Ministrul Cercetării: Un rol cheie pentru incluziunea financiară îl are Compania Naţională Poşta Română
25 Mai 2022 Agerpres
Acesta a precizat că prin reţeaua pe care o are Poşta Română şi prin expertiza pe care o poate primi, operatorul poştal va putea implementa cât mai curând aceste soluţii.
Un rol cheie pentru incluziunea financiară îl are Poşta Română, iar compania are în acest sens o colaborare cu Banca Mondială, a declarat, miercuri, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja.
"Pentru incluziunea financiară, cel puţin în mandatul acestui Minister al Cercetării, Inovării şi Digitalizării, un rol cheie îl are Compania Naţională Poşta Română. Este probabil cea mai mare companie din Europa de Sud-Est, cel puţin ca număr de angajaţi, şi există un memorandum care prevede anumite lucruri, adoptat recent de Guvern. De asemenea, există o colaborare a Companiei Naţionale Poşta Română cu Banca Mondială care vizează exact incluziunea financiară şi serviciile financiare pe care Poşta Română le poate furniza, în principal persoanelor fizice, dar de ce nu, trebuie să ne uităm şi la zona de IMM-uri", a spus Sebastian Burduja, la un eveniment privind incluziunea financiară şi digitală.
Acesta a precizat că prin reţeaua pe care o are Poşta Română şi prin expertiza pe care o poate primi, operatorul poştal va putea implementa cât mai curând aceste soluţii.
"Prin reţeaua pe care o are, prin expertiza pe care o poate căpăta, de fapt prin urmarea bunelor practici pe care alte companii poştale din alte state din Uniunea Europeană deja le-au implementat, am încredere că atât colegii de la Poşta Română, unde este un management foarte bun, cât şi foştii mei colegi de la Banca Mondială vor face o treabă bună cu acest proiect şi vor implementa cât mai curând aceste soluţii. Dincolo de toate acestea, accesul la finanţare pentru IMM-uri înseamnă accesul la resurse pentru a genera inovare. Nu poţi să ai creştere economică dacă nu ai inovare proprie, inovare endogenă. Asta este baza teoriei creşterii economice, ori din păcate România este pe ultimul loc în ceea ce priveşte start-up-urile inovative, este pe ultimul loc în The Digital Economy and Society Index, este pe ultimul loc la foarte multe alte clasamente, dar avem în plan să nu mai fim pe ultimul loc în foarte scurt timp", a subliniat Sebastian Burduja.
Întrebat dacă Poşta Română va fi transformată pentru a accepta depozite din partea populaţiei şi a acorda microcredite, el a răspuns: "inclusiv" astfel de servicii, menţionând totodată că acest lucru "nu se va întâmpla de azi pe mâine". Burduja a precizat că proiectul cu Banca Mondială are ca termen de implementare de doi ani.
În opinia sa, implementarea ordonanţei 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice este deosebit de importantă, pentru că nu poţi avea "procese de evoluţie instituţională dacă nu ai o predictibilitate a mandatului de conducere, dacă nu ai patru ani în care să le faci".
"Pentru că atunci nu te respectă nici sindicatul, nici angajaţii şi nu poţi de fapt să duci la îndeplinire ceea ce ţi-ai propus. Şi exact asta este la Poşta Română. Vedeţi şi astăzi au fost proteste. Suntem între noi, dar putem spune lucrurile astea...Au fost proteste pentru că acolo există un sindicat care are anumite priorităţi care nu sunt priorităţile unui management profesionist", a adăugat Sebastian Burduja.
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a participat la masa rotundă "Incluziune financiară şi digitală: Soluţie pentru IMM-uri", organizată de Asociaţia de Plăţi Electronice din România (APERO) în parteneriat cu Parlamentul României.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 5004 / 10481 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance Badea a asistat Grupul Renovatio la vânzarea unui parc fotovoltaic cu capacitate de stocare către grupul elen GEK TERNA. Avocați cu senioritate înaltă în echipa de proiect
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Drumul către parteneriat în avocatura de business | Din vorbă în vorbă cu Ioana Cazacu, cooptată recent în rândul partenerilor într-o promovare care confirmă logica meritocratică a PNSA, despre creșterea din interiorul unei firme de top, exigență și responsabilitate, dar și despre valorile care nu se negociază și modul în care disciplina profesională devine diferențiator într-o piață competitivă
Schoenherr asistă Treo Asset Management în vânzarea Maxbet România și Malta către Super Technologies. Echipa implicată în proiect a fost coordonată de Mădălina Neagu (Partner)
Filip & Company asistă Continental în vânzarea OESL către Regent. Alexandru Bîrsan (managing partner) a coordonat echipa
Chambers Global 2026 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company este în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (8), CMS (6) și Clifford Chance Badea (5)
Clifford Chance a asistat BEI, BERD și BCR în acordul de finanțare semnat cu Scatec pentru dezvoltarea și exploatarea unei centrale solare cu o capacitate de 189,7 MWp. Echipă transfrontalieră cu 6 avocați din București în prim plan
Clifford Chance Badea a asistat Electro-Alfa International în IPO-ul de 580 milioane RON, una dintre cele mai de succes listări realizate de o companie antreprenorială din România. Echipa a fost condusă de Radu Ropotă (Partener)
Eversheds Sutherland își întărește linia de arbitraj la București prin cooptarea Luminiței Popa ca partener | Un nume de referință în arbitrajul internațional revine într-o echipă integrată, după perioada dedicată practicii independente
ICC Arbitration Breakfast revine în România cu cea de-a doua ediție - 18 martie, în București
În litigiile fiscale, Artenie, Secrieru & Partners este asociată cu rigoarea și eficiența, grație unei combinații rare de viziune, metodă și capacitate de execuție în dosare grele. De vorbă cu coordonatorii practicii despre noul ritm al inspecțiilor, reîncadrările tot mai frecvente și importanța unei apărări unitare, susținute de specialiști și expertize, într-un context fiscal tot mai imprevizibil
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





