ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

România a încărcat în sistem toate răspunsurile la observaţiile Comisiei Europene pe proiectul Planului Naţional Strategic

04 Octombrie 2022   |   AGERPRES

”Au fost peste 370 de observaţii, pe care a trebuit să le analizăm împreună cu fermierii şi am aici reprezentanţii structurilor fermierilor, organizaţiilor de fermieri, cărora vreau să le mulţumesc pentru efortul depus, pentru soluţiile propuse, pentru angajarea pur şi simplu alături de echipajul administrativ de la Ministerul Agriculturii, în aşa fel încât să modelăm Planul Naţional Strategic, pentru a putea fi aprobat”, a precizat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

 
 
România a încărcat în sistem, în data de 30 septembrie, toate răspunsurile la observaţiile Comisiei Europene pe proiectul Planului Naţional Strategic (PNS) 2023-2027, a anunţat, marţi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

"După ce Planul Naţional Strategic a fost inserat în procedurile tehnice pe care le-a impus Comisia, evident că a fost o serie întreagă de observaţii, care nu au fost puţine. Au fost peste 370 de observaţii, pe care a trebuit să le analizăm împreună cu fermierii şi am aici reprezentanţii structurilor fermierilor, organizaţiilor de fermieri, cărora vreau să le mulţumesc pentru efortul depus, pentru soluţiile propuse, pentru angajarea pur şi simplu alături de echipajul administrativ de la Ministerul Agriculturii, în aşa fel încât să modelăm Planul Naţional Strategic, pentru a putea fi aprobat. Sigur, mai sunt elemente de corectat, dar vă spun, spre satisfacţia mea şi spre mulţumirea pe care am manifestat-o şi o manifest faţă de activitatea în comun pe care am desfăşurat-o în perioada aceasta, pe data de 30 septembrie România a depus, a încărcat în sistem, toate observaţiile pe care le-a avut Comisia vizavi de proiectul Planului Naţional Strategic al ţării", a precizat Petre Daea, într-o conferinţă de profil.


El a transmis că a constatat "o înţelegere deplină" din partea comisarului european pe agricultură la solicitările României vizavi de PNS.

"Am fost personal la o întâlnire cu comisarul pe probleme de agricultură pentru a interpreta împreună, în interesul ţării şi în folosul fermierilor, acele măsuri necesare care trebuie să fie prinse în Planul Naţional Strategic. Am putut constata înţelegere deplină la comisar şi am venit în ţară cu răspunsul "da" la solicitările pe care noi le-am avut în echipajul acesta al înţelegerii pe un proiect atât de necesar pentru agricultura ţării", a adăugat oficialul MADR.

În opinia sa, agricultura României este alimentată 75% din fonduri europene, iar din acest punct de vedere este nevoie de a analiza, folosi şi gestiona cu atenţie banii europeni.

"Aş vrea să fac o precizare extrem de importantă din punctul meu de vedere: agricultura Ţării Româneşti este alimentată 75% din fonduri europene. Acest lucru ne pune în situaţia de a analiza bine cum folosim banii şi ce proiecţii sănătoase, obiective necesare, punem în Planul Naţional Strategic. Pe de altă parte, trebuie să fim atenţi la gestionarea acestor bani, care trebuie să fie folosiţi cum se cuvine în agricultură", a explicat Petre Daea.

Pe de altă parte, ministrul a menţionat că România a făcut salturi deosebite din punct de vedere al randamentelor şi al calităţii producţiilor având aceste resurse financiare de la UE.

"Banii europeni trebuie să fie folosiţi cum se cuvine în agricultură, iar fermierii au făcut dovada aceasta de la integrarea în Uniunea Europeană, prin dibăcia lor, prin gradul lor de preocupare, prin administrarea corectă a celor două fonduri - FEADR şi FEGA. România a făcut salturi deosebite din punct de vedere al randamentelor, din punct de vedere al organizării fermelor, din punct de vedere al calităţii producţiilor şi mai ales din punct de vedere al folosirii terenului. România are la această dată un prag calitativ ridicat. Sunt fermieri foarte bine aşezaţi în spaţiul economic, sunt fermieri de top la nivelul Uniunii Europene, având o dotare care le permite, cum au făcut dovada şi anul acesta, să folosească condiţiile meteo sau să se adapteze la condiţiile meteo, prin viteze de lucru foarte ridicate, care ne dau şansa producţiilor de timp", a mai spus ministrul Agriculturii.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4626 / 10876
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Avocații KPMG Legal – Toncescu și Asociații, implicați într-un proiect de autorizare complexă pe piața serviciilor de plată, prin care Mobile Distribution devine instituție de plată
ZRVP organizează în data de 11 iunie 2026 dezbaterea „Contractul de antrepriză: de la FIDIC la HG 1 ̸ 2018 – evoluție, adaptare sau compromis?”
KPMG integrează Claude în activitatea globală și deschide accesul la AI pentru peste 276.000 de angajați | AI-ul generativ intră în zona operațională a serviciilor profesionale, începând cu tax, legal, private equity și cybersecurity
League Tables of Legal Advisors → Cum au văzut analiștii Mergermarket piața de M&A și activitatea firmelor de avocați în primul trimestru din 2026 | Numărul tranzacțiilor a scăzut, dar valoarea cumulată are un avans de 20%. Clifford Chance, DLA Piper și CMS se remarcă la nivel global și în Europa. O activitate mai puțin intensă în CEE, cu România printre cele mai active piețe din regiune
Meet the Professionals | Cum se construiește drumul spre parteneriat într-o firmă de top și ce presupune noul statut → De vorbă cu Rebecca Marina, Filip & Company, despre ”rolul cameleonic” al unui partener și responsabilitatea discretă din spatele fiecărui mandat complex: ”Succesul nu este definit doar de finalizarea formală a tranzacției, ci de calitatea relațiilor pe care le lași în urma ta”
Schoenherr, alături de VIG în investiția IFC într-o societate românească de administrare a fondurilor de pensii private. Markus Piuk (Partener) a coordonat echipa
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Țuca Zbârcea & Asociații, desemnată ”Firma anului în România” la Chambers Europe Awards 2026 | Schoenherr câștigă în Europa de Sud-Est, Kinstellar în CEE, iar Mannheimer Swartling primește distincția la nivel european. Deloitte Legal, premiată ca ”Outstanding Law Firm”
Practica de Energie a firmei Bohâlțeanu și Asociații marchează unul dintre cei mai intenși ani din evoluția sa, cu mandate complexe în proiecte solare, finanțări transfrontaliere, tranzacții M&A multijurisdicționale și proiecte inovative care pot influența dezvoltarea energiei verzi în România | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner): ”Planurile pentru următorul an sunt de extindere și diversificare a mandatelor în acest domeniu, urmărind implicarea în proiecte care să scoată în evidență potențialul firmei noastre”
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...