ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Senat: Cumpărarea terenurilor agricole din extravilan pentru lucrări publice, în procedură simplificată (adoptare tacită)

26 Aprilie 2022   |   Agerpres

Nota de adoptare tacită a propunerii legislative pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 21 aprilie a fost citită în plen de preşedintele Senatului, Florin Cîţu, care a condus şedinţa de marţi a plenului.

 
 
Senatul a adoptat tacit, marţi, o propunere legislativă pentru modificarea Legii privind reglementarea vânzării terenurilor agricole prin care unităţile administrativ-teritoriale vor putea cumpăra, în procedură simplificată, pentru dezvoltarea comunităţii locale, terenuri agricole aflate în extravilan pentru lucrări de interes public.
 
Nota de adoptare tacită a propunerii legislative pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 21 aprilie a fost citită în plen de preşedintele Senatului, Florin Cîţu, care a condus şedinţa de marţi a plenului.
 
"Prin excepţie, se pot înstrăina prin vânzare terenurile agricole situate în extravilan unităţilor administrativ-teritoriale, în interes public local, fără a fi necesară îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de lege. (...) Terenurile agricole situate în extravilan înstrăinate, prin vânzare, unităţilor administrativ-teritoriale, pot fi scoase, definitiv sau temporar, din circuitul agricol a terenurilor aflate în extravilan, cu respectarea
condiţiilor prevăzute de Legea 18/1991 a fondului funciar", stipulează textul propunerii legislative, iniţiată de un grup de parlamentari de la PNL.
 
Iniţiatorii justifică necesitatea propunerii legislative în expunerea de motive prin faptul că "o procedură limitativă îngreunează accesul autorităţilor locale de a achiziţiona terenuri agricole aflate în extravilan, prin necesitatea desfăşurării activităţilor agricole pe teritoriul naţional pe o perioada de 5 ani sau condiţionarea ca venitul total al ultimilor 5 ani fiscali să fie în procent de minimum 75% din activităţile agricole, ceea ce reprezintă o măsură, de cele mai multe ori, imposibil de îndeplinit".
 
Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2028 / 5789
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Advent finalizează achiziția TBI Bank în Bulgaria și România. Kinstellar, alături de Milbank LLP în calitate de lead counsel, a asistat pe tot parcursul tranzacției cu o echipă coordonată de Zsuzsa Csiki (Partener) și Mihai Stan (Managing Associate)
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
DLA Piper pierde un partener | Livia Zamfiropol pleacă la Dentons pentru a conduce practica de concurență și activitatea biroului în sectorul Pharma & Healthcare
Ghid pentru clienții sofisticați | Cine domină arbitrajul comercial din România: avocații și firmele recunoscute de Chambers, Legal 500, GAR 100 și Lexology. Dr. Cosmin Vasile se detașează ca „the leading star” pe piața locală, fiind descris de ghidurile internaționale drept cel mai complet avocat de Dispute Resolution din România. ZRVP, TZA, NNDKP, Filip & Company și PNSA au cele mai solide practici locale de arbitraj și ar trebui să fie primele alegeri ale firmelor care caută sprijin în dispute guvernamentale și corporative
Ghid pentru clienții sofisticați | Cum arată, în 2026, ierarhia firmelor internaționale de avocatură din România, creionată de Chambers Europe și Legal 500: CMS se detașează ca lider prin amploarea și diversitatea platformei sale, iar Clifford Chance își conservă profilul de firmă de referință în domeniul finanțărilor. Mai jos în clasament, dar pe podium, DLA Piper Dinu și Dentons își confirmă forța în câteva arii de practică, iar Eversheds are o prezență modestă
Dublă victorie la Managing IP EMEA Awards 2026 | BACIU PARTNERS își reconfirmă poziția de lider în Proprietate Intelectuală și câștigă premiul „Romania Trademark Firm of the Year”, iar Ana-Maria BACIU este desemnată „Practitioner of the Year in Romania”
Legiteam | GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer (Corporate & M&A)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...