A fost finalizat incineratorul de nămol de la Glina
14 Decembrie 2023 Agerpres
Apa provenită din canalizare va fi epurată mecanic şi biologic în proporţie de 100% şi nu va mai ajunge deloc în Dâmboviţa, în condiţiile în care, înainte de începerea acestui proiect, se epura doar o treime.
Incineratorul de nămol de la Glina, dar şi lucrările de extindere şi modernizare a staţiei de epurare au fost finalizate, după aproximativ şase ani de la debutul acestui proiect.
Proiectul, în valoare totală de 650 de milioane de lei, a fost realizat cu finanţare europeană. Mare parte din această sumă a fost asigurată de Banca Mondială, iar cofinanţarea a fost acoperită de statul român şi de municipalitatea bucureşteană, printr-un credit de la Banca Europeană de Investiţii.
Apa provenită din canalizare va fi epurată mecanic şi biologic în proporţie de 100% şi nu va mai ajunge deloc în Dâmboviţa, în condiţiile în care, înainte de începerea acestui proiect, se epura doar o treime.
În cadrul incineratorului, nămolul rezultat din epurarea apelor uzate orăşeneşti este tratat termic, iar căldura obţinută este recuperată, pentru a fi folosită ulterior în procesul de uscare şi ardere. Cenuşa inertă rezultată reprezintă aproximativ 4% din nămolul iniţial şi va ajunge să fie utilizată în fabricile de ciment.
La realizarea proiectului a participat un consorţiu format din trei companii: FCC şi Aqulia (spaniole) şi Suez (franceză).
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că finalizarea investiţiei reprezintă "un moment important" pentru protejarea mediului din Bucureşti, dar şi din România.
Dacă investiţia nu era finalizată în acest an, exista riscul ca Bucureştiul să returneze banii europeni, a menţionat primarul.
Nicuşor Dan a susţinut că a preluat acest proiect, în urmă cu trei ani, la un stadiu de realizare de 40%, în condiţiile în care Primăria Capitalei avea conturile blocate.
El a mulţumit constructorilor că au continuat să lucreze, deşi o lungă perioadă de timp nu au fost plătiţi.
"Bucureştiul are o staţie de epurare care tratează toate apele reziduale din Capitală. Poate să trateze 12 metri cubi pe secundă, ceea ce înseamnă că, până în dezvoltarea viitoare a Bucureştiului - 2040, toată apa din canalizarea Bucureştiului va fi tratată. Până în momentul acesta, parţial, iar până acum zece ani, total, apa din canalizarea Bucureştiului se vărsa în Dâmboviţa, de acolo în Argeş, de acolo în Dunăre şi de acolo în Marea Neagră, poluând toate aceste ape", a explicat primarul general.
La rândul său, ambasadorul Franţei, Nicolas Warnery, a subliniat importanţa proiectului pentru mediul înconjurător şi pentru dezvoltarea economiei circulare.
"Ţin să insist asupra sprijinului pe care ambasada este gata să îl ofere pentru parteneriatele public-privat, în scopul dezvoltării infrastructurii", a transmis el.
Potrivit Anei Hernandez, reprezentantă a Ambasadei Spaniei, investiţia "evidenţiază relaţia economică excelentă" dintre România, Spania, Franţa şi Uniunea Europeană.
Ea a afirmat că staţia de epurare a apelor uzate îndeplineşte "cele mai înalte standarde de mediu" şi reprezintă un nou pas în direcţia unei economii verzi şi sustenabile.
Carlos Pallares, directorul firmei spaniole FCC, care a lucrat la staţia de epurare, a precizat că Bucureştiul dispune de instalaţii de epurare a apei şi incineratoare ale deşeurilor care îl plasează "pe un loc fruntaş în ceea ce priveşte respectul pentru mediu".
Benoit Samanos, directorul firmei Suez, care s-a ocupat de incinerator, a subliniat că o investiţie de o asemenea complexitate reprezintă o mândrie pentru echipele participante. Potrivit acestuia, proiectul este unul "avangardist", de care ar fi nevoie şi în multe alte capitale din Europa.
"Incineratorul utilizează, pentru funcţionarea sa, energie 100% regenerabilă, respectiv cea care provine din biomasă. Proiectul este un bun exemplu de urmat, pentru că, practic, transformă poluarea în resursă. Din punct de vedere economic, acest proiect s-a confruntat cu foarte multe dificultăţi. Nu le voi enumera pe toate, dar aş dori să menţionez că perioada pandemiei, războiul din Ucraina şi problemele de aprovizionare din întregul lanţ mondial au făcut ca acest proiect să aibă diverse sincope. În loc să vorbesc despre dificultăţi, aş dori să vorbesc despre responsabilitatea autorităţilor din România, care au reuşit să deblocheze instrumente cu care, astfel, să contracareze dificultăţile întâlnite. Guvernul României a dat ordonanţe care au permis ajustarea economică a proiectului, lucru salutar pentru cele trei companii. Mulţumesc autorităţilor române şi Primăriei Capitalei pentru eforturile depuse", a transmis Samanos.
Inginerul Gheorghe Boieru, reprezentant al firmei Romair, a declarat staţia de epurare şi incineratorul de nămol includ soluţii tehnice "de ultimă generaţie". Conform acestuia, staţia de epurare este "cea mai modernă" din Europa şi permite epurarea apelor uzate în proporţie de 98,6%. Incineratorul, cu ajutorul energiei proprii, neutralizează nămolul şi permite eliminarea acestuia în proporţie de 94%.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 596 / 4937 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance Badea a asistat Grupul Renovatio la vânzarea unui parc fotovoltaic cu capacitate de stocare către grupul elen GEK TERNA. Avocați cu senioritate înaltă în echipa de proiect
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Drumul către parteneriat în avocatura de business | Din vorbă în vorbă cu Ioana Cazacu, cooptată recent în rândul partenerilor într-o promovare care confirmă logica meritocratică a PNSA, despre creșterea din interiorul unei firme de top, exigență și responsabilitate, dar și despre valorile care nu se negociază și modul în care disciplina profesională devine diferențiator într-o piață competitivă
Schoenherr asistă Treo Asset Management în vânzarea Maxbet România și Malta către Super Technologies. Echipa implicată în proiect a fost coordonată de Mădălina Neagu (Partner)
Filip & Company asistă Continental în vânzarea OESL către Regent. Alexandru Bîrsan (managing partner) a coordonat echipa
Chambers Global 2026 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company este în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (8), CMS (6) și Clifford Chance Badea (5)
Clifford Chance a asistat BEI, BERD și BCR în acordul de finanțare semnat cu Scatec pentru dezvoltarea și exploatarea unei centrale solare cu o capacitate de 189,7 MWp. Echipă transfrontalieră cu 6 avocați din București în prim plan
Clifford Chance Badea a asistat Electro-Alfa International în IPO-ul de 580 milioane RON, una dintre cele mai de succes listări realizate de o companie antreprenorială din România. Echipa a fost condusă de Radu Ropotă (Partener)
Eversheds Sutherland își întărește linia de arbitraj la București prin cooptarea Luminiței Popa ca partener | Un nume de referință în arbitrajul internațional revine într-o echipă integrată, după perioada dedicată practicii independente
ICC Arbitration Breakfast revine în România cu cea de-a doua ediție - 18 martie, în București
În litigiile fiscale, Artenie, Secrieru & Partners este asociată cu rigoarea și eficiența, grație unei combinații rare de viziune, metodă și capacitate de execuție în dosare grele. De vorbă cu coordonatorii practicii despre noul ritm al inspecțiilor, reîncadrările tot mai frecvente și importanța unei apărări unitare, susținute de specialiști și expertize, într-un context fiscal tot mai imprevizibil
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





