Obligativitatea deschiderii pieţelor agroalimentare, inclusă într-o ordonanţă militară
08 Aprilie 2020 AGERPRES
Ministrul Agriculturii a menţionat că există tot mai multe stocuri de produse alimentare la producători şi la procesatori, pe fondul scăderii cumpărăturilor făcute de populaţie şi pe fondul închiderii sistemului HoReCa.
Obligativitatea deschiderii pieţelor agroalimentare va fi inclusă miercuri de către Guvern într-o ordonanţă militară, a declarat, marţi, ministrul Agriculturii, Adrian Oros.
Acesta a susţinut că pieţele trebuie să rămână deschise, deoarece magazinele mici de cartier au rămas şi ele deschise.
"O parte din pieţe au fost închise, şi de aceea am făcut apel încă de la începutul crizei către administraţiile publice locale să lase pieţele deschise, pentru că sunt singurele locuri în care producătorii locali pot să-şi vândă produsele, mai ales produsele de sezon, şi că, respectând nişte măsuri impuse de nişte autorităţi pentru prevenirea răspândirii virusului, în aceste pieţe agroalimentare se poate face comerţ civilizat. Dacă magazinele de colţ de stradă de 10 metri pătraţi au rămas deschise, nu văd de ce nu ar rămâne deschise şi aceste pieţe. Am continuat cu acest apel şi mâine o să prindem chiar într-o ordonanţă militară obligativitatea deschiderii pieţelor, cu asigurarea, desigur, a măsurilor de combatere a răspândirii virusului", a afirmat Adrian Oros, la Realitatea Plus.
Acesta a susţinut că pieţele trebuie să rămână deschise, deoarece magazinele mici de cartier au rămas şi ele deschise.
"O parte din pieţe au fost închise, şi de aceea am făcut apel încă de la începutul crizei către administraţiile publice locale să lase pieţele deschise, pentru că sunt singurele locuri în care producătorii locali pot să-şi vândă produsele, mai ales produsele de sezon, şi că, respectând nişte măsuri impuse de nişte autorităţi pentru prevenirea răspândirii virusului, în aceste pieţe agroalimentare se poate face comerţ civilizat. Dacă magazinele de colţ de stradă de 10 metri pătraţi au rămas deschise, nu văd de ce nu ar rămâne deschise şi aceste pieţe. Am continuat cu acest apel şi mâine o să prindem chiar într-o ordonanţă militară obligativitatea deschiderii pieţelor, cu asigurarea, desigur, a măsurilor de combatere a răspândirii virusului", a afirmat Adrian Oros, la Realitatea Plus.
Ministrul Agriculturii a menţionat că există tot mai multe stocuri de produse alimentare la producători şi la procesatori, pe fondul scăderii cumpărăturilor făcute de populaţie şi pe fondul închiderii sistemului HoReCa.
"Pe de altă parte, ne interesează şi stocurile care se adună la producători şi la procesatori, pentru că, dacă în prima săptămână după declararea stării de urgenţă, am constatat cu toţii rafturi goale şi preţuri crescute, în ultimele săptămâni constatăm altceva: sunt foarte multe stocuri la producătorii şi la procesatorii noştri, stocuri de lapte şi produse lactate, de carne de vită, de carne de pui, de peşte, de legume, iar ei ne semnalează că nu au ce să facă cu aceste stocuri. E o schimbare de comportament a cumpărătorilor, care reacţionează emoţional într-o situaţie de criză, este şi o volatilitate a pieţelor şi a preţurilor, în aşa fel încât au apărut aceste stocuri. Sunt foarte mulţi agenţi economici, atât procesatori cât şi producători, care lucrau cu sistemul HoReCa. Acest sistem acum s-a închis, iar stocurile se adună. De asemenea, cumpărătorii, datorită restricţiilor de circulaţie, cumpără mult mai puţin", a subliniat Adrian Oros.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 4025 / 5738 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
OMV Aktiengesellschaft a câștigat, la Paris, încă o dispută legată de costurile de mediu derivate din privatizarea Petrom. Statul român trebuie să plătească 59 mil. €, din care 28 mil. € dobânzi și costuri arbitrale, după un arbitraj câștigat de Zamfirescu Racoți Vasile & Partners și Norton Rose Fulbright | Argumentele statului - ajutor de stat ilegal și o privatizare dezavantajoasă - nu au stat în picioare
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Mitel & Asociații gestionează mandate de M&A de înaltă complexitate în sectorul Healthcare & Pharma, oferind soluții juridice integrate pentru pentru marile grupuri medicale în procese de consolidare strategică. De vorbă cu Mădălina Mitel și Șerban Suchea despre efervescența din Sănătate și capacitatea echipei de a oferi soluții juridice adaptate noilor realități economice
ZRVP numește un nou partener și promovează alți șapte avocați | Cosmin Vasile (Managing Partner): ”Povestea școlii de avocați ZRVP merge mai departe cu fiecare generație care crește în firmă și înțelege că avocatura este o profesie care se clădește în timp, prin disciplină, responsabilitate și multă muncă”
INTERVIURI ESENȚIALE | De vorbă cu Ioana Gelepu, fondatoarea cabinetului “Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement”, despre succesul unei construcții născute din pasiune și despre rafinamentul unui „atelier de lux” dedicat spețelor complexe: “Acum 3 ani a fost un vis, între timp a devenit certitudine: artizanat în domeniul litigiilor este ceea ce vreau să fac toată viața”
Pas strategic pentru Legal Ground | Firma independentă de tip boutique se alătură rețelei globale The Law Firm Network, cunoascută pentru selectictivitate și criteriile de aderare stricte. Răspuns firesc la nevoile tot mai sofisticate ale clienților corporativi, care caută soluții juridice integrate în tranzacții ce depășesc adesea frontierele naționale
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
Lista scurtă a finaliștilor “Chambers Europe Awards - 2026” | Șase firme din România, dintre care patru locale independente, luptă pentru trofeu: PNSA, NNDKP și ȚZA sunt prezențe constante la gala premiilor, iar Filip & Company este nominalizată pentru a cincea oară consecutiv. Schoenherr și CMS, pe lista scurtă pentru regiunea CEE
Remontada și victorie definitivă în fața Curții de Apel Ploiești pentru echipa de litigii fiscale a RTPR pentru Rosti Romania SRL | Ajustarea pierderii fiscale efectuată prin estimare considerată nelegală; dosarul prețurilor de transfer necontestat de organele fiscale trebuie avut în vedere
România a pierdut arbitrajul ICSID cerut de mai mulți dezvoltatori de parcuri fotovoltaice. Comitetul ad-hoc format din trei arbitri a respins cererea de anulare a hotărârii Tribunalului prin care statul român a fost obligat să plătească peste 40 mil. € | Reclamanții au mers cu King & Spalding (Houston și Paris), apărarea a fost asigurată de o firmă americană și una locală
Exim Banca Românească, parte a consorțiului internațional de bănci care finanțează Ogrezeni, unul dintre cele mai mari proiecte hibride din Europa, cu 460 mil. € | Schoenherr și Clifford Chance Badea, în tranzacție
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





