
Lege promulgată | Drepturile la pensie ale lucrătorilor români şi americani - asigurate reciproc
03 Ianuarie 2024
AGERPRESDocumentul se aplică, pentru România, legilor care reglementează pensiile şi ajutoarele pentru deces din sistemul public de pensii, precum şi legilor care reglementează contribuţiile de asigurări sociale de sănătate.
Drepturile de pensie ale lucrătorilor români şi americani care lucrează pe teritoriul celuilalt stat vor fi acordate în baza noilor dispoziţii incluse în Acordul în domeniul securităţii sociale între România şi Statele Unite ale Americii, arată Legea ce ratifică respectivul acord, promulgată miercuri de preşedintele Klaus Iohannis.
Potrivit unui comunicat transmis pe 5 octombrie de Ministerul Muncii, la momentul aprobării de către Executiv a proiectului de lege, Acordul în domeniul securităţii sociale vizează persoanele care sunt sau au fost supuse legilor unuia sau ambelor state, dar şi pe cele ale căror drepturi derivă, conform legilor aplicabile, de la acestea.
Documentul se aplică, pentru România, legilor care reglementează pensiile şi ajutoarele pentru deces din sistemul public de pensii, precum şi legilor care reglementează contribuţiile de asigurări sociale de sănătate.
Potrivit unui comunicat transmis pe 5 octombrie de Ministerul Muncii, la momentul aprobării de către Executiv a proiectului de lege, Acordul în domeniul securităţii sociale vizează persoanele care sunt sau au fost supuse legilor unuia sau ambelor state, dar şi pe cele ale căror drepturi derivă, conform legilor aplicabile, de la acestea.
Documentul se aplică, pentru România, legilor care reglementează pensiile şi ajutoarele pentru deces din sistemul public de pensii, precum şi legilor care reglementează contribuţiile de asigurări sociale de sănătate.
În baza noului acord va fi posibilă valorificarea perioadelor lucrate atât în România, cât şi în SUA, în vederea deschiderii dreptului de pensie pe principiul totalizării, cu acordarea proporţională a pensiei de către fiecare stat, în funcţie de perioadele de asigurare realizate în sistemul propriu.
Documentul conţine şi dispoziţii privind exportul pensiilor, constituind un foarte important avantaj pentru facilitarea mobilităţii pensionarilor din cele două state pe teritoriul celuilalt stat şi a menţinerii accesului lor la drepturile de pensie aflate în plată.
Acordul conţine, de asemenea, dispoziţii privind stabilirea legislaţiei aplicabile, în scopul evitării dublei contribuţii de asigurări sociale a unui lucrător sau a riscului ca acesta să nu fie supus niciunei scheme de asigurări sociale din cele acoperite de acord.
Proiectul de lege aprobat de Executiv include şi prevederi referitoare la lucrătorii detaşaţi. În acest sens, s-a stabilit inclusiv exceptarea reciprocă a acestora de la plata contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate din sistemul naţional al statului unde sunt detaşaţi.
Acordul în domeniul securităţii sociale include prevederi referitoare la măsurile administrative şi de cooperare, inclusiv limba de comunicare, moneda de plată, soluţionarea diferendelor, durata şi intrarea în vigoare, şi urmează să fie ratificat prin lege de către Parlamentul României.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 400 / 5422 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
EximAsig, parte a Grupului Exim Banca Românească, preia Asito Kapital. KPMG Legal a asistat cumpărătorul
Sebastian Guțiu, Managing Partner Schoenherr România, interviu în Italia Oggi: ” Mediul economic românesc prezintă lumini și umbre. 2025 va fi un an delicat; unele decizii politice și reforme structurale ar putea fi încetinite”
Women Lawyers | De vorbă cu Gabriela Neagu, Managing Associate la Băncilă, Diaconu și Asociații, avocatul care a construit de la zero practica de Banking & Finance a firmei: „Să ai șansa nu doar să faci parte dintr-o echipă, ci să o modelezi și să o dezvolți, este un proces care îți aduce atât satisfacție, cât și o responsabilitate reală”
Schoenherr a asistat Dentas Kağıt Sanayi cu privire la vânzarea fabricii sale din România către Hartmann Packaging | Mădălina Neagu (partener), coordonatoarea echipei: ”Sectorul producției din România continuă să atragă atenția investitorilor strategici”
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Ordonanța de plată și arbitrajul (Powered by ZRVP)
Rundă de promovări în mai multe arii de practică în biroul Kinstellar din București. Magdalena Răducanu preia rolul de Partener, alți șase avocați fac un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Aceste promovări recente nu sunt doar etape importante în cariera colegilor noștri, ci și confirmare a abilității lor de leadership și a rolurilor esențiale în cadrul biroului nostru”
Răsturnare de situație: doar trei case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Filip & Company intră în top, iar două firme cu un trecut bogat în domeniul arbitrajelor și prezență constantă în ghidurile de profil au părăsit clasamentul. ZRVP și LDDP rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2025
Women Lawyers | De vorbă cu Andreea Soare (Senior Associate - BSMP), avocat care spune că pentru a avea o carieră durabilă, este fundamental să fii cu adevărat pasionat de munca pe care o depui și dedicat îndeplinirii cu succes a mandatelor încredințate. ”Principalele avantaje ale apartenenței la această firmă sunt diversitatea proiectelor la care avem acces și oportunitățile de dezvoltare professională. Cultura deschisă și orientată spre colaborare permite un schimb constant de idei și soluții creative”
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
Promovări în echipa Filip & Company: Andreea Bănică și Alin Grapă ajung pe poziția de Counsel, alți patru avocați urcă în ierarhie | Cristina Filip, co-managing partner: ”Prin aceste promovari consolidăm fundamentele organizației printr-o noua generație de avocați excepționali”
BACIU PARTNERS câștigă premiul ‘Firma de Copyright & Design a Anului în România’ la gala Managing IP EMEA Awards 2025, desfășurată la Londra. Andreea Bende (Partener), premiată ca ‘Practicianul Anului în România’ | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: ”Este o reconfirmare a faptului că principiile pe care le integrăm în fiecare proiect creează în mod constant valoare tangibilă, vizibilă și demnă de recunoaștere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...