Lege promulgată|Urmaşii militarilor decedaţi în misiuni vor beneficia de o indemnizaţie lunară, fără condiţia venitului salarial
26 Noiembrie 2021 Agerpres
"Urmaşii personalului decedat ca urmare a participării la acţiuni militare, misiuni şi operaţii beneficiază, la cerere, de (...) o indemnizaţie lunară egală cu câştigul salarial mediu brut", prevede textul, fiind eliminată prevederea care impunea condiţia ca aceştia să realizeze venituri lunare mai mici de 50% din câştigul salarial mediu brut.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care prevede eliminarea condiţiei acordării indemnizaţiei lunare urmaşilor, copiilor şi soţului supravieţuitor ai militarilor căzuţi la datorie de realizarea unor venituri mai mici de 50% din câştigul salarial mediu brut.
Actul normativ vizează modificarea Legii nr.168/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului participant la acţiuni militare, misiuni şi operaţii pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român şi acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia şi urmaşilor celui decedat.
"Urmaşii personalului decedat ca urmare a participării la acţiuni militare, misiuni şi operaţii beneficiază, la cerere, de (...) o indemnizaţie lunară egală cu câştigul salarial mediu brut", prevede textul, fiind eliminată prevederea care impunea condiţia ca aceştia să realizeze venituri lunare mai mici de 50% din câştigul salarial mediu brut.
De asemenea, legea stabileşte ca personalul care a dobândit calitatea de "Veteran din teatrele de operaţii" şi care nu este invalid, rănit ori nu a dobândit afecţiuni fizice şi/sau psihice în urma participării la acţiuni militare, misiuni şi operaţii să beneficieze de indemnizaţia lunară, neimpozabilă, în valoare de 1.000 lei şi în cazul încetării raporturilor de muncă sau serviciu, nu numai la trecerea în rezervă sau retragere.
Plata drepturilor băneşti acordate în condiţiile acestei legi beneficiarilor unei pensii militare de stat se asigură din bugetul casei sectoriale de pensii în evidenţele căreia se află aceştia, mai prevede legea.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 2291 / 5756 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
CMS îi numește pe Horea Popescu și Andrzej Pośniak în rolurile de Managing Directors în Europa Centrală și de Est | Stephen Millar, Managing Partner CMS UK: ”CMS este cea mai mare firmă de avocatură din regiune și suntem convinși că Andrzej și Horea vor valorifica acest fundament solid pentru a consolida și mai mult reputația noastră de firmă de avocatură de top în ECE”
LMG Life Sciences EMEA Awards 2026 | Cinci firme sunt în cursa pentru ”Romania Firm of the Year”, o casă de avocatură locală intră în bătălia paneuropeană din White Collar Crime și un singur avocat român este nominalizat individual. Lista scurtă, pe care sunt și NNDKP și Popescu & Asociații, arată o piață în care casele independente locale continuă să conteze, dar concurează cu rețele regionale la fel de capabile să capteze mandate sofisticate în sectorul Life Sciences
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
Dispute-Resolution.Center: România în Legal 500 EMEA (2026) – White-collar crime | O practică cu mai multe centre de putere: firmele cu activitate intensă, avocații care dau greutate practicii și dosarele care au contat în evaluare
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
Analiza de ansamblu Legal 500 EMEA - 2026: lideri, arii fanion și avocații care contează
PNSA obține o soluție definitivă favorabilă la ÎCCJ într-un litigiu complex întemeiat pe îmbogățire fără justă cauză. Echipa, coordonată de Camelia Pătrașcu (Partener), cu implicarea, în diferite faze procedurale, a unei echipe extinse
Concurenta.ro | Chambers Europe 2026 - Cine domină practica de Competition ̸ Antitrust: Liderii își apără pozițiile, dar presiunea venită din eșalonul secund și din zona firmelor de nișă devine tot mai vizibilă
Achiziții-Publice.ro | România în ariile Projects și Projects & Energy din Chambers Europe 2026: NNDKP este liderul prezenței în vârful ierarhiei, iar Țuca Zbârcea & Asociații are o vizibilitate transversală foarte puternică. Filip & Company are una dintre cele mai bune formule de senioritate, iar CMS beneficiază pe profilul foarte puternic al Variniei Radu
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





