ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Orban: Un miliard de euro sprijin pentru mediul de afaceri; adoptarea - în şedinţa de guvern de vineri

28 Iulie 2020   |   AGERPRES

În ceea ce priveşte schema de ajutor pentru susţinerea plăţii chiriilor pentru comercianţii din mall-uri, "e în curs de elaborare proiectul de act normativ".

 
 
Premierul Ludovic Orban a declarat marţi că Guvernul are ca obiectiv să aprobe în această săptămână noi acte normative privind măsuri de sprijin pentru mediul de afaceri, în baza unei alocări din fonduri europene în valoare de un miliard de euro.

"Am să mă refer la programul de relansare economică. (...) Ne-am angajat că, într-o perioadă de timp record, în termen de 30 de zile, vom adopta actele normative necesare pentru implementarea măsurilor introduse. Situaţia este în felul următor: miliardul de euro a fost în primă lectură, obiectivul nostru este să-l adoptăm în şedinţa de guvern de săptămâna asta, vineri - 350 de milioane capital de repornire, 550 de milioane granturi de investiţii şi 100 de milioane granturi pentru microîntreprinderi fără angajaţi", a anunţat Ludovic Orban în cadrul întâlnirii cu reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României.


El a adăugat că în ceea ce priveşte schema de ajutor pentru susţinerea plăţii chiriilor pentru comercianţii din mall-uri, "e în curs de elaborare proiectul de act normativ".

Referitor la granturile pentru digitalizarea IMM-rilor, premierul a precizat că urmează să fie adoptate tot vineri.

"Granturi pentru digitalizarea IMM-urilor, tot în valoare de 150 de milioane de euro, sunt în primă lectură şi urmează să le adoptăm vineri. Granturile pentru educaţie digitală a angajaţilor, granturi în valoare de 30 de milioane pentru început; vedem cum funcţionează programul, dacă va da roade, există posibilitatea de alocări suplimentare, prin supracontractare. (...) Schema de ajutor de stat pentru investiţii 'green field', aici cu plafonul de 1,5 miliarde, este în dezbatere publică, în curs de adoptare, săptămâna asta. (...) La fel şi schema de ajutor de stat pentru dezvoltare regională, 450 de milioane, în curs de adoptare, cel mai probabil săptămâna asta, sigur, chiar dacă nu o adoptăm săptămâna asta, o vom avea într-o primă lectură în şedinţa de guvern", a mai declarat Orban.

El a menţionat că Guvernul a aprobat, deja, în urma acordului Comisiei Europene, schema de garanţii de stat pentru credite pentru companiile care nu sunt IMM-uri, prin EximBank, cu "un plafon iniţial de 4 miliarde, dar care poate fi extins la 8 miliarde".

"Schema de garantare a creditului comercial, care avea nevoie de acordul Comisiei Europene, este un memorandum aflat în dezbatere publică, pe care îl vom aproba şi, evident, îl vom adopta după ce primim aprobarea de la Comisia Europeană", a explicat el.

Orban s-a referit şi la alte măsuri avute în vedere de Guvern.

"Fondul Român de Investiţii, un memorandum care urmează să intre în guvern săptămâna asta. Kurzarbeit - a fost o primă lectură, am mai primit observaţii, urmează să luăm decizia finală, eu mi-aş dori vineri să adoptăm actul normativ. Din acest motiv, dacă mai e necesară o discuţie pentru forma finală a actului normativ, noi suntem deschişi, împreună cu Ministerul Muncii şi Ministerul Finanţelor, la discuţie. Aici e important să o adoptăm, pentru că e finanţată prin Programul SURE, aici noi avem posibilitatea să aplicăm până la o finanţare de maxim 5 miliarde de euro şi e o schemă care poate să producă efecte benefice (...) De asemenea, avem schema de susţinere pentru sezonieri şi zilieri în dezbatere publică, cu obiectiv de adoptare pe 31 iulie. Mai avem un apel de proiecte pentru locuri de muncă pentru tineri, cu o valoare de 300 de milioane de euro, cu hotărârea de guvern care va fi lansată în dezbatere publică ", a spus el.

Premierul a menţionat că Guvernul ar urma să aprobe în şedinţa de vineri şi ordonanţa de urgenţă privind finanţarea extinderii reţelelor inteligente de gaze naturale.

"De asemenea, avem, să zic, semi-funcţională, nu e total funcţională, să o facem total funcţională vineri, schema de ajutor de stat pentru companiile mari consumatoare de energie electrică, pentru care se rambursează 15% din valoarea certificatelor de CO2, sunt 12 ramuri şi sunt multe companii care beneficiază de această schemă de ajutor de stat", a afirmat Orban.

În context, şeful Executivului i-a anunţat pe reprezentanţii mediului de afaceri că pe 31 iulie Guvernul va lansa în dezbatere publică proiectul de acord de parteneriat cu Comisia Europeană pentru bugetul multianual 2021-2027, respectiv "împărţirea pe programe".
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 9817 / 10737
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR asistă Macquarie Asset Management într-o tranzacție în distribuția energiei electrice de aproximativ 700 mil. € cu o echipă coordonată de Roxana Ionescu (Partner) | Costin Tărăcilă (Managing Partner): ”Tranzacția reprezintă încheierea unui ciclu investițional complet pentru Macquarie Asset Management în acest portofoliu, pe parcursul căruia RTPR a avut privilegiul de a acționa în calitate de consultant juridic de încredere de la investiție până la exit”
Filip & Company a asistat Banca Transilvania în cea mai mare emisiune de obligațiuni din CEE, prin care a atras un miliard de Euro de pe piețele externe. Clifford Chance a fost alături de consorțiul de bănci de investiții în acest proiect | “Astfel de tranzacții ridică standardele și creează repere pentru viitoarele finanțări”, spun avocații
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Filip & Company a organizat etapa finală a Concursului de Procese Simulate de Drept Civil, dedicat studenților din anul II
INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
RTPR contribuie la clarificarea jurisprudenței privind biletele la ordin într-un litigiu financiar-bancar cu miză de aproximativ 1,5 milioane RON. Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...