ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Salariile pentru funcţiile comune din administraţie se aduc la nivelul prevăzut în grila aferentă anului 2022

24 Mai 2023   |   Agerpres

Potrivit unui proiect publicat în transparenţă decizională pe site-ul Ministerul Muncii, începând cu 1 iunie 2023, salariile de bază ale personalului care ocupă funcţiile prevăzute la Anexa nr.VIII Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Administraţie" din Legea salarizării unitare vor fi stabilite la nivelul salariilor de bază prevăzute de această lege pentru anul 2022.

 
 
Salariile pentru funcţiile comune din administraţie, prevăzute în Anexa VIII a Legii Salarizării 153/2017, se aduc la nivelul prevăzut în grila aferentă anului 2022, a anunţat, miercuri, ministrul Muncii, Marius Budăi.

"Ca urmare a discuţiilor purtate cu sindicatele din Educaţie, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a pregătit un proiect de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului prin care salariile pentru funcţiile comune din administraţie, prevăzute în Anexa VIII a Legii Salarizării 153/2017, se aduc la nivelul prevăzut în grila aferentă anului 2022. Aşa cum am mai spus, suntem deschişi la dialog, suntem dispuşi să luăm măsuri, acolo unde se poate, pe termen scurt, urmând a acorda Educaţiei statut prioritar, atunci când vom întocmi proiectul de modificare a legii salarizării unitare", a scris Budăi pe Facebook.


Potrivit unui proiect publicat în transparenţă decizională pe site-ul Ministerul Muncii, începând cu 1 iunie 2023, salariile de bază ale personalului care ocupă funcţiile prevăzute la Anexa nr.VIII Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Administraţie" din Legea salarizării unitare vor fi stabilite la nivelul salariilor de bază prevăzute de această lege pentru anul 2022.

"Având în vedere faptul că Legea-cadru nr.153/2017 a fost elaborată astfel încât, începând cu anul 2022, să fie aplicată în integralitatea sa, precum şi în contextul elaborării unei noi legi a salarizării personalului bugetar ca urmare a încadrării în termenul prevăzut în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, apreciem că acordarea nivelului salariilor de bază pentru personalul încadrat pe funcţiile prevăzute în Anexa nr.VIII la nivelul valorii nominale prevăzute în legea-cadru, implică un impact bugetar nesemnificativ care nu va dezechilibra ţintele fiscal-bugetare pentru anul 2023, ci va constitui un prim pas şi o punte în sprijinul aplicării noii legislaţii care va reglementa salarizarea personalului plătit din fonduri publice, iar "noul cadru juridic va fi pus în aplicare în acelaşi timp pentru toate categoriile profesionale, pentru a se evita apariţia unor noi dezechilibre în sistemul de salarizare din sectorul public", se precizează în nota de fundamentare.

În acest sens, articolul unic al Ordonanţei de urgentă a Guvernului prevede completarea articolului I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.168/2022 privind unele măsuri fiscal bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1186 din 9 decembrie 2022, cu un nou alineat care prevede că, începând cu data de 1 iunie 2023, salariile de bază ale personalului care ocupă funcţiile prevăzute la Anexa nr.VIII Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Administraţie" din Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, să se stabilească la nivelul salariilor de bază prevăzute de această lege pentru anul 2022.

Potrivit proiectului, impactul financiar asupra bugetului general consolidat în 2023 este de 128,79 milioane de lei, iar pentru anul viitor de 220,79 milioane de lei.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 930 / 5557
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Practica de M&A de la Volciuc-Ionescu accelerează într-o piață mai activă, unde conformarea multiplă și mecanismele sofisticate de preț ̸ structurare ridică miza juridică. “O tranzacție este cu adevărat de succes dacă, după closing, integrarea noii afaceri decurge fluent, sinergiile preconizate se realizează efectiv și nu apar probleme majore care să-i erodeze valoarea”, spun avocații | În spatele fiecărui mandat finalizat se află o combinație atent dozată de expertiză, colaborare și reziliență
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Radiografia unui an intens în practica de Employment la KPMG Legal – Toncescu și Asociații | Arhitectura normelor de dreptul muncii arată ca un șantier în lucru: reglementări noi, intenții bune, dar și intersecții nerezolvate între acte normative, zone fără busolă și practici care alunecă în interpretări divergente. De vorbă cu membrii echipei despre provocările perioadei, proiectele cheie și prioritățile clienților, în linie cu valul normativ
Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner ZRVP) va susține un curs de arbitraj la INPPA: “Noțiuni introductive de arbitraj comercial – un ghid practic pentru începători”, desfășurat în cinci ateliere | Înscrierile se fac până pe 7 octombrie
Mitel & Asociatii recruteaza avocati stagiari
Saga „Micula vs. România” foarfecă bugetul | Frații Micula cer a treia serie de sancțiuni în SUA împotriva României, după ce administrația de la București a refuzat să ofere date precise despre bunuri și conturi ce pot fi executate. Statul ar trebui să mai plătească penalități de 5,8 mil. USD după ce a fost deja sancționată cu cca. 15 mil. USD în ultimii 4 ani. White & Case, Dentons și F.A. Vasquez accelerează demersurile de executare; statul este apărat de Foley Hoag și SLV Legal
Lawyer – Associate ̸ Senior Associate (1-6 years) | Banking & Finance | Reff & Associates
Lexology Capital Markets Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care se remarcă în practica de piețe de capital: Anca Simeria (partener, Popescu & Asociații) este considerată „Thought Leaders”. Zsuzsa Csiki (partener, Kinstellar), evidențiată pe segmentul de ”Structured Finance”, iar Loredana Chițu (partener Dentons, în secțiunea ”Debt & Equity”. Un semnal că piața locală poate seta standarde și concura cu jurisdicții consacrate
BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari cu 0-3 ani experienta in profesie
ZRVP a asistat UniCredit Bank în materia relațiilor de muncă în contextul fuziunii cu Alpha Bank Romania. Cătălin Micu (partener) a coordonat proiectul, alți trei avocați, în prim plan | Buna colaborare cu factorii cheie din proiect și focusul pe comunicarea eficientă în cadrul organizațiilor implicate a făcut ca toate etapele planificate să fie implementate și inerentele provocări să fie depășite cu succes
GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer | Technology & Data protection
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 2 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...