ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

ANPC a câştigat definitiv în instanţă procesul cu Raiffeisen Bank România, care a contestat o amendă de 50.000 de lei

29 Iunie 2020   |   AGERPRES

Ca urmare a acţiunii de control din octombrie 2017, ANPC a constatat încălcarea de către Raiffeisen Bank a Legii nr. 363/2007 privind practicile comerciale incorecte şi a aplicat băncii o amendă de 50.000 lei.

 
 
Tribunalul Bucureşti a respins definitiv, pe 24 iunie, contestaţia depusă de Raiffeisen Bank România împotriva amenzii de 50.000 de lei aplicată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) pentru practici comerciale incorecte în ceea ce priveşte stabilirea unui anume cuantum de dobândă, la unele credite, fără informarea debitorilor, potrivit unui comunicat al ANPC.

Cazul a început cu apariţia în spaţiul public, în 2017, a unor documente interne ale băncii, din perioada 2006-2007, din care rezulta că banca intenţiona majorarea unilaterală a dobânzilor la creditele în franci elveţieni, lei şi euro, fără a informa consumatorii vizaţi.

"Ca urmare a acestor informaţii, ANPC a iniţiat o acţiune de control, iar comisarii au constatat, la momentul respectiv, faptul că banca nu a depus toate diligenţele în relaţia cu consumatorul, dând dovadă de o totală lipsă de preocupare faţă de gradul de îndatorare al consumatorilor. Conform documentelor, s-a stabilit faptul că, în perioada februarie - decembrie 2008, Raiffeisen Bank a acordat 914 credite cu dobânda promoţională de 4,6%, şi fixase în sistem faptul că, peste un an, rata dobânzii va fi de 5,4% (informaţie care nu a fost comunicată vreunui consumator), pentru că ulterior să o majoreze la 5,6%", spun reprezentanţii ANPC.


Aceştia au arătat că, potrivit contractului, debitorul ar fi putut să opteze pentru dobânzi fixe, însă această opţiune nu era în acelaşi câmp vizual, astfel încât consumatorul să accepte respectiva variantă (8,6% /an, respectiv 14% /3 ani). Din cele sesizate, reiese faptul că banca folosea această practică la întreg portofoliul de credite (inclusiv LEI şi EURO).

Ca urmare a acţiunii de control din octombrie 2017, ANPC a constatat încălcarea de către Raiffeisen Bank a Legii nr. 363/2007 privind practicile comerciale incorecte şi a aplicat băncii o amendă de 50.000 lei.

"În sensul celor de mai sus, practica comercială incorectă folosită de către Raiffeisen Bank constă în neinformarea în prealabil a consumatorului despre viitoarele costuri ale produsului financiar, faptă ce determină sau este susceptibilă să determine consumatorul să ia o decizie pe care altfel nu ar fi luat-o. Astfel, se impune informarea corectă şi completă a consumatorului, fără a omite o informaţie esenţială, necesară unui consumator mediu, ţinând cont de context, pentru luarea unei decizii de tranzacţionare", se mai arată în comunicatul ANPC.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2976 / 4932
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance Badea a asistat Electro-Alfa International în IPO-ul de 580 milioane RON, una dintre cele mai de succes listări realizate de o companie antreprenorială din România. Echipa a fost condusă de Radu Ropotă (Partener)
Eversheds Sutherland își întărește linia de arbitraj la București prin cooptarea Luminiței Popa ca partener | Un nume de referință în arbitrajul internațional revine într-o echipă integrată, după perioada dedicată practicii independente
ICC Arbitration Breakfast revine în România cu cea de-a doua ediție - 18 martie, în București
În litigiile fiscale, Artenie, Secrieru & Partners este asociată cu rigoarea și eficiența, grație unei combinații rare de viziune, metodă și capacitate de execuție în dosare grele. De vorbă cu coordonatorii practicii despre noul ritm al inspecțiilor, reîncadrările tot mai frecvente și importanța unei apărări unitare, susținute de specialiști și expertize, într-un context fiscal tot mai imprevizibil
NNDKP obține o decizie semnificativă pentru litigiile privind prețurile de transfer din partea de vest a României. Echipă mixtă, cu avocați din Timișoara și București, în proiect
ZRVP și anatomia unei investigații interne conduse impecabil | O discuție cu Doru Cosmin Ursu (Managing Associate) despre metodă, rigoare probatorie și coordonare strânsă între specializări, în mandate sensibile, inclusiv transfrontaliere, care oferă managementului claritate și opțiuni concrete de acțiune
Cum se formează un Partener într-o firmă de avocatură de top | De vorbă cu Bianca Chiurtu, avocatul care a parcurs drumul de la stagiar la partener în cadrul PNSA, despre maturizarea profesională într-una dintre cele mai puternice case locale de avocați, despre echipă, mentorat și performanță într-o profesie în care presiunea este constantă, iar diferența o fac valorile clare și consistența profesională
Filip & Company a asistat Fortress Real Estate Investments Limited în cea de-a doua investiție din România în domeniul logistic. Ioana Roman (partener), coordonatoarea echipei în această tranzacție: „Piața logistică din România continuă să fie foarte atractivă pentru investitorii instituționali, datorită infrastructurii în continuă îmbunătățire, consumului în creștere și poziționării strategice în cadrul lanțurilor de aprovizionare regionale”
NNDKP a asistat Holcim România în legătură cu achiziția Uranus Pluton SRL. Ruxandra Bologa (Partener) a coordonat echipa
Practica de Real Estate a D&B David și Baias, între experiză profundă și inovare: echipă interdisciplinară, suport PwC și activitate intensă în retail, industrial și agri care permit structurarea tranzacțiilor cu risc redus, asigurarea lichidităților și implementarea rapidă a proiectelor | De vorbă cu Georgiana Bălan (Counsel) despre ”mișcările” din piața imobiliară și modul în care echipa oferă clienților predictibilitate, protecție și viteză în realizarea proiectelor
Promovări la Schoenherr | Magdalena Roibu a devenit Partner, Adriana Stănculescu a preluat în rolul de Counsel, iar Carla Filip și Sabina Aionesei au făcut un pas înainte în carieră
Piața imobiliară recompensează proiectele bine fundamentate juridic și urbanistic și penalizează improvizația, spun avocații de Real Estate de la Mitel & Asociații. Din această perspectivă, ajustarea actuală nu este o resetare, ci un pas necesar către maturizarea pieței și consolidarea încrederii între dezvoltatori, finanțatori și beneficiari | De vorbă cu Ioana Negrea (Partener) despre disciplina due-diligence-ului, presiunea urbanismului în marile orașe și modul în care echipa gestionează mandatele
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...