorbă cu Andra Mălina Stroe, șefă de promoție a generației care și-a finalizat studiile în 2022, urmărind mai apoi o carieră în magistratură: ”Dacă te-ai ridicat la înălțimea sarcinilor în timpul facultății, este imposibil să nu reușești în a avea o carieră de succes. Înveți de la cei mai buni și ești coleg cu cei mai buni”
LegiTeam | Mitel & Asociații caută avocat stagiar pentru practica de Drept Societar și Comercial
Women Lawyers | Să fii femeie în lumea avocaturii de business de astăzi înseamnă atât provocări, cât și oportunități semnificative. Dana Bivol (Partener): ”Alături de ceilalți colegi parteneri am reușit să creăm o firmă cu un brand puternic, recunoscut pentru expertiza sa, atât pe plan local, cât și internațional. Popescu & Asociații oferă un mix ideal de oportunități profesionale, mediu de lucru pozitiv și resurse pentru dezvoltare personală și profesională”
Proiectul eșuat de lobby, prin care liderii Alianței pentru Unirea Românilor ar fi beneficiat de o întâlnire și o ședință foto cu Donald Trump la reședința din Mar-a-Lago (Florida) se lasă cu un proces în SUA. Pretenții de 4,6 mil. USD pentru că șefii partidului AUR nu s-au întâlnit cu înalți oficiali americani, peste Ocean
Rising Stars | Raluca Biță, unul dintre cei mai buni studenți ai generației sale, a ales să profeseze în sfera Dreptului financiar-bancar în echipa Filip & Company: ” Una dintre principalele mele așteptări a fost să găsesc un mediu care să mă stimuleze intelectual și să-mi ofere ocazia de a rezolva probleme complexe și am întâlnit exact asta. Fiecare caz aduce provocări unice, care necesită o combinație de cunoștințe juridice, gândire critică și creativitate în găsirea celor mai bune soluții pentru clienți”
OMV Aktiengesellschaft a mers pe mâna avocaților de la ZRVP într-un alt arbitraj ICC cu statul român și a câștigat încă 47 mil. €, plus dobânzi. Pretenții de alte 50 mil. € la orizont, într-o procedură nouă, inițiată în decembrie 2024, în care lucrează deja aceeași echipă de avocați
Filip & Company asistă NextUp Solutions în procesul de vânzare către Symfonia. Andreea Bănică (counsel): ”Tranzacția confirmă încă o dată că ecosistemul tech românesc este suficient de matur pentru a atrage interesul unor jucători internaționali serioși”
Filip & Company asistă Conversion Marketing, parte a grupului eMAG, la transferul activității Profitshare către 2Performant
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...