ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

S&P avertizează că 2021 va fi un an dificil pentru bănci

17 Noiembrie 2020   |   Agerpres

Agenţia de evaluare subliniază că ratingurile din sectorul bancar sunt orientate în prezent în jos în condiţiile în care aproximativ o treime dintre băncile pe care le urmăreşte au o perspectivă negativă de rating, ceea ce implică un risc de degradare.

 
 
Anul 2021 ar putea fi cel mai dificil de după 2009 pentru sectorul bancar, în condiţiile în care retragerea treptată a măsurilor de urgenţă adoptate de state de la debutul crizei coronavirusului ar putea să exacerbeze riscul ca relansarea economică aşteptată să fie lentă, incertă şi diferită la nivel global, estimează agenţia de evaluare S&P Global Ratings, transmite Reuters.
 
S&P Global a scos în evidenţă patru riscuri principale la adresa băncilor: perturbările economice provocate de Covid-19 ar putea să se agraveze sau să dureze mai mult decât scenariul de bază; sprijinul pe termen scurt pentru bănci şi debitori ar putea provoca ameninţări pe termen lung; creşterea posibilă a cazurilor de insolvenţă în sectorul corporate; pagube peste aşteptări în sectorul imobiliar.
 
Agenţia de evaluare subliniază că ratingurile din sectorul bancar sunt orientate în prezent în jos în condiţiile în care aproximativ o treime dintre băncile pe care le urmăreşte au o perspectivă negativă de rating, ceea ce implică un risc de degradare.
 
De la debutul pandemiei, S&P Global a adoptat un număr total de 236 de decizii negative asupra ratingului băncilor din întreaga lume, dintre care 23% au fost retrogradări de rating şi 76% revizuiri în jos ale perspectivei.
 
"Revenirea sistemelor bancare din întreaga lume la nivelurile de dinaintea Covid-19 va fi lentă, incertă şi foarte variabilă în funcţie de zonele geografice", subliniază analistul S&P Global Ratings, Emmanuel Volland. În anumite ţări, precum SUA, Marea Britanie, Germania şi Franţa, revenirea la nivelul de dinaintea crizei ar putea să se întâmple abia în 2023.
 
De asemenea, S&P nu se aşteaptă la o modificare a dobânzilor, al căror nivel istoric scăzut va continua să afecteze marjele de profit, obligând băncile să adopte iniţiative. "Cele care vor fi în măsură să întreprindă schimbări structurale, precum reducerea costurilor şi digitalizate, vor suferi mai puţin", explică studiul S&P, adăugând că profitabilitatea "mediocră" favorizează un nou ciclu de consolidare, în special în Europa.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 9383 / 10786
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Advent finalizează achiziția TBI Bank în Bulgaria și România. Kinstellar, alături de Milbank LLP în calitate de lead counsel, a asistat pe tot parcursul tranzacției cu o echipă coordonată de Zsuzsa Csiki (Partener) și Mihai Stan (Managing Associate)
RTPR, alături de US EXIM în finanțarea acordată EnergoNuclear. Partenerii Victor Pădurari și Cosmin Tilea au coordonat echipa
Arhitectura juridică a unei tranzacții strategice în industria de apărare: Cum au gestionat Schoenherr și bpv Grigorescu Ștefănică preluarea Automecanica Mediaș de către Otokar
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Bohâlțeanu & Asociații a asistat Christian Tour în consolidarea AnimaWings prin cooptarea unor investitori instituționali | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner), coordonatorul echipei multidisciplinare: ”Tranzacția reflectă capacitatea noastră de a gestiona proiecte complexe, care implică simultan restructurări corporative, optimizarea structurilor de finanțare și alinierea unor interese diverse într-un cadru de reglementare specific”
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
DLA Piper pierde un partener | Livia Zamfiropol pleacă la Dentons pentru a conduce practica de concurență și activitatea biroului în sectorul Pharma & Healthcare
Ghid pentru clienții sofisticați | Cine domină arbitrajul comercial din România: avocații și firmele recunoscute de Chambers, Legal 500, GAR 100 și Lexology. Dr. Cosmin Vasile se detașează ca „the leading star” pe piața locală, fiind descris de ghidurile internaționale drept cel mai complet avocat de Dispute Resolution din România. ZRVP, TZA, NNDKP, Filip & Company și PNSA au cele mai solide practici locale de arbitraj și ar trebui să fie primele alegeri ale firmelor care caută sprijin în dispute guvernamentale și corporative
Ghid pentru clienții sofisticați | Cum arată, în 2026, ierarhia firmelor internaționale de avocatură din România, creionată de Chambers Europe și Legal 500: CMS se detașează ca lider prin amploarea și diversitatea platformei sale, iar Clifford Chance își conservă profilul de firmă de referință în domeniul finanțărilor. Mai jos în clasament, dar pe podium, DLA Piper Dinu și Dentons își confirmă forța în câteva arii de practică, iar Eversheds are o prezență modestă
Dublă victorie la Managing IP EMEA Awards 2026 | BACIU PARTNERS își reconfirmă poziția de lider în Proprietate Intelectuală și câștigă premiul „Romania Trademark Firm of the Year”, iar Ana-Maria BACIU este desemnată „Practitioner of the Year in Romania”
Legiteam | GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer (Corporate & M&A)
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...