ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ramona Strugariu: Propunerea de directivă europeană anticorupţie este istorică şi revoluţionară; aşteptăm poziţia Consiliului

06 Februarie 2024   |   AGERPRES

Directiva cere crearea unei instituţii anticorupţie în toate statele membre ale UE.

 
 
Propunerea de directivă europeană pentru combaterea corupţiei în UE este una "istorică" şi "revoluţionară", permiţând crearea unui "cadru armonizat pentru infracţiunile de corupţie la nivel european", a declarat marţi eurodeputata REPER Ramona Strugariu, raportoare a Parlamentului European pentru acest dosar.

Directiva anticorupţie a fost propusă de Comisia Europeană în luna mai 2023, iar Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) a Parlamentului European, cea care decide poziţia legislativului comunitar în această chestiune, a adoptat propriul raport în ianuarie acest an.

"Aşteptăm propunerea Consiliului, pe care nu am primit-o încă. Înţeleg că va fi prezentată undeva în această primăvară sau chiar în luna iunie. Acesta este şi un indicator care ne arată cât de dornice sunt statele membre să susţină o propunere puternică anticorupţie la nivel european. Negocierile vor fi purtate cu Consiliul, cel mai probabil în mandatul următor al Parlamentului European", a afirmat Ramona Strugariu la o întâlnire cu jurnalişti români în PE la Strasbourg.


Potrivit eurodeputatei Renew, directiva "creează un cadru armonizat pentru infracţiunile de corupţie la nivel european".

"Noi n-am mai avut aşa ceva până acum. E o propunere istorică. Are şi o parte foarte puternică dedicată practic prevenirii corupţiei. Şi aici vorbim despre prevenirea conflictului de interese, despre reglementarea lobby-ului, despre fenomenul 'uşilor turnante', ceea ce dvs. ştiţi că se numeşte 'revolving doors'", a precizat Strugariu.

"Stabileşte de asemenea nişte limite pentru aceste infracţiuni, care sunt foarte curajoase. Şi aici discutăm despre minimul maximului, ca să intrăm în termeni un pic mai tehnici, şi aduce noutăţi, inclusiv în această sferă a infracţiunilor de corupţie", a adăugat ea, subliniind că, cel puţin la nivel de poziţie a Parlamentului European, propunerea este una "revoluţionară".

"Primul lucru pe care îl face raportul este că practic interzice amnistierea şi graţierea faptelor de corupţie la care se referă directiva. Ştim că România a trecut prin mai multe valuri puternice de mişcări civice şi de reacţie a societăţii de apărare a cadrului anticorupţie, a independenţei justiţiei şi a statului de drept. Acum avem o propunere la nivel european care spune clar: fără graţiere şi amnistie pentru infracţiunile de corupţie. Şi asta este şi formularea din directivă. Statele membre trebuie să ia măsuri în aşa fel încât să interzică graţierea şi amnistierea faptelor de corupţie", a explicat eurodeputata română.

"După aceea, sunt noutăţi şi în materie de infracţiuni. De exemplu, finanţarea ilicită a partidelor politice. Noi am inclus-o în sfera infracţiunilor de corupţie şi ştim că, până acum, în măsura în care regulile de finanţare a partidelor politice erau încălcate, exista o sancţiune contravenţională. Ce propune directiva este ca aceste fapte să devină infracţiuni", a continuat ea.

Potrivit eurodeputatei, co-preşedintă REPER, "statele membre trebuie să ia măsurile necesare pentru a se asigura că dobândirea, deţinerea sau utilizarea cu intenţie de către un funcţionar public a unor bunuri care sunt în mod semnificativ disproporţionate şi care nu pot fi justificate prin venitul legal al funcţionarului public, provenite din orice tip de infracţiune din prezenta directivă, se pedepseşte ca infracţiune. Practic, tot ce înseamnă îmbogăţire ilicită de pe urma infracţiunilor de corupţie".

"Eu cred că şi asta va fi o foarte mare dezbatere cu Consiliul în negocieri. Dar este un mesaj foarte clar şi foarte puternic din partea Parlamentului European că averile nejustificate sunt o problemă şi că cine se îmbogăţeşte, dacă vorbim despre funcţionari publici şi înalţi funcţionari publici, trebuie să şi justifice cum s-a îmbogăţit şi de unde provin aceşti bani. E o chestiune de minimă responsabilitate publică, până la urmă", a mai spus ea.

Ramona Strugariu a explicat că este extinsă şi definiţia înaltului funcţionar public.

"Ce am introdus noi faţă de propunerea Comisiei? Pe lângă şefi de stat, şefi ai administraţiei centrale şi regionale, am adăugat membri ai guvernului central şi regional, membri ai Colegiului Comisarilor Comisiei Europene. Deci, discutăm despre înalţi funcţionari europeni, miniştri adjuncţi, secretari de stat, şef şi membri ai cabinetului miniştrilor, membri ai camerelor parlamentare, membri ai Parlamentului European. Nu ne-am lăsat nici pe noi deoparte. Apoi, membri ai instanţelor supreme, cum ar fi Curţile Constituţionale, de exemplu, şi curţile supreme, funcţionari militari şi ai întreprinderilor deţinute de stat funcţionale, ai partidelor politice parlamentare, membri ai instituţiilor supreme de audit", a detaliat ea, precizând că, pentru toate aceste categorii, "e obligatoriu ca instanţele să ţină cont de calitatea acestora în momentul în care stabilesc circumstanţele agravante".

În plus, directiva cere crearea unei instituţii anticorupţie în toate statele membre ale UE.

"Noi avem deja în România DNA. Avem şi ANI ca instituţie care completează cadrul anticorupţie şi care se concentrează pe partea de integritate. Vrem să avem astfel de instituţii în fiecare stat membru. Vrem şi un coordonator anticorupţie la nivel european şi am făcut deja paşi în acest sens, pentru că s-a lansat odată cu directiva şi o reţea europeană anticorupţie (...) care adună laolaltă specialişti din statele membre şi din societatea civilă, şi teoreticieni şi practicieni în materie de anticorupţie", a adăugat Strugariu.

Ea a mai spus că în propunerea de directivă se cere şi reluarea practicii de publicare a unui raport anual anticorupţie la nivel european.

Ramona Strugariu se aşteaptă ca, în negocieri, Consiliul să lupte "cu toate armele şi bagajele, cum se întâmplă de obicei, să slăbim propunerea Parlamentului", dar şi-a exprimat totuşi convingerea că vor putea fi securizate în textul final multe dintre prevederile de acum.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2142 / 10554
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Schoenherr asistă Enterprise Investors în investiția în 18GYM. Mădălina Neagu (Partner) a coordonat echipa
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
INTERVIURI ESENȚIALE | De vorbă cu Ioana Gelepu, fondatoarea cabinetului “Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement”, despre succesul unei construcții născute din pasiune și despre rafinamentul unui „atelier de lux” dedicat spețelor complexe: “Acum 3 ani a fost un vis, între timp a devenit certitudine: artizanat în domeniul litigiilor este ceea ce vreau să fac toată viața”
Pas strategic pentru Legal Ground | Firma independentă de tip boutique se alătură rețelei globale The Law Firm Network, cunoascută pentru selectictivitate și criteriile de aderare stricte. Răspuns firesc la nevoile tot mai sofisticate ale clienților corporativi, care caută soluții juridice integrate în tranzacții ce depășesc adesea frontierele naționale
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
Lista scurtă a finaliștilor “Chambers Europe Awards - 2026” | Șase firme din România, dintre care patru locale independente, luptă pentru trofeu: PNSA, NNDKP și ȚZA sunt prezențe constante la gala premiilor, iar Filip & Company este nominalizată pentru a cincea oară consecutiv. Schoenherr și CMS, pe lista scurtă pentru regiunea CEE
Bohâlțeanu & Asociații și Țuca Zbârcea & Asociații au asistat Premier Energy și Omnia Capital într-o suită complexă de tranzacții încrucișate, vizând consolidarea portofoliilor de energie regenerabilă și reorganizarea strategică a activelor
Remontada și victorie definitivă în fața Curții de Apel Ploiești pentru echipa de litigii fiscale a RTPR pentru Rosti Romania SRL | Ajustarea pierderii fiscale efectuată prin estimare considerată nelegală; dosarul prețurilor de transfer necontestat de organele fiscale trebuie avut în vedere
România a pierdut arbitrajul ICSID cerut de mai mulți dezvoltatori de parcuri fotovoltaice. Comitetul ad-hoc format din trei arbitri a respins cererea de anulare a hotărârii Tribunalului prin care statul român a fost obligat să plătească peste 40 mil. € | Reclamanții au mers cu King & Spalding (Houston și Paris), apărarea a fost asigurată de o firmă americană și una locală
Exim Banca Românească, parte a consorțiului internațional de bănci care finanțează Ogrezeni, unul dintre cele mai mari proiecte hibride din Europa, cu 460 mil. € | Schoenherr și Clifford Chance Badea, în tranzacție
BERD, CEECAT Capital și Morphosis Capital își marchează exitul din investiția în La Cocoș. Osborne Clarke, Van Campen Liem și Noerr, în tranzacție, alături de trei firme locale de avocați
Filip & Company a asistat Veranda Obor S.A. în obținerea unei finanțări de 36 milioane euro de la CEC Bank. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partner) și Rebecca Marina (counsel)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...