
Ştefănescu (COTAR): S-a convenit cu conducerea ASF ca valoarea poliţelor RCA la autovehiculele de peste 16 tone să se facă la tariful de referinţă
18 Ianuarie 2024
AgerpresPotrivit lui Ştefănescu, discuţiile vor continua în zilele următoare pentru toate categoriile de transport, "astfel încât să oprim preţurile enorme ale poliţelor RCA chiar fără justificare".
Conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară şi reprezentanţii confederaţiilor patronale şi federaţiilor reprezentative ale transportatorilor rutieri au convenit, în urma discuţiilor de miercuri seara, ca poliţele RCA pentru autovehiculele de peste 16 tone să se încheie la tariful de referinţă cu respectarea Legii 132/2017, precum şi modificarea legislaţiei pentru a permite suspendarea poliţei pe perioada în care autovehiculul este parcat din diferite motive.
"În urma discuţiilor purtate aseară, la care au participat din partea ASF domnul preşedinte Alexandru Petrescu şi domnul vicepreşedinte Sorin Mititelu, iar din partea transportatorilor COTAR, APTE, APULUM, UNTRR, FORT, s-a convenit ca valoarea poliţelor RCA pentru autovehiculele de peste 16 tone să se facă la tariful de referinţă, conform Legii 132 bonus - malus, aşa încât cel care va avea categoria B2 - B8 va putea plăti o poliţă RCA mult sub tariful de referinţă", a declarat joi, pentru AGERPRES, preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), Vasile Ştefănescu.
Potrivit lui Ştefănescu, discuţiile vor continua în zilele următoare pentru toate categoriile de transport, "astfel încât să oprim preţurile enorme ale poliţelor RCA chiar fără justificare".
"În acelaşi timp se vor întâlni de urgenţă ministerele implicate pentru emiterea normelor la Legea 132/2017 privind suspendarea poliţelor pe perioada cât autovehiculul este parcat din diferite motive. În opinia noastră şi conform tuturor comunicatelor noastre din anii precedenţi, acestea puteau fi rezolvate de fostul Consiliu ASF, de fostul vicepreşedinte al sectorului Asigurări, Cristian Roşu. Se pare că nimeni nu va răspunde material civil sau penal pentru falimentul/furtul celor două societăţi de asigurări, singurul plătitor va fi cetăţeanul român obligat să cumpere poliţa RCA prin Legea 132/2017, fără a avea o garanţie la despăgubire în cazul unui accident, singurul sprijin rămânând instanţele de judecată", a adăugat Ştefănescu.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 1512 / 9888 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
ANALIZĂ | Gabriel Resources a deschis o procedură de anulare a hotărârii ICSID prin care Tribunalul arbitral a respins cererea de peste 3 mld. USD privind controversatul proiect minier de la Roșia Montană, iar România a răspuns cu un Contramemoriu care demontează acuzațiile și atacă frontal strategia reclamanților. Dacă statul ar pierde, impactul ar fi devastator pentru finanțele publice și ar compromite rezultatele măsurilor pe care guvernul Bolojan încearcă să le implementeze
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Ana-Maria Baciu, avocatul din România cu cele mai multe nominalizări la gala Legal 500 CEE Awards 2025: Intellectual Property Lawyer of the Year, Romania Lawyer of the Year și CEE Partner of the Year. Astfel de validări contribuie nu doar la consolidarea brandului său personal, ci și la repoziționarea avocaturii de business din România ca un partener credibil, capabil să ofere consultanță sofisticată clienților internaționali
Filip & Company a asistat statul român prin Ministerul Finanțelor în contractarea unor plasamente private sub forma de împrumuturi în valoare de peste 2 miliarde de euro | Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener)
Ce case de avocatură se bat pentru titlul de Law Firm of the Year în România la gala Benchmark Litigation Europe Awards 2025 | Sorina Olaru, Octavian Popescu, Dan Cristea și Cosmin Vasile, printre avocații aflați pe lista scurtă pentru titlul de titlul de Litigator of the Year. Emil Bivolaru (partener NNDKP), nominalizat și la categoria Central & Eastern Europe Litigator of the Year
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale investiționale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj UNCITRAL și ICSID | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate, pentru 4 ani, cu cel mult 4 firme pentru fiecare lot
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...