MMSS propune printr-un proiect de OUG majorări salariale pentru personalul bugetar
08 August 2022 Agerpres
Începând cu luna ianuarie 2020, conform prevederilor legale, salariile de bază s-au majorat cu 1/3 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2019.
Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale propune acordarea, începând cu luna august, a unei pătrimi din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021, tuturor categoriilor de personal bugetar, cu excepţia celui care ocupă funcţii de demnitate publică şi a personalului încadrat la nivelul administraţiei publice locale, conform unui proiect de Ordonanţă publicat pe site-ul ministerului.
"La Articolul I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1202 din 18 decembrie 2021, cu modificările ulterioare, se introduc următoarele prevederi: acordarea, prin excepţie de la prevederile alin.(1), începând cu luna august 2022, a unei pătrimi din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021; acordarea, începând cu luna august 2022, pentru personalul nou încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale, în perioada ianuarie-iulie 2022, a unei pătrimi din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr.153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna iulie 2022", se arată în Nota de fundamentare a proiectului de OUG pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
"La Articolul I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1202 din 18 decembrie 2021, cu modificările ulterioare, se introduc următoarele prevederi: acordarea, prin excepţie de la prevederile alin.(1), începând cu luna august 2022, a unei pătrimi din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021; acordarea, începând cu luna august 2022, pentru personalul nou încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale, în perioada ianuarie-iulie 2022, a unei pătrimi din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr.153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna iulie 2022", se arată în Nota de fundamentare a proiectului de OUG pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
De asemenea, proiectul mai prevede majorări salariale acordate prin modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv acordarea, începând cu luna august 2022, a salariilor de bază prevăzute de lege pentru anul 2022, pentru personalul din cadrul Institutului Naţional de Statistică precum şi din cadrul direcţiilor regionale şi judeţene de statistică
"Personalul din cadrul Institutului Naţional de Statistică precum şi din cadrul direcţiilor regionale şi judeţene de statistică beneficiază, începând cu luna august 2022, de salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022", se menţionează în Nota de fundamentare.
Prin proiect se mai propune acordarea majorării salariului de bază de 15% pentru complexitatea muncii pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul Ministerului Culturii şi Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, a personalului din cadrul instituţiilor aflate din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestora, precum şi a serviciile publice deconcentrate ale acestor ministere, şi personalului din cadrul Institutului Naţional de Statistică precum şi din cadrul direcţiilor regionale şi judeţene de statistică.
"Aplicarea prevederilor se va face cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin buget, pe fiecare ordonator principal de credite, cu respectarea art. V din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.130/2021", se precizează în Nota de Fundamentare.
Proiectul mai propune ca personalul prevăzut la art.5 alin.(1) din O.U.G. nr.155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi
rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, cu modificările şi completările ulterioare, să beneficieze de majorarea salariului de bază, soldei de funcţie/salariului de funcţie, indemnizaţiei de încadrare cu până la 50%.
Aceste majorări sunt motivate de iniţiatorii proiectului prin faptul că actuala criză generată de pandemia de COVID-19 a determinat la nivel naţional luarea unor măsuri de natură sanitară şi economică care au generat dezechilibre la nivelul indicatorilor macroeconomici, iar în lipsa unor măsuri concrete şi rapide s-ar vulnerabiliza şi mai mult categoriile de persoane vizate de prezenta ordonanţă de urgenţă, prin diminuarea puterii de cumpărare, cu impact semnificativ asupra standardelor de viaţă ale populaţiei şi prin amplificarea riscului de sărăcire extremă.
Începând cu 1 iulie 2017, salarizarea personalului din sectorul bugetar este reglementată prin Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.
Articolul 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 prevede că în perioada 2019 - 2022 se va acorda anual o creştere a salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, fiecare creştere reprezentând o pătrime din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 şi cel/cea din luna decembrie 2018, creşterea respectivă şi data de aplicare urmând a fi stabilite prin legea anuală a bugetului de stat.
Pentru anul 2019, salariile de bază s-au majorat cu o pătrime din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018.
Începând cu luna ianuarie 2020, conform prevederilor legale, salariile de bază s-au majorat cu 1/3 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2019.
În anul 2021, începând cu data de 1 ianuarie, s-a stabilit menţinerea cuantumului brut al salariilor de bază de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice la acelaşi nivel cu cel acordat pentru luna decembrie 2020, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.
De asemenea, potrivit prevederilor din OUG nr.130/2021, "prin derogare de la prevederile art.38 alin.(4) şi (4^1) lit. c) din Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2022, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2021 în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".
Prin excepţie, pentru "Familia ocupaţională de funcţii bugetare Sănătate şi asistenţă socială", începând cu data de 1 ianuarie 2022 salariile de bază s-au majorat cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021. O altă excepţie a fost făcută în cazul personalului didactic de predare, personalului didactic auxiliar, personalului didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control din învăţământ.
"Prin urmare, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar nu au fost majorate în ultimii doi ani ca urmare a măsurilor fiscal-bugetare adoptate în contextul economic actual, cu excepţia personalului care ocupă funcţiile prevăzute în anexa nr. II "Familia ocupaţională de funcţii bugetare Sănătate şi asistenţă socială" la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a personalului didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control din învăţământ care au beneficia de la începutul anului 2022 de 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021", semnalează Nota de fundamentare a proiectului de OUG.
De asemenea, prin Nota de fundamentare a proiectului se motivează că activitatea care urmează a fi desfăşurată de personalul implicat în implementarea reformelor din PNRR presupune responsabilităţi şi competenţe cel puţin similare celor necesare pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, precum şi faptul că activităţile specifice atribuţiilor de coordonator de reformă/investiţii sunt de o complexitate deosebită, iar pentru recrutarea/retenţia unui personal înalt calificat care să asigure implementarea reformelor şi investiţiilor în termenele asumate este necesară remunerarea în aceleaşi condiţii pentru toate instituţiile cu atribuţii şi specificităţi similare, drept pentru care este necesară şi uniformizarea condiţiilor de remunerare pentru activitatea de gestionare a PNRR.
Totodată, subliniază sursa citată, absenţa unui sistem motivaţional pentru personalul din cadrul Institutului Naţional de Statistică precum şi din cadrul direcţiilor regionale şi judeţene de statistică face foarte dificil demersul de atragere a personalului cu înaltă pregătire profesională sau păstrarea experţilor calificaţi şi cu experienţă.
Documentul mai menţionează că, prin comparaţie cu nivelul de salarizare practicat în cadrul celorlalte autorităţi ale administraţiei publice centrale, cât şi al serviciilor deconcentrate ale acestora, nivelul de salarizare existent în cadrul aparatului propriu al Ministerului Culturii şi Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, precum şi al serviciilor deconcentrate ale acestora, se situează la limita inferioară existentă la nivelul tuturor instituţiilor publice de la nivel central, rezumându-se la salariul de bază stabilit conform legii de salarizare, etapizat, în prezent acesta fiind plafonat la nivelul anului 2020.
"În contextul anterior menţionat, precizăm că atât Ministerul Culturii şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, cât şi serviciile publice deconcentrate ale acestuia întâmpină greutăţi în atragerea de specialişti care să înlocuiască persoanele cu experienţă şi vechime care părăsesc instituţia prin pensionare, transfer si prin renunţare la funcţia deţinută şi insuficient remunerată. De asemenea, nivelul scăzut al salariilor împiedică recrutarea tinerilor specialişti în domenii cheie", se arată în Nota de fundamentare.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1767 / 5789 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Advent finalizează achiziția TBI Bank în Bulgaria și România. Kinstellar, alături de Milbank LLP în calitate de lead counsel, a asistat pe tot parcursul tranzacției cu o echipă coordonată de Zsuzsa Csiki (Partener) și Mihai Stan (Managing Associate)
RTPR, alături de US EXIM în finanțarea acordată EnergoNuclear. Partenerii Victor Pădurari și Cosmin Tilea au coordonat echipa
Arhitectura juridică a unei tranzacții strategice în industria de apărare: Cum au gestionat Schoenherr și bpv Grigorescu Ștefănică preluarea Automecanica Mediaș de către Otokar
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Bohâlțeanu & Asociații a asistat Christian Tour în consolidarea AnimaWings prin cooptarea unor investitori instituționali | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner), coordonatorul echipei multidisciplinare: ”Tranzacția reflectă capacitatea noastră de a gestiona proiecte complexe, care implică simultan restructurări corporative, optimizarea structurilor de finanțare și alinierea unor interese diverse într-un cadru de reglementare specific”
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
DLA Piper pierde un partener | Livia Zamfiropol pleacă la Dentons pentru a conduce practica de concurență și activitatea biroului în sectorul Pharma & Healthcare
Ghid pentru clienții sofisticați | Cine domină arbitrajul comercial din România: avocații și firmele recunoscute de Chambers, Legal 500, GAR 100 și Lexology. Dr. Cosmin Vasile se detașează ca „the leading star” pe piața locală, fiind descris de ghidurile internaționale drept cel mai complet avocat de Dispute Resolution din România. ZRVP, TZA, NNDKP, Filip & Company și PNSA au cele mai solide practici locale de arbitraj și ar trebui să fie primele alegeri ale firmelor care caută sprijin în dispute guvernamentale și corporative
Ghid pentru clienții sofisticați | Cum arată, în 2026, ierarhia firmelor internaționale de avocatură din România, creionată de Chambers Europe și Legal 500: CMS se detașează ca lider prin amploarea și diversitatea platformei sale, iar Clifford Chance își conservă profilul de firmă de referință în domeniul finanțărilor. Mai jos în clasament, dar pe podium, DLA Piper Dinu și Dentons își confirmă forța în câteva arii de practică, iar Eversheds are o prezență modestă
Dublă victorie la Managing IP EMEA Awards 2026 | BACIU PARTNERS își reconfirmă poziția de lider în Proprietate Intelectuală și câștigă premiul „Romania Trademark Firm of the Year”, iar Ana-Maria BACIU este desemnată „Practitioner of the Year in Romania”
Legiteam | GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer (Corporate & M&A)
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





