ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Pro şi contra deciziei CCR care a închis calea revizuirii Constituţiei. Lider PSD: Iohannis a propus o bazaconie | Barna: Judecătorii CCR, vârf de lance al penalilor

18 Iulie 2019   |   MEDIAFAX

Magistraţii au decis acest lucru deoarece interzicerea amnistiei şi graţierii faptelor de corupţie, prevederi în iniţiativele legislative depuse, depăşeşte limitele de revizuire a Constituţiei.

 
 
Judecătorii Curţii Constituţionale au avut, joi, în dezbatere proiectele legislative de modificare a Constituţiei României şi au declarat că prevederile privind interzicerea amnistiei şi graţierii persoanelor care au comis fapte de corupţie încalcă limitele de revizuire a Legii fundamentale. CCR respinge astfel iniţiativele legislative ale PNL-USR şi PSD-ALDE de revizuire a Constituţiei, propuneri rezultate în urma validării referendumului pe justiţie din 26 mai.

Codrin Ştefănescu a afirmat că judecătorii Curţii Constituţionale au decis, cu unanimitatea de voturi că ceea ce a propus preşedintele Klaus Iohannis la referendum este necostituţional, „o bazaconie” cu care au fost duşi de nas oamenii.

„Să recapitulăm : CCR a decis în unanimitate că ceea ce a propus Klaus la referendum este neconstituţional! Adică o bazaconie! Împotriva Constituţiei României! Ilegal! Deci o altă poveste prin care mulţi oameni au fost duşi de nas...”, a scris Codrin Ştefănescu, joi, pe Facebook.


Magistraţii au decis acest lucru deoarece interzicerea amnistiei şi graţierii faptelor de corupţie, prevederi în iniţiativele legislative depuse, depăşeşte limitele de revizuire a Constituţiei.

Dan Barna: Judecătorii CCR au dovedit încă o dată că sunt vârful de lance al penalilor

Preşedintele USR Dan Barna a afirmat că magistraţii CCR au dovedit prin decizia de a respinse proiectele PNL-USR şi PSD-ALDE de revizuire a Constituţiei, că sunt „vârful de lance al penalilor din politica românească”.

„Decizia CCR de astăzi (joi - n.r.) vine în flagrantă contradicţie cu voinţa românilor, aşa cum a fost ea exprimată la referendumul din 26 mai. USR va lupta în continuare, la nivel parlamentar, atât pentru transpunerea rezultatelor referendumului din 26 mai, cât şi pentru adoptarea iniţiativei civice Fără Penali în Funcţii Publice, care a strâns semnăturile a peste un milion de români, şi care a fost deja declarată constituţională”, a transmis USR, printr-un comunicat de presă remis, joi, MEDIAFAX.

Liderul USR Dan Barna a spus că decizia CCR ignoră votul a peste 6,4 milioane de români la referendumul din 26 mai.

„Actualii judecători ai Curţii Constituţionale au dovedit din păcate, încă o dată, prin decizia de astăzi, că sunt vârful de lance al penalilor din politica românească, lăsând acestora portiţa de a-şi acorda amnistie şi graţiere pentru faptele de corupţie. Aşteptăm motivarea deciziei CCR, dar sunt greu de imaginat argumentele pentru care nu putem revizui Constituţia astfel încât să respectăm rezultatele referendumului din 26 mai şi să scriem explicit interdicţia de amnistie şi graţiere pentru faptele de corupţie. Decizia de astăzi a CCR ignoră votul a peste 6,4 milioane de români şi arată, o dată în plus, cât de vitală este, pentru funcţionarea statului de drept şi a democraţiei, o reformare a CCR şi o depolitizare a acestei instituţii”, a declarat Dan Barna, potrivit sursei citate.

Raluca Turcan: Decizie ciudată a CCR. Din nou pare a fi în favoarea infractorilor

Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan cataloghează drept „ciudată” decizia CCR prin care a respins iniţiativele legislative ale Opoziţiei şi PSD-ALDE de revizuire a Constituţiei, precizând că pare să fie o hotărâre în favoarea infractorilor.

„Decizie ciudată a CCR. Din nou pare a fi în favoarea infractorilor. Asemenea celei precedente, prin care, la cererea lui Florin Iordache, marii infractori au avut câştig de cauză. PNL nu renunţă să transpună votul la referendum în LEGE. 6,5 milioane de voturi NU pot fi ignorate. Aşteptăm motivarea CCR şi redepunem la Parlament proiectul fără aspectele criticate de CCR”, a scris Raluca Turcan, joi, pe Facebook.

Liderul deputaţilor PNL a adăugat că este necesară o dezbatere în societatea românească în vederea reorganizării şi funcţionării Curţii Constituţionale.

„Şi, nu în ultimul rând, cred că trebuie să avem o dezbatere serioasă în societate pe reorganizarea funcţionării CCR: depolitizarea CCR, modificarea componenţei acesteia, a procedurii de numire a judecătorilor şi a felului în care se iau deciziile. CCR trebuie sa fie o instituţie aptă să-şi îndeplinească rolul său constituţional în favoarea tuturor românilor”, a conchis Turcan.

Orban: Decizia CCR poate fi interpretată de cei care comit fapte de corupţie ca un cadou nesperat

Ludovic Orban a declarat că decizia CCR este surprinzătoare şi poate fi interpretată de cei obişnuiţi să comită fapte de corupţie drept un cadou nesperat. Preşedintele PNL a precizat că în prezent Constituţia nu prevede dreptul fundamental de a fi graţiat sau amnistiat.

„Decizia CCR privind respingerea iniţiativei legislative de revizuire a Constituţiei depuse de PNL alături de partenerii din opoziţie este surprinzătoare în condiţiile în care milioane de români s-au exprimat în favoarea interzicerii amnistiei şi graţierii pentru fapte de corupţie la referendumul de pe 26 mai. Decizia de astăzi (joi - n.r.) este cu atât mai surprinzătoare cu cât în urmă cu nici o lună, Curtea Constituţională a validat referendumul pe justiţie. Pe cale de consecinţă, este inexplicabil că judecătorii Curţii au decis să respingă proiectul de revizuire a Constituţiei iniţiat de PNL alături de partenerii din opoziţie, în condiţiile în care acesta a transpus întocmai întrebările formulate la referendum. La ora actuală, Constituţia României nu prevede dreptul fundamental de a fi graţiat şi amnistiat”, a afirmat Ludovic Orban, printr-un comunicat de presă remis, joi, MEDIAFAX.

Liderul liberal a reamitit de o decizie a CCR din 2012 care prevede că nu pot fi adoptate prevederi legale contrare voinţei cetăţenilor.

„Mai mult, decizia CCR poate fi interpretată de cei care sunt obişnuiţi să comită fapte de corupţie drept un cadou nesperat. Avertizez PSD-ALDE să nu încerce să profite în mod politicianist de decizia Curţii şi să înceteze să acţioneze împotriva voinţei cetăţenilor, aşa cum se prefigurează; în caz contrar, românii îi vor sancţiona aspru la alegerile de peste câteva luni, iar actuala majoritate va fi nostalgică după scorul de la alegerile europarlamentare. Reamintesc şi faptul că în urma Deciziei CCR nr. 682/2012 nu pot fi adoptate prevederi legale care sa fie contrare voinţei cetăţenilor”, a mai explicat Orban.

El a mai spus că liberalii sunt de părere că voinţa românilor este literă de lege, exprimată la referendumul din 26 mai, precizând că PNL se va asigura că această voinţă va fi transpusă legislativ.

„PNL consideră că voinţa românilor este literă de lege şi votul covârşitor de la referendumul pe justiţie nu poate fi ignorat. Românii s-au exprimat foarte clar pe 26 mai în favoarea interzicerii amnistiei şi graţierii pentru fapte de corupţie şi în favoarea interzicerii ordonanţelor de urgenţă în domeniul justiţiei şi a extinderii dreptului de a ataca ordonanţele direct la CCR. Prin urmare, PNL se va asigura că voinţa cetăţenilor exprimată la referendumul de pe 26 mai va fi transpusă în lege astfel încât hoţii nu vor mai ajunge în fruntea statului şi cei care vor fura vor fi pedepsiţi”, a conchis Ludovic Orban.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4961 / 5819
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Mușat & Asociații obține o decizie de referință pentru salariații Hidroconstrucția, societate în reorganizare judiciară, cu impact estimat de 1,2 mil. € | Echipa, coordonată de Mihai Popa (Deputy Managing Partner)
Filip & Company a gestionat juridic IPO-ul Christian Tour, încheiat cu succes. Au fost atrase fonduri de 149 mil. lei pentru accelerarea consolidării prin M&A, extindere organică și transformare digitală
NNDKP a asistat Raiffeisen Bank România în legătură cu finanțarea grupului Monza Ares în vederea achiziției Brain Institute și integrării acestuia în structura grupului | Alina Radu (Partener) și Cătălina Dan (Asociat Senior), în prim plan
Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
NNDKP a asistat grupul PPC în procesul de negociere pentru încheierea noilor contracte colective de muncă | Roxana Abrașu (Partener) și Daniel Stăncescu (Managing Associate), în prim plan
RTPR asistă Silcotub la achiziția Artrom Steel Tubes. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partener) și Vlad Stamatescu (Counsel)
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
NNDKP a asistat Grupul Saica în legătură cu achiziția Grupului Thimm. Echipa, cordonată de Gabriela Cacerea (Partener)
18 firme de avocatură și 22 de avocați din România, pe lista scurtă pentru Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2026. Avocați de la Filip & Company, CMS, RTPR, NNDKP, TZA, Bondoc & Asociații și Schoenherr intră în competiție pentru premii regionale, iar Florian Nițu (PNSA) este nominalizat la titlul de ”CEE Partner of the Year”. Doi legal manageri concurează la titlul de ”In-house Lawyer of the Year” în CEE
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
ZRVP organizează în data de 11 iunie 2026 dezbaterea „Contractul de antrepriză: de la FIDIC la HG 1 ̸ 2018 – evoluție, adaptare sau compromis?”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...