Vasilescu (BNR): Inflaţia s-a transformat în dezinflaţie; preţurile cresc din ce în ce mai încet, inclusiv în România
26 Octombrie 2023 Agerpres
În viziunea oficialului BNR, tranziţia energetică s-a transformat în criză energetică, iar preţurile produselor energetice "au luat foc".
Inflaţia, cu ratele analizate din septembrie 2023, s-a transformat în dezinflaţie, iar preţurile cresc din ce în ce mai încet, inclusiv în România, este de părere Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR).
"Lumea a ajuns într-un moment evident favorabil, pentru că, iată, putem să analizăm evoluţia dobânzilor pe fondul reaşezării inflaţiei. Ceea ce înseamnă că inflaţia, cu ratele analizate din septembrie 2023, s-a transformat în dezinflaţie, septembrie fiind ultima lună în care pe întreaga planetă au fost făcute măsurători şi acestea au fost comunicate public. Dezinflaţia, de-a lungul tuturor ciclurilor inflaţioniste, s-a dovedit a fi dintotdeauna o fază de tranziţie mult aşteptată, pentru că preţurile, deşi continuă să crească, ele cresc mai încet. Asta se întâmplă acum şi în Statele Unite ale Americii şi în Uniunea Europeană, inclusiv în România. Preţurile cresc din ce în ce mai încet. Dar când au început să crească din ce în ce mai repede? Vă spun eu: în 2021. Atunci şi-a arătat inflaţia faţa perfidă. Concret, a păcălit Rezervele Federale ale Americii, Banca Centrală Europene şi alte câteva mari bănci centrale, că ar fi fost doar un foc de paie care se stinge repede şi că, înainte de sfârşitul lui 2021, mişcarea preţurilor va reveni către rata anuală optimă de 2%. N-a fost aşa... Iar dacă n-a fost aşa, de ce băncile centrale în cauză, care, asemenea tuturor băncilor centrale din lume, au ca obiect fundamental de activitate asigurare stabilităţii preţurilor, n-au pus tunurile pe inflaţie. De ce am lăsat să se scurgă întregul an 2021 şi o parte din anul 2022 fără să declanşeze ofensiva anti-inflaţionistă? Răspunsul la aceste întrebări nu este deloc simplu", a menţionat Vasilescu, într-un mesaj transmis, joi, organizatorilor unei conferinţe pe teme economice.
În viziunea oficialului BNR, tranziţia energetică s-a transformat în criză energetică, iar preţurile produselor energetice "au luat foc".
"Au luat foc preţurile produselor şi serviciilor energetice, în conjunctura în care strategii de pretutindeni s-au convins că petrolul şi gazele naturale nu mai ajung pentru toată lumea, iar focul pornit de la preţul energiei s-a răspândit în întreg sistemul de preţuri. Rezerva Federală, în martie 2022, urmată abia în iulie de Banca Centrală Europeană, au declanşat bătălia pentru o nouă tranziţie de la marea relaxare a politicii monetare la marea înăsprire. Au început un proces complex şi riscant de scumpire a creditelor prin urcarea dobânzilor directoare. De ce riscant? Pentru că focul aprins de la produsele şi serviciile energetice nu se poate stinge cu decizii de politică monetară. Iar dacă ar fi intervenit în acele condiţii ar fi însemnat să facă mai mult rău decât bine", a subliniat Adrian Vasilescu.
Acesta a explicat, totodată, modul în care Banca Naţională a ales să intervină prin decizii de politică monetară.
"De ce, totuşi, am intervenit în primăvara şi în vara lui 2022, deşi focul ardea tot mai tare în împrejurarea în care crizei energetice i s-a adăugat criza geopolitică? De ce BNR nu a urmat linia celor două mări bănci şi a înăsprit politica monetară începând din octombrie 2021? Pentru că banca noastră centrală avea îndelungată experienţă de combatere a inflaţiei din noiembrie 1990 şi până în anii 2017-2019, în cinci mari cicluri inflaţioniste. Iar în anii 2017-2019, când a înfruntat o inflaţie aprinsă de la preţul energiei, a învăţat două lecţii importante. Prima: politica monetară nu poate învinge preţurile dezlănţuite ale energiei, dar poate combate inflaţia de bază pe care o calculează toate băncile lumii, scăzând bucata de inflaţie produsă de preţurile volatile, între care cele la energie. Or şi în SUA, şi în Zona Euro, Fed şi BCE nu au avut parte de astfel de experienţe. Timp de 40 de ani, de la crizele petrolului din anii 1970, cele două mari bănci nu s-au confruntat cu niciun fel de inflaţie. Dimpotrivă, s-au confruntat cu cicluri de deflaţie pe care le-au combătut relaxând politica monetară. Practic, au coborât dobânzile de politică monetară până la zero sau aproape zero. Ciclul de inflaţie globală pornită în 2021 le-a prins neantrenate pentru o astfel de luptă, ca în războaie, când strategii militari sunt pregătiţi deseori în lupte grele (...) Inflaţia s-a transformat în dezinflaţie şi coboară în continuare către cota optimă de 2%. Repet, 2%. Cu adnotare: actuala dezordine a preţurilor i-a determinat pe unii strategi din sistemul băncilor centrale să mute cota optimă la 3%", a apreciat consilierul guvernatorului BNR.
Specialişti şi consultanţi din sistemul bancar participă, joi, la conferinţa online cu tema "Evoluţia dobânzilor în contextul reaşezării inflaţiei".
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 2206 / 10156 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Wolf Theiss a asistat Rheinmetall în legătură cu semnarea unui acord de înființare a unui joint venture cu Pirochim Victoria
Într-un an cu investigații mai tehnice și presiune pe termene, DLA Piper România așază practica de Concurență pe trei piloni - oameni, metodă, ritm, astfel încât proiectarea strategiilor, controlul probelor și continuitatea între faze să producă cele mai bune rezultate | De vorbă cu membrii unei echipe sudate, condusă de lideri cu experiență și antrenată pe industrii sensibile, despre prudență juridică și curaj tactic, cooperare internă și rigoare probatorie, bazate pe înțelegerea fină a mediului de business și utilizarea tehnologiei ca multiplicator de acuratețe
Filip & Company a oferit asistență juridică în legătură cu o nouă emisiune de obligațiuni corporative garantate de către Agroserv Măriuța, în valoare de 3 mil. €
Kinstellar asistă Integral Capital Group în achiziția unei participații majoritare la clinica de fertilizare in vitro Calla, prin subsidiara sa Embryos
Filip & Company a asistat consorțiul de bănci care a intermediat a doua emisiune de obligațiuni prin care Romgaz a atras 500 de mil. € de pe piețele internaționale| Alexandru Bîrsan (managing partner) și Olga Niță (partener) au coordonat echipa
Filip & Company a asistat BCR și BRD în legătură cu oferta publică inițială a Cris Tim Family Holding | Olga Niță (partener) și Alexandru Bîrsan (managing partner) au coordonat echipa
Clifford Chance Badea a asistat Cris-Tim Family Holding în legătură cu IPO-ul istoric în valoare de 454,35 milioane RON | Daniel Badea (Managing Partner): ”Sperăm ca succesul Cris-Tim să încurajeze și alte branduri românești să vină pe bursă”
Filip & Company a asistat DIGI Romania S.A. în legătură cu emisiunea de obligațiuni de 600 mil. €. Alexandru Bîrsan (managing partener) a coordonat echipa
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Real Estate | Consultanță
Țuca Zbârcea & Asociații obține o soluție favorabilă într-un important litigiu de drept fiscal și vamal | Ionuț Șerban (Partener): „Este o victorie importantă pentru clientul nostru și un precedent valoros în disputele de drept vamal”
Avocații PNSA au stat alături de M Plus Croatia d.o.o, lider european în outsourcing-ul proceselor de afaceri și tehnologie, în tranzacția prin care a achiziționat Valoris Group - jucător local care deservește proiecte multilingve pentru clienți internaționali | Echipa pluridisciplinară a fost coordonată de partenerul Bogdan C. Stoica
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





