MFP vrea să creeze un sistem de motivare a acţionarilor pentru a-şi capitaliza companiile
08 Iulie 2020 AGERPRES
El a menţionat că detaliile acestui sistem vor fi prezentate în următoarele zile.
Ministerul Finanţelor Publice vrea să creeze un sistem de motivare a acţionarilor pentru a-şi capitaliza companiile, măsura urmând să fie prezentată în următoarea şedinţă de guvern, a declarat, miercuri, ministrul de resort, Florin Cîţu, într-o conferinţă de specialitate.
"Toate măsurile pe care le-am luat - şi acelea de a lăsa bani companiilor pe termen scurt, de a plăti facturile mai rapid - toate au avut în minte această parte a doua, de revenire. În acelaşi timp, avem un plan şi pe termen lung şi, în planul de relansare, am ascultat o problemă pe care o are România de foarte mult timp şi o problemă de care se loveşte sistemul bancar şi de care ne-am lovit la 'IMM Invest'. Bine, este un cuvânt ciudat: bancabilitatea companiilor din România. Toată lumea vorbeşte, avem 26% din PIB creditare. Pe de o parte există acea idee că băncile nu vor să dea credit, pe de altă parte băncile spun: clienţii nu sunt bancabili, adică nu au toţi indicatorii corecţi, au capital negativ. Şi, în acest program de relansare, veţi vedea - şi o să fie în următoarea şedinţă de Guvern - un act normativ prin care creăm un sistem de motivare a acţionarilor de a-şi capitaliza companiile. Este un program pe următorii cinci ani, prin care venim noi să îi stimulăm să îşi capitalizeze companiile. Bineînţeles că ar fi trebuit să fie interesul propriu al acelor acţionari să facă acest lucru, dar este o problemă de sistem şi atunci o preluăm noi şi creăm acest sistem de motivare/bonificare a acţionarilor să îşi capitalizeze propriile firme pentru că, dacă şi le capitalizează, bineînţeles că pot avea acces la finanţare şi se reduce presiunea, pentru că aici, trebuie să recunosc, mă interesează să reduc presiunea asupra bugetului în viitor, să nu mai vină companii care sunt bancabile, să nu mai vină să se uite către buget pentru surse de finanţare, să se uite către sistemul privat. Aşa, va fi o economie funcţională în viitor", a spus Cîţu, la videoconferinţa Profit Financial Forum "Finanţăm repornirea economiei".

"Facem acest efort pe termen scurt de a crea această motivaţie, companiile să-şi creeze acest capital pozitiv - veţi vedea detaliile în zilele următoare şi bineînţeles că după aceea toată lumea câştigă în viitor. Aceasta este problema pe care trebuie să o rezolvăm acum pentru că, altfel, vom avea aceeaşi discuţie peste câţiva ani - există resurse din sistemul financiar bancar, există garanţii de stat, dar până la urmă există şi risc. Dacă acţionarul nu vrea să-şi facă compania să arate bine, e greu ca cineva să vrea să îi dea bani, doar aşa pe 'ochi frumoşi'", a susţinut Cîţu.
Ministrul Finanţelor a precizat că motivaţia este una "pozitivă", o "motivaţie fiscală", menţionând totodată că este un plan pe o perioadă de cinci ani.
"Este o motivaţie pozitivă, o motivaţie fiscală. Sunt nişte condiţii care trebuie să fie îndeplinite în ceea ce priveşte capitalizarea şi sunt condiţii care trebuie îndeplinite de la an la an. Este un plan pe cinci ani. Este o chestie pe care o urmărim. (...). Este ceva la ce am lucrat în ultima perioadă şi se referă exact la partea asta de revenire", a adăugat acesta.
Şeful de la Finanţe a mai spus că această criză oferă oportunitatea României să devină mai competitivă.
"Dacă vrem să avem o economie competitivă, asta este oportunitatea acestei perioade, e şansa României să devină competitivă în Uniunea Europeană. Digitalizarea o facem acum de nevoie, dar o facem. Toţi cei care se opuneau digitalizării aparatului public, din interiorul aparatului public, au fost readuşi la linişte pentru că societatea şi-a dat seama că are nevoie. (...) Această criză oferă oportunitatea pentru noi imensă, ca societate, să devenim mai competitivi. Scopul trebuie să fie să facem acel salt, să nu mai fim la coada Europei, să ne batem cu Bulgaria, să începem să ne batem cu ţări de la mijlocul Europei. Şi acum avem această şansă. Eu zic că este o oportunitate imensă pentru România'', a arătat el.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 9994 / 10842 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Sparking Capital conduce o nouă rundă de finanțare pentru Pluria, sub asistența unei firme internaționale de avocați
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
Cum se construiește o practică solidă de achiziții publice într-o piață marcată de presiunea termenelor, complexitatea proiectelor și exigențe tot mai ridicate de conformitate | De vorbă cu Ramona Pentilescu, Partener PNSA, despre sofisticarea mandatelor și despre modul în care echipa îmbină rigoarea juridică și pragmatismul operațional pentru a menține proiectele pe traiectoria stabilită, indiferent de obstacolele apărute pe parcurs
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...

RSS