ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Pogonaru (AOAR): Măsurile de sprijin propuse nu sunt credibile pentru reducerea cheltuielilor

25 Mai 2022   |   Agerpres

El a precizat că aceste cheltuieli de bunuri şi servicii sunt mici în raport cu cheltuielile cu salarii, în raport cu celelalte cheltuieli ale sectorului public.

 
 
Faţă de abordarea Consiliului Fiscal care se referea numai la creşterea veniturilor bugetare şi implica, inclusiv, creşterea de impozite - era necesar să se vină şi cu măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare, a declarat, miercuri, Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).
 
"Măsurile luate sunt un lucru bun pentru că echilibrează măsurile de pe partea veniturilor cu măsuri pe partea cheltuielilor. Acum, însă, ceea ce este de observat, aceste măsuri propuse nu sunt credibile pentru reducerea cheltuielilor. Spre exemplu, nu vedem cum reducerea cheltuielilor bugetare cu 10% poate fi făcută numai prin reducerea cheltuielilor de bunuri şi servicii ale sectorului public", a explicat Pogonaru, pentru AGERPRES.
 
El a precizat că aceste cheltuieli de bunuri şi servicii sunt mici în raport cu cheltuielile cu salarii, în raport cu celelalte cheltuieli ale sectorului public.
 
"După unele aprecieri ele reprezintă numai 2%. Cu cât poţi să reduci acest capitol de 2%? Cu 10% şi de fapt discutăm de o reducere a cheltuielilor sectorului public cu 0,2%, eventual? Arată a măsuri politicianiste care nu vor putea fi realizate în realitate. Pe de altă parte, este de observat că am creat o realitate în sectorul public, în primul rând, în care avem 1,3 milioane de angajaţi faţă de 5,5 milioane în totalitate, cam 25%, 1 din 4 şi ceva angajaţi sunt în sectorul public şi care erau plătiţi în 2020 cu 45% în medie mai mult decât angajaţii din sectorul privat, ceea ce arată o mare anomalie. Adică sectorul privat nu plăteşte mai mult că nu poate, nu are de unde, nu creează valoare adaugată din care sa plătească pentru că orice angajator normal vrea să îşi ţină angajaţii, pe cei capabili, şi ar plăti mai mult, dar dacă nu ai de unde, nu ai cum. Sectorul public însă dovedeşte că poate plăti oricând. Ceea ce se întâmplă în momentul de faţă este cumva conştiinţa că în sectorul public nu poţi da afară oameni şi nu poţi reduce salarii. Ăsta este un fel de dat al sorţii. Şi, atunci, ce facem? De fapt, nu avem drept cale decât creşterea impozitelor, creşterea de venituri bugetare pe calea creşterii impozitelor fără să putem umbla la cheltuieli? Ar fi dezastruos pentru economie", a precizat Florin Pogonaru.
 
În opinia sa, este necesar să fie abordate problemele care creează dezechilibre bugetare.
 
"Pe partea de impozite este clar că dezechilibrul între impozitarea muncii şi impozitarea capitalului creează mari dezechilibre, în sensul că, în funcţie de diverse lobby-uri, influenţe, se creează breşe în lege favorizând fie microîntreprinderile, fie drepturile de autor şi aşa mai departe. Atât timp cât se va menţine un astfel de dezechilibru, acesta va fi o sursă pentru crearea de privilegii pentru diverse categorii, asta pe partea de venituri. Pe partea de cheltuieli, principala chestiune este nevoia de restructurare a sectorului public", a adăugat preşedintele AOAR.
 
El a subliniat că trebuie să existe penalizări pentru lipsa de performanţă a sectorului public.
 
"Nu ştiu cum, dar s-a ajuns să avem un sector public care nu mai poate fi oprit din angajări continue, mai ales în condiţiile astea, sub pretextul pandemiei, sub pretextul, acum, al conflictului din Ucraina şi aşa mai departe. Se angajează în continuu. Aşa ceva trebuie oprit în mod real, nu numai în enunţuri politicianiste. Trebuie găsite soluţii pentru măsurarea eficienţei muncii din sectorul public. Mă uitam, se mai angajează la Ministerul Fondurilor Europene încă 530 de oameni pentru PNRR. Sigur că toţi vrem să funcţioneze PNRR-ul, dar angajezi 530 de oameni şi tot nu va funcţiona PNRR-ul. Chiar nu avem niciun criteriu acolo? Nu avem perioadă de probă de angajare, să vedem dacă omul ăla face faţă sau nu face faţă? Precedentul incredibil este creat la ANAF, digitalizarea ANAF. Nu ştiu câţi prim-miniştri ne declarau că în două luni, în trei luni, va funcţiona digitalizarea ANAF ca niciodată. Nici acum nu funcţionează. Ceva este în neregulă şi trebuie să existe penalizări pentru lipsa de performanţă a sectorului public", a mai spus Pogonaru.
 
La rândul său, preşedintele Consiliului Naţional al IMM-urilor din România (CNIPMMR), Florin Jianu, a afirmat că numai doi din zece întreprinzători îşi propun creşterea, dezvoltarea, în acest an.
 
"Având în vedere contextul actual şi faptul că, conform ultimelor noastre analize, şapte din zece întreprinzători spun că urmează o criză şi tot şapte din zece îşi propun ca în acest an să-şi menţină de fapt compania la nivelul anilor anteriori şi numărul de angajaţi. Numai doi din zece îşi propun creşterea, dezvoltarea în acest an, e clar că, contextul este unul special, atunci şi măsurile trebuie să fie măsuri speciale. Cred că m-aş concentra pe mai multe rezultate din partea spaţiului public decât pe declaraţii şi pe promisiuni pentru ca aceste promisiuni nu ţin loc de acţiune", a precizat Florin Jianu.
 
El a menţionat că există un program de guvernare care nu a fost îndeplinit.
 
"Va dau un exemplu: sunt 14 programe la Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului şi lansat niciunul în acest moment. Deci, dincolo de alte noi programe şi de noi măsuri, ar fi trebuit pur şi simplu să le fi implementat până acum pe cele asumate de actualul Guvern", a spus preşedintele CNIPMMR.
 
Totodată, el a subliniat că amânarea ratelor pentru cei afectaţi în această perioadă este "o măsură foarte bună".
 
"Dacă mai adăugăm aici şi noile programe care încep, în principal, de garantare: IMM Prod, Garant Contruct - şi aici e un plus. Cu privire la absorbţia fondurilor europene, noi spuneam demult acest lucru, că România pe de o parte riscă să piardă foarte mulţi bani din perioada 2014-220. Aici ar trebui să fie alocaţi mai mulţi bani spre mediul de afaceri, spre investiţii, spre Programul Operaţional Regional, de exemplu, bineînţeles, cu cealaltă componentă a PNRR-ului, care trebuie pus în aplicare. Orice zi de întârziere înseamnă o zi de pierdere a competitivităţii companiilor", a adăugat Florin Jianu.
 
Coaliţia de guvernare a decis, luni, lansarea unui nou pachet de măsuri sociale şi economice "Sprijin pentru România", în valoare de 1,1 miliarde euro. Este vorba de: amânarea pentru 9 luni a ratelor la bănci pentru cetăţenii şi companiile care se confruntă cu dificultăţi financiare din cauza crizelor multiple din ultima perioadă; acordarea unui sfert din diferenţa de salariu, în conformitate cu Legea salarizării unitare, cuvenită categoriilor de salariaţi din sistemul public; acordarea unui sprijin unic de 700 de lei pentru toţi pensionarii cu pensii sub 2.000 lei.
 
Măsurile vor fi aplicate la data de 1 iulie.
 
Totodată, Guvernul va lua măsuri pentru consolidarea fiscală şi respectarea angajamentelor privind deficitul public, astfel: diminuarea cheltuielilor bugetare cu cel puţin 10%, cu excepţia celor cu investiţiile, salariile, pensiile, asistenţa socială; suspendarea angajărilor la stat; creşterea colectării veniturilor la bugetul general consolidat al statului cu 10 miliarde de lei; accelerarea absorbţiei fondurilor europene din cadrul programelor operaţionale şi al PNRR. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3435 / 8910
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Legiteam | Cherciu & Co is looking for two Junior ̸ Mid - Level Lawyers
Promovări la Popovici Nițu Stoica & Asociații | Patru avocați fac un pas înainte în carieră și devin avocați colaboratori coordonatori
Bohâlțeanu & Asociații a asistat Emma Lambda în achiziția Stratum Energy Romania, într-un mandat complex, desfășurat pe parcursul ultimilor 2 ani. Echipă multidisciplinară, formată din profesioniști specializați în Corporate ̸ M&A, Energy și Real Estate | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner): ”Un proiect de mare anvergură pentru echipa noastră, având în vedere specificul domeniului, gradul complex de structurare a tranzacției și jurisdicțiile implicate”
Țuca Zbârcea & Asociații apără interesele statului român în litigiul inițiat de Damen Holding la Curtea de Arbitraj de la Viena | Legea 187 ̸ 2023 referitoare la guvernanța corporativă a întreprinderilor publice a pus pe butuci modelul de cooperare cu investitorul olandez la Damen Shipyards Mangalia SA, o companie în care statul deține 51%, prin Șantierul Naval 2 Mai SA. Pierderea litigiului antrenează plata unor ”despăgubiri semnificative”
Țuca Zbârcea & Asociații obține un precedent important într-un arbitraj ICC din industria de petrol și gaze
Andreea Zvâc face un pas înainte în carieră și devine Partener în cadrul biroului Wolf Theiss din București | Bryan W. Jardine (Managing Partner): Promovarea sa reflectă nu numai contribuțiile profesionale remarcabile la dezvoltarea departamentului său, ci și rolul semnificativ în consolidarea poziției generale a firmei pe piața din România
Bondoc & Asociații a asistat TDI Renewables, unul dintre principalii actori în domeniul dezvoltării regenerabile, într-o restructurare internațională
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Mihaela Scărlătescu, Head of legal - Farmexim: „Când ești managerul unei echipe de legal, rolul nu se rezumă doar în a asigura îndeplinirea sarcinilor, ci este de fapt mai mult orientat spre partea umană. Cresc echipe, cresc oameni de niște ani buni și nu există satisfacție mai mare ca atunci când vezi transformarea acestora, acolo unde există ‘sămânța dorinței de a evolua ’ ”
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Avansul cheltuielilor arbitrale (Powered by ZRVP)
Rising Stars | Tudor Bonifate, primul admis la Facultatea de Drept și mai apoi șef de promoție în 2022, cu media 10, a ales să profeseze ca avocat la Țuca Zbârcea & Asociații: ”Învăț permanent – de la avocații care mă coordonează, de la colegii mei avocați, de la profesorii cu care am șansa de a colabora la facultate, de la studenții mei. Cred că avocatura mă face un profesor mai bun, după cum profesoratul mă face un avocat mai bun”
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocați stagiari
LegiTeam | Mitel & Asociatii caută avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...