ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Iohannis: Pandemia a scos la iveală o serie de fragilităţi sistemice

09 Iulie 2020   |   AGERPRES

"Pericolul unei răspândiri masive a virusului a putut fi evitat doar prin adoptarea de măsuri ferme", a subliniat preşedintele, în acest context.

 
 
Pandemia COVID-19 a scos la iveală o serie de fragilităţi sistemice în România, a declarat, joi, preşedintele Klaus Iohannis.

"Pandemia a scos la iveală o serie de fragilităţi sistemice, precum o economie naţională puternic dezechilibrată, lipsa investiţiilor publice, productivitate scăzută şi o capacitate administrativă redusă. Criza COVID-19 a pus o presiune uriaşă pe marile sisteme publice care ani la rând au fost subfinanţate şi uneori gestionate fără simţ de răspundere. Diletantismul şi lipsa de responsabilitate a guvernărilor anterioare au avut un impact negativ asupra capacităţii statului de a răspunde unei asemenea ameninţări. Din cauza vulnerabilităţilor sistemice, efortul autorităţilor române de a gestiona o criză de o asemenea anvergură a fost cu atât mai anevoios", a afirmat şeful statului, la Palatul Cotroceni.


El a amintit de decretul pe care l-a semnat în martie, privind instituirea stării de urgenţă, pe teritoriul României.

"Pericolul unei răspândiri masive a virusului a putut fi evitat doar prin adoptarea de măsuri ferme", a subliniat preşedintele, în acest context.

Iohannis a adăugat că evoluţia situaţiei epidemiologice la nivel naţional evidenţiat "carenţe majore în cele mai importante sisteme ale statului, în special în cel medical, unde s-a constatat lipsa materialelor care să acopere şi nevoile urgente, esenţiale".
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 9133 / 9991
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Promovări la Reff & Asociații | Deloitte Legal, începând din luna septembrie 2025: 8 avocați devin Counsels, alți 15 fac un pas înainte în carieră
bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ devine prima societate independentă de avocatură din România care implementează platforma AI de ultimă generație Legora | Cătălin Grigorescu (Managing Partner): ”Trebuie să formăm tinerii avocați din societatea noastră pentru un set de competențe parțial diferit de cel tradițional”
Radiografia unui an intens în practica de Employment la KPMG Legal – Toncescu și Asociații | Arhitectura normelor de dreptul muncii arată ca un șantier în lucru: reglementări noi, intenții bune, dar și intersecții nerezolvate între acte normative, zone fără busolă și practici care alunecă în interpretări divergente. De vorbă cu membrii echipei despre provocările perioadei, proiectele cheie și prioritățile clienților, în linie cu valul normativ
Mitel & Asociatii recruteaza avocati stagiari
Saga „Micula vs. România” foarfecă bugetul | Frații Micula cer a treia serie de sancțiuni în SUA împotriva României, după ce administrația de la București a refuzat să ofere date precise despre bunuri și conturi ce pot fi executate. Statul ar trebui să mai plătească penalități de 5,8 mil. USD după ce a fost deja sancționată cu cca. 15 mil. USD în ultimii 4 ani. White & Case, Dentons și F.A. Vasquez accelerează demersurile de executare; statul este apărat de Foley Hoag și SLV Legal
Într-un an dominat de pragmatism, Mitel & Asociații menține ritmul în M&A: echipă compactă, coordonare directă a partenerilor, continuitate și seriozitate în dosarele complexe, proiecte din industrii cu cerere solidă și un mod de lucru centrat pe integrare, calendar și echilibru între părți | Avocații spun că procedurile pentru investiții străine impun răbdare, dar nu schimbă cursul, într-o piață care rămâne activă, dar mai atentă la detalii
Lawyer – Associate ̸ Senior Associate (1-6 years) | Banking & Finance | Reff & Associates
NNDKP a luat toate premiile pentru jurisdicția noastră la gala ‘Benchmark Litigation Europe Awards 2025’ | Casa de avocați a primit titlul de ‘Firma de avocatură a anului’, iar Emil Bivolaru a urcat pe podium la catogoria ‘Avocatul anului în România’ în materia soluționării disputelor
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Lexology Capital Markets Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care se remarcă în practica de piețe de capital: Anca Simeria (partener, Popescu & Asociații) este considerată „Thought Leaders”. Zsuzsa Csiki (partener, Kinstellar), evidențiată pe segmentul de ”Structured Finance”, iar Loredana Chițu (partener Dentons, în secțiunea ”Debt & Equity”. Un semnal că piața locală poate seta standarde și concura cu jurisdicții consacrate
BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari cu 0-3 ani experienta in profesie
ZRVP a asistat UniCredit Bank în materia relațiilor de muncă în contextul fuziunii cu Alpha Bank Romania. Cătălin Micu (partener) a coordonat proiectul, alți trei avocați, în prim plan | Buna colaborare cu factorii cheie din proiect și focusul pe comunicarea eficientă în cadrul organizațiilor implicate a făcut ca toate etapele planificate să fie implementate și inerentele provocări să fie depășite cu succes
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...