ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Steriu (ANRE): România se află încă în coada statelor membre ale UE pe stocare

12 Septembrie 2024   |   Agerpres

Totodată, el a făcut referire la interconectare, care a arătat şi lucruri mai puţin plăcute, pe partea de echilibrare şi pe partea de "ridicat din umeri" în lunile iulie-august, când au fost "nişte preţuri incredibile pe zona de echilibrare".

 
 
România se află încă în coada statelor membre ale Uniunii Europene pe stocare, iar implementarea unor proiecte poate rezolva multe probleme, inclusiv în zona prosumatorilor, a afirmat joi Valeriu Steriu, membru în comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

"Suntem încă în coada statelor membre ale Uniunii Europene pe stocare şi implementarea de proiecte poate rezolva multe probleme, inclusiv în zona prosumatorilor, unde lucrurile par să evolueze în bine. În acest an, o nouă licitaţie pentru instalare, nu doar de panouri de către prosumatori, dar şi pe stocare va avea loc", a menţionat Valeriu Steriu, la evenimentul South East Europe Green EPC.

Totodată, el a făcut referire la interconectare, care a arătat şi lucruri mai puţin plăcute, pe partea de echilibrare şi pe partea de "ridicat din umeri" în lunile iulie-august, când au fost "nişte preţuri incredibile pe zona de echilibrare".


Reprezentantul ANRE a subliniat că trebuie să se găsească soluţii în ceea ce priveşte interconectarea, "pe tot ce înseamnă nu doar zona de sud şi sud-est pe care o avem aşezată, ci şi pe vest".

"În consiliul de miniştri trebuie să se găsească soluţii pentru a modifica puţin această interconectare şi regulile jocului care, în clipa de faţă, nu ne avantajează şi ajungem într-adevăr să avem o energie scumpă în anumite momente, care are un impact negativ pe tot ce înseamnă economie şi consum casnic. Tot pe partea aceasta de mecanisme de piaţă flexibile, avem câteva elemente legate de susţinerea aceasta de CFD, avem proiecte şi o lege finalizată pe partea de offshore wind. Suntem singura ţară riverană a Mării Negre care am reuşit să închidem o lege, să facem o lege atractivă pe partea de offshore wind", a mai spus Valeriu Steriu.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 964 / 9836
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
CMS asistă Rezolv Energy în obținerea finanțării suplimentare de 331 milioane euro pentru parcul eolian VIFOR din România. Echipa, coordonată de Ana Radnev (Head of Banking and Finance) și Varinia Radu (Head of Energy and Projects) | Prin adoptarea în premieră a schemei de sprijin Contracte pentru Diferență, proiectul stabilește un precedent pentru viitoarele dezvoltări în domeniul energiei verzi din România
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
Women Lawyers | Pentru Irina Văleanu, Counsel în cadrul firmei BACIU PARTNERS, nucleul comun de valori fundamentale a fost esențial în alegerea echipei în care se dezvoltă profesional acum: ”Reputația firmei în piața avocaturii de business din România a fost un factor decisiv, iar întâlnirea cu Ana-Maria Baciu a consolidat această alegere; am rezonat imediat, iar decizia de a colabora a venit în mod firesc”
Popovici Nițu Stoica & Asociații asistă PPC în procesul de consolidare a afacerilor din domeniul energiei regenerabile
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
WTR Global Leaders 2025 | Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (TZA) și Alina Tugearu (ZRVP), printre cei 17 români care au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul mărcilor, la nivel global. Cine sunt aceștia, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...