ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ministrul Cseke Attila: Vrem să reglementăm problema arhitecţilor şefi în UAT-uri

09 Aprilie 2021   |   Agerpres

Ministrul a mai menţionat faptul că se va introduce posibilitatea colaborării, cooperării între UAT-uri pe partea de urbanism, amenajarea teritoriului, astfel încât arhitectul şef dintr-o localitate să poată emite acte valabile şi pentru o altă localitate care nu are arhitect şef. În acest mod, comunele şi oraşele fără arhitect şef să nu mai fie nevoite să ceară avize şi autorizaţii de la arhitecţii şefi ai judeţelor, ca în prezent.

 
 
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a declarat, vineri, referitor la problema arhitecţilor şefi în unităţile administrativ-teritoriale, că ministerul intenţionează să elimine condiţia obligatorie în prezent ca pretendenţii să deţină un certificat eliberat de Registrul Urbaniştilor din România, dar şi să scadă condiţiile de vechime pentru arhitecţii interesaţi.
 
"Avem în dezbatere publică pe site-ul ministerului un proiect de act normativ care vizează reglementarea problemei arhitecţilor şefi la unităţile administrativ-teritoriale. Şi aici avem nişte reglementări restrictive, de aceea am ajuns ca în ţară să avem doar la 184 de UAT-uri arhitecţi şefi, din 3.228 câte avem. Legea în vigoare astăzi prevede între criteriile de a se putea prezenta la un concurs pentru a accede la această funcţie necesitatea de a deţine un certificat eliberat - e un fel de atestat - de la Registrul Urbaniştilor Români. Evident, că nu am nimic cu această tagmă şi nici cu Registrul acesta, doar s-a întâmplat următorul fenomen: acest certificat este astăzi în posesia a 1.973 de arhitecţi, ceea ce înseamnă că dacă toţi aceştia ar veni în sistemul administraţiei publice locale tot nu am acoperi decât 60% din UAT-uri cu arhitecţi şefi. Doar 184 sunt la UAT-uri. În Bihor, avem cinci UAT-uri din 101. Este clar că ceva trebuie făcut. În proiectul lansat în dezbatere propunem eliminarea acestui criteriu şi propunem reducerea vechimii în specialitate pentru oraşe şi comune de la 7 ani, cum este astăzi, la 5, respectiv 3 ani, pentru a încerca să atragem tineri arhitecţi care doresc să vină în administraţia publică locală," a declarat, în conferinţă de presă, ministrul Dezvoltării.
 
Ministrul a mai menţionat faptul că se va introduce posibilitatea colaborării, cooperării între UAT-uri pe partea de urbanism, amenajarea teritoriului, astfel încât arhitectul şef dintr-o localitate să poată emite acte valabile şi pentru o altă localitate care nu are arhitect şef. În acest mod, comunele şi oraşele fără arhitect şef să nu mai fie nevoite să ceară avize şi autorizaţii de la arhitecţii şefi ai judeţelor, ca în prezent.
 
"Nu spun că prin această reglementare vom rezolva în totalitate, pentru că la comune este foarte, foarte greu să atragi un arhitect, dar putem să deblocăm o parte însemnată din aceste posturi pentru că este foarte important să avem arhitecţi şefi", a conchis Cseke Attila. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6426 / 8906
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Țuca Zbârcea & Asociații obține un precedent important într-un arbitraj ICC din industria de petrol și gaze
INTERVIU | WHSimion & Partners și-a turat motoarele, colaborarea cu avocații maltezi acoperind toate palierele. Integrarea echipei locale în WH Partners aduce cu sine și programe comune de secondment, mai mulți avocați din Malta activând azi în biroul din București. Cosmina Simion, Managing Partner: ”Nu am avut cea mai liniștită vară, aș spune dimpotrivă. Spre surprinderea noastră, în plus față de proiectele care ne țin ocupați zilnic, am lucrat la foc continuu, în paralel, atât pe parte litigioasă, în ciuda vacanței judecătorești, cât și pe partea de tranzacții M&A”
ITR EMEA Tax Awards 2024 | Artenie Secrieru & Partners, cea mai buna firmă în domeniul taxelor din jurisdicția noastră, la gala desfașurată la Londra. Băncilă Diaconu și Asociații, cea mai bună firmă în domeniul disputelor fiscale, iar EY - firma anului în domeniul prețurilor de transfer
RTPR a asistat PragmaGO la intrarea pe piața din România prin achiziția Omnicredit. Echipa a fost coordonată de Alina Stăvaru (Partner) și Ianita Țui (Counsel)
Andreea Zvâc face un pas înainte în carieră și devine Partener în cadrul biroului Wolf Theiss din București | Bryan W. Jardine (Managing Partner): Promovarea sa reflectă nu numai contribuțiile profesionale remarcabile la dezvoltarea departamentului său, ci și rolul semnificativ în consolidarea poziției generale a firmei pe piața din România
Bondoc & Asociații a asistat TDI Renewables, unul dintre principalii actori în domeniul dezvoltării regenerabile, într-o restructurare internațională
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihaela Scărlătescu, Head of legal - Farmexim: „Când ești managerul unei echipe de legal, rolul nu se rezumă doar în a asigura îndeplinirea sarcinilor, ci este de fapt mai mult orientat spre partea umană. Cresc echipe, cresc oameni de niște ani buni și nu există satisfacție mai mare ca atunci când vezi transformarea acestora, acolo unde există ‘sămânța dorinței de a evolua ’ ”
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Avansul cheltuielilor arbitrale (Powered by ZRVP)
„The Lawyer European Awards 2024”| Patru firme cu activitate în România concurează pentru titlu la secțiunea ”Law Firm of the Year: South Eastern Europe” | Popescu & Asociații și TZA, pe lista scurtă a premianților. ZRVP, pentru a treia oară în ultimii cinci ani, printre finaliștii secțiunii ”European litigation team of the year”
Rising Stars | Tudor Bonifate, primul admis la Facultatea de Drept și mai apoi șef de promoție în 2022, cu media 10, a ales să profeseze ca avocat la Țuca Zbârcea & Asociații: ”Învăț permanent – de la avocații care mă coordonează, de la colegii mei avocați, de la profesorii cu care am șansa de a colabora la facultate, de la studenții mei. Cred că avocatura mă face un profesor mai bun, după cum profesoratul mă face un avocat mai bun”
Încă un spin-off în piața avocaturii | Luminița Popa și Miruna Suciu, fondatoarele Suciu Popa, o iau pe drumuri diferite. Popa Legal se va focusa pe practica de arbitraj, iar Suciu Partners anunță consolidarea echipei
Țuca Zbârcea & Asociații apără interesele statului român în litigiul inițiat de Damen Holding la Curtea de Arbitraj de la Viena | Legea 187 ̸ 2023 referitoare la guvernanța corporativă a întreprinderilor publice a pus pe butuci modelul de cooperare cu investitorul olandez la Damen Shipyards Mangalia SA, o companie în care statul deține 51%, prin Șantierul Naval 2 Mai SA. Pierderea litigiului antrenează plata unor ”despăgubiri semnificative”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...