ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Sesizarea ICCJ în legătură cu legea privind prelungirea insolvenţei, la CCR

09 Iulie 2024   |   Agerpres

Actul normativ prevede că, în cazul operatorilor economici care funcţionează în ramurile strategice ale economiei naţionale, aflaţi, la data intrării sale în vigoare, într-o procedură de concordat preventiv, durata de derulare a concordatului/planului de restructurare poate fi prelungită, la cererea debitorului, pentru motive justificate, cu cel mult 5 ani.

 
 
Curtea Constituţională a României urmează să discute, marţi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) în legătură cu Legea de aprobare a OUG pentru instituirea unei prelungiri a termenelor prevăzute în actul normativ privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.

La începutul lunii aprilie, ICCJ a decis sesizarea CCR pentru controlul constituţionalităţii, înainte de promulgare, în ceea ce priveşte Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 71/2023 pentru instituirea unei prelungiri a termenelor prevăzute la art.262 alin. 3 indice 2 din Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă în raport de prevederile constituţionale ale art. 61 alin. (2) şi art. 75 alin. (1) privind principiul bicameralismului, ale art. 115 alin. (7), ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, în componenta sa referitoare la calitatea şi previzibilitatea legii, prin raportare la prevederile art. 44 alin. (1) cu privire la dreptul de proprietate privată, precum şi cele ale art. 45 şi 135 privind libertatea economică şi art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la interzicerea discriminării coroborate cu cele ale art. 53 privind principiul proporţionalităţii.


Actul normativ prevede că, în cazul operatorilor economici care funcţionează în ramurile strategice ale economiei naţionale, aflaţi, la data intrării sale în vigoare, într-o procedură de concordat preventiv, durata de derulare a concordatului/planului de restructurare poate fi prelungită, la cererea debitorului, pentru motive justificate, cu cel mult 5 ani.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 468 / 5672
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
Bondoc & Asociații a asistat ENGIE în achiziția unuia dintre cele mai mari proiecte eoliene din România. De cealaltă parte, Schoenherr a stat alături de Greenvolt Power pe tot parcursul tranzacției, care a implicat o structură contractuală complexă și multiple considerente de reglementare. Echipele, coordonate de Monica Iancu și Monica Cojocaru
Cea mai mare fuziune din istoria avocaturii de business: Hogan Lovells și Cadwalader, Wickersham & Taft au anunțat intenția de a se combina într-o singură firmă
Apreciată constant de ghidurile juridice internaționale pentru mandatele sofisticate, practica de Capital Markets a CMS România a devenit, prin consistență și profunzime, unul dintre pilonii reputației firmei pe piața locală și un reper important în rețeaua sa regională | De vorbă cu Cristina Reichmann (Partener) despre disciplina pregătirii pentru bursă, finețea aplicării regulilor de piață și forța unei echipe care lucrează articulat, cu roluri clare și obiective aliniate
PNSA a asistat Grupul Société Générale în finalizarea vânzării BRD Pensii. Echipa, coordonată de Silviu Stoica (Avocat Asociat) și Florian Nițu (Avocat Asociat Coordonator)
NNDKP, parte din echipa juridică internațională care a asistat Metinvest în achiziția ArcelorMittal Iași
Mușat & Asociații obține o nouă victorie definitivă pentru NUROL într-un proiect strategic de infrastructură rutieră
Record de promovări la Țuca Zbârcea & Asociații: trei noi parteneri și alte 16 numiri interne | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Această serie de promovări, una dintre cele mai extinse din istoria noastră, coincide cu aniversarea a 20 de ani de la fondarea firmei, un moment ce reconfirmă valoarea, profesionalismul și dăruirea întregii noastre echipe”
Filip & Company a organizat în parteneriat cu Asociația Studenților în Drept cea de-a zecea ediție a Concursului de negocieri simulate „Teodora Tudose”
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Echipa de Concurență a RTPR îmbină experiența cu precizia operațională, într-o formulă remarcată în Legal 500 și Chambers | De vorbă cu partenerii Valentin Berea și Roxana Ionescu despre modul de lucru care privilegiază consistența și rigoarea, cu rezultate ce confirmă profesionalismul și anvergura practicii
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...