
Sindicatele din industrie solicită reglementarea tarifelor la energie şi gaze naturale la valoarea din decembrie 2020
26 Ianuarie 2022
AGERPRESReprezentanţii alianţei mai solicită regândirea legislaţiei în acest domeniu în cel mai scurt timp "pentru a elimina efectele devastatoare din acest moment".
Alianţa Sindicatelor din Industrie solicită autorităţilor convocarea de urgenţă a CSAT pentru stoparea acestei crize şi introducerea reglementării tarifelor la energia electrică şi gaze naturale la valoarea din decembrie 2020 pentru o perioadă limitată, potrivit unui comunicat remis miercuri AGERPRES.
Conform sursei citate, reprezentanţii alianţei mai solicită regândirea legislaţiei în acest domeniu în cel mai scurt timp "pentru a elimina efectele devastatoare din acest moment".
"Vă transmitem scrisoarea deschisă adresată autorităţilor statului de către federaţiile sindicale membre ale Alianţei Sindicatelor din Industrie, prin care acestea îşi exprimă profunda îngrijorare privind modul în care funcţionează piaţa de energie din România. (...) Explozia preţurilor la energie este explicată de unii politicieni şi analişti în tot felul de moduri, aproape toţi legând-o de creşterea preţurilor la nivel european, dar nu amintesc nimic de creşterile speculative realizate atât de producătorii români cât şi de distribuitorii de energie electrică şi gaz metan", se menţionează în comunicat.
Conform sursei citate, reprezentanţii alianţei mai solicită regândirea legislaţiei în acest domeniu în cel mai scurt timp "pentru a elimina efectele devastatoare din acest moment".
"Vă transmitem scrisoarea deschisă adresată autorităţilor statului de către federaţiile sindicale membre ale Alianţei Sindicatelor din Industrie, prin care acestea îşi exprimă profunda îngrijorare privind modul în care funcţionează piaţa de energie din România. (...) Explozia preţurilor la energie este explicată de unii politicieni şi analişti în tot felul de moduri, aproape toţi legând-o de creşterea preţurilor la nivel european, dar nu amintesc nimic de creşterile speculative realizate atât de producătorii români cât şi de distribuitorii de energie electrică şi gaz metan", se menţionează în comunicat.
Conform sursei citate, emiterea unor facturi cu sume aberante către cetăţenii României care în cea mai mare parte trăiesc cu venituri modeste este de natură să ducă la adâncirea sărăciei şi pierderea locuinţelor prin imposibilitatea plăţii facturilor.
"Am asistat de-a lungul anilor la falimentarea unor firme româneşti cu tradiţie datorită creşterii preţurilor la energie electrică, agent termic, gaze naturale, lemnul fasonat - cherestele, lemnul de foc, acum urmând pasul doi, sărăcirea şi deposedarea de locuinţe a populaţiei. Unde se va termina acest proiect ? Care este scopul si finalitatea lui? Concomitent cu sărăcirea populaţiei datorită creşterii nejustificate a acestor preţuri se creează premisele închiderii a zeci de societăţi comerciale cu consecinţele ce decurg din asta (pierderea de locuri de muncă, reducerea veniturilor la bugetul de stat), creându-se astfel o veritabilă criză economico - financiară la care se va adaugă o criză socială profundă! Spre deosebire de UE, noi nu am luat nici un fel de măsuri de înlocuire a capacităţilor de producţie a energiei electrice şi de extracţie a gazelor naturale scoase din uz. Pentru a da bine la UE, politicienii români au făcut posibile anomalii care deja sunt domeniu de studiu în alte ţări la capitolul "aşa nu". Astfel, România îşi condamnă consumatorii, cetăţenii şi industria, la sărăcie şi faliment", se mai spune în comunicat.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 5176 / 9778 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
Filip & Company a asistat ENGIE Romania în obținerea unui împrumut de 90 milioane de euro de la BERD. Tranzacție coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Camelia Ianțuc (senior associate)
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Clifford Chance Badea a asistat Alpha Bank la finalizarea vânzării către Vista Bank România a societăților Alpha Leasing România IFN și Alpha Insurance Brokers. Ce avocați au fost implicați în proiect
GNP Guia Naghi și Partenerii obține la Înalta Curte anularea definitivă a unei decizii de sancționare emisă de Consiliul Concurenței împotriva unui important furnizor din sectorul alimentar | Dosarul s-a aflat la intersecția unor domenii juridice deosebit de tehnice – dreptul concurenței, dreptul administrativ și dreptul Uniunii Europene
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
Filip & Company a asistat Booster Capital în achiziția unei participații în Artesana cu o chipă de avocați coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Andreea Bănică (counsel). RTPR a fost de partea vânzătorului ROCA Investments, iar Andronic & Partners a asistat Artesana şi pe fondatorii acesteia
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
RTPR obține, printr-o hotărâre definitivă, reducerea cu 85% a amenzii aplicate de Consiliul Concurenței unei agenții media, după un „roller coaster” juridic de 10 ani. Complexitatea speței, accentuată de necesitatea de a gestiona aspectele de natură tehnică referitoare la calculul veniturilor reale ale unei agenții media, cu excluderea sumelor refacturate clienților acesteia | Echipa asistă clientul și în cadrul procedurilor legale prin care să poată obține compensațiile care i se cuvin în contextul lipsirii acestuia de o sumă importantă de bani pe o perioadă îndelungată
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
Grupul Rodbun a accesat un credit sindicalizat de 17,3 mil. €, cu garanţie de stat. NNDKP și Legal Ground, consultanți juridici în această finanțare
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...