
Tanczos: Până acum, suntem deja la nivelul numărului de maşini electrice solicitate anul trecut pe Rabla Plus
03 Iunie 2021
AgerpresÎn ceea ce priveşte pistele pentru biciclete, ministrul Mediului a susţinut că infrastructura actuală este puţin folosită.
Numărul de solicitări pentru maşini electrice depuse de la începutul anului şi până în prezent prin programul Rabla Plus a egalat numărul total al solicitărilor depuse anul trecut în acest program, a declarat, joi, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, într-o dezbatere organizată cu ocazia Zilei Mondiale a Bicicletei.
"Noi finanţăm şi alte mijloace de transport alternative. Este o veste pentru toată lumea: până acum, suntem deja la nivelul numărului de maşini electrice solicitate anul trecut pe Rabla Plus, ceea ce înseamnă că dublarea bugetului este binevenită. Până la jumătatea anului se vor consuma exact atâtea vouchere, atâtea subvenţii pentru fiecare maşină câte s-au consumat tot anul 2020. Deci se întâmplă lucruri în jurul nostru, lumea este în continuă schimbare şi cu siguranţă vom avea posibilitatea să continuăm aceste programe", a afirmat Barna Tanczos.
În ceea ce priveşte pistele pentru biciclete, ministrul Mediului a susţinut că infrastructura actuală este puţin folosită.
"(Atunci când vorbim despre utilizarea bicicletei, n.r.) vorbim despre o cultură, vorbim despre un stil de viaţă, vorbim despre ceva ce încă nu este foarte popular în România, vorbim despre crearea culturii de folosire a bicicletei în oraşe în primul rând. (...) Azi, undeva în zona Hilton (...) am ieşit din maşină şi am luat o trotinetă electrică. (...) Am fost singur pe pista de biciclete de la Guvern până aici (în Parcul Herăstrău, n.r.). Deci nu am văzut nicio bicicletă care să circule pe acea pistă. Chiar şi în locurile unde infrastructura este creată, este puţin folosită. Cu siguranţă că este adevărat că este nevoie de sute de kilometri (de piste de biciclete, n.r.), pentru a crea reţele, pentru a crea posibilitatea de a ajunge din punctul A în B în mai multe variante, pe mai multe trasee", a menţionat Tanczos.
Ministrul Mediului a subliniat că bicicliştii trebuie să respecte regulile de circulaţie.
"Un alt aspect: bicicleta este sănătoasă, se pot întâmpla şi incidente, este bine să vezi cine îţi este alături ca să poţi să-l susţii dacă se întâmplă ceva. Inclusiv unui profesionist i se pot întâmpla mici incidente. (...) Cine se apucă de mers cu bicicleta cu siguranţă va cădea o dată, de două ori, de mai multe ori... Foarte important este să avem grijă să respectăm regulile de circulaţie, să avem grijă de noi şi de ceilalţi participanţi în trafic. (...) Mersul pe bicicletă, dincolo de faptul că este sănătos, este o modalitate care are impact de poluare minim şi chiar şi în Bucureşti poţi să mergi în condiţii de siguranţă, dacă respecţi regulile de circulaţie şi dacă ai grijă un pic de maşini, pentru că bicicliştii trebui să aibă grijă de maşinile care n-au grijă de biciclist", a precizat Barna Tanczos.
Ministrul Mediului a apreciat că la un moment dat Codul Rutier va trebui modificat, pentru asigurarea siguranţei bicicliştilor.
"Ministerul Mediului a lansat acum trei luni o iniţiativă - Vinerea Verde, o iniţiativă la o altfel de cultură, la o schimbare în viaţa noastră, la o schimbare în mentalitate, la o schimbare în ceea ce priveşte alternativele de deplasare, de transport. (...) Invit toţi cetăţenii să încerce să folosească mijloacele alternative de deplasare, inclusiv bicicleta, pentru că au beneficii multiple, începând de la scăderea emisiilor de carbon şi până la efectul asupra sănătăţii noastre, până la redescoperirea oraşelor. (...) Ministerul Mediului susţine inclusiv dezvoltarea reţelelor de biciclete, a pistelor de biciclete, şi împreună cu colegii mei din UDMR am depus acum câteva săptămâni un proiect de lege în Parlament pentru a reglementa infrastructura de piste de bicicletă, pentru că până acum nici măcar în legislaţia naţională aceste lucruri nu erau foarte clare: ce înseamnă dacă desenezi pe o şosea existentă o dungă care se numeşte pistă de biciclete, ce înseamnă dacă construieşti o pistă de biciclete de la zero între localitatea A şi B. Aceste lucruri trebuie reglementate şi cu siguranţă inclusiv Codul Rutier trebuie la un moment dat regândit din acest punct de vedere, pentru a asigura siguranţa celor care folosesc mijloace alternative de deplasare, pentru că cei care folosesc bicicleta sunt cu siguranţă mult mai expuşi", a declarat Tanczos.
Ministrul Mediului a mai afirmat că jumătate din emisiile de carbon din marile oraşe provin de la mijloacele de transport.
"Neutralitatea până în 2050 în ceea ce priveşte emisiile de carbon depinde în primul şi în primul rând de noi. Emisiile de carbon în marile oraşe în proporţie de 50% provin din mijloacele de transport în general, din maşini, şi acest lucru poate fi schimbat doar dacă alături de autoritatea publică locală schimbăm complet parcul auto în cazul mijloacelor de transport în comun, le facem electrice, cu emisii zero. În paralel creăm infrastructură finanţată inclusiv prin Ministerul Mediului, prin AFM - piste de biciclete, piste pentru trotinete, piste pentru mersul pe jos, refacem acele trotuare care în anumite situaţii nu sunt în cea mai bună soluţie şi creăm alternativa pentru cetăţeni", a explicat Barna Tanczos.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 6867 / 9782 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance Badea a asistat fondul de private equity T2Y Capital în tranzacția prin care devine al doilea cel mai mare acționar al Prime Batteries Energy Holding
Schoenherr asistă Kommunalkredit cu privire la finanțarea construcției de proiecte solare de 71 MW în România. Echipa, coordonată de Adina Damaschin (partner)
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Provocările cu care se vor confrunta companiile în anul 2025, pe segmentul de Muncă ̸ Resurse Umane, sunt multiple și complexe, depășind adesea simpla conformitate legislativă, avertizează avocații firmei D&B David și Baias | Dan Dascălu, Partener: ”Necesitatea de a anticipa modificările, de a comunica transparent cu angajații și partenerii sociali, precum și riscurile asociate nerespectării prevederilor, cresc presiunea asupra angajatorilor”
O nouă abordare pe piața avocaturii de business | Mihai Dudoiu și echipa Legal Ground construiesc o alternativă flexibilă la marile case de avocatură, propunând un model colaborativ și antreprenorial. „Legal hub” inovator, ce oferă servicii specializate în finanțări, tranzacții și litigii printr-o structură circulară, în care profesioniștii lucrează „la masa rotundă” pentru a oferi clienților soluții adaptate proiectelor lor
Filip & Company a asistat ENGIE Romania în obținerea unui împrumut de 90 milioane de euro de la BERD. Tranzacție coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Camelia Ianțuc (senior associate)
Clifford Chance Badea a asistat Alpha Bank la finalizarea vânzării către Vista Bank România a societăților Alpha Leasing România IFN și Alpha Insurance Brokers. Ce avocați au fost implicați în proiect
GNP Guia Naghi și Partenerii obține la Înalta Curte anularea definitivă a unei decizii de sancționare emisă de Consiliul Concurenței împotriva unui important furnizor din sectorul alimentar | Dosarul s-a aflat la intersecția unor domenii juridice deosebit de tehnice – dreptul concurenței, dreptul administrativ și dreptul Uniunii Europene
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
Filip & Company a asistat Booster Capital în achiziția unei participații în Artesana cu o chipă de avocați coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Andreea Bănică (counsel). RTPR a fost de partea vânzătorului ROCA Investments, iar Andronic & Partners a asistat Artesana şi pe fondatorii acesteia
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...