ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

CCIA Sibiu: Dacă suspiciunile autorităţilor legate de fondurile camerei se confirmă, vom acţiona conform statutului

09 Decembrie 2021   |   Agerpres

Directorul general al CCIA Sibiu a fost reţinut joi, pentru 24 de ore, într-un dosar de delapidare, trafic de influenţă şi dare de mită.

 
 
Preşedintele interimar al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură (CCIA) Sibiu, Octavian Isailă, a transmis, joi, că dacă suspiciunile anchetatorilor cu privire la gestionarea fondurilor de către conducerea executivă se confirmă, instituţia va acţiona conform statutului.
 
"Ca reprezentant al colegiului de conducere pot să comunic opiniei publice faptul că noi, cei vremelnici în aceste funcţii ale unei entităţi private, nu am participat la activităţile de zi cu zi ale CCIA Sibiu. În ultima şedinţă de colegiu, în urma rapoartelor şi dezbaterilor, au fost luate o serie de măsuri fără nici un vot împotrivă. La momentul respectiv, din raportul comisiei de cenzori prezentate în adunarea generală, nu au rezultat nereguli. Dacă suspiciunile autorităţilor legate de fondurile camerei se confirmă în ceea ce priveşte executivul camerei, colegiul de conducere care este forul suprem al CCIA SB între două adunări generale va fi convocat, informat şi va fi acţionat conform statutului în vigoare", se arată într-un comunicat semnat de Octavian Isailă.
 
Directorul general al CCIA Sibiu a fost reţinut joi, pentru 24 de ore, într-un dosar de delapidare, trafic de influenţă şi dare de mită.
 
"În continuarea comunicatului din data de 08.12.2021 privind comiterea de către suspectul (cu funcţie de conducere în Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Sibiu) a infracţiunilor de delapidare, în formă continuată, trafic de influenţă, dare de mită şi folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, prin ordonanţa din data de 08.12.2021 a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a fost dispusă reţinerea suspectului pe o durată de 24 ore, urmând ca în cursul zilei să se aprecieze cu privire la măsurile preventive ce se impun a fi luate în cauză", se arată într-un comunicat transmis de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Ion Veştemean.
 
Poliţiştii au efectuat miercuri 13 percheziţii în municipiul Sibiu şi în Bucureşti, ridicând documente de la 32 de adrese, într-un dosar de delapidare şi spălare de bani în care este vizată o persoană din conducerea CCIA Sibiu.
 
Totodată, 35 de persoane au fost aduse la audieri.
 
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, în anchetă se verifică şi cum s-au făcut plăţi nejustificate din suma de două milioane de euro, bani obţinuţi din înstrăinarea în decembrie 2018 a sediului CCIA Sibiu. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1902 / 4994
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bohâlțeanu & Asociații a asistat Christian Tour în consolidarea AnimaWings prin cooptarea unor investitori instituționali | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner), coordonatorul echipei multidisciplinare: ”Tranzacția reflectă capacitatea noastră de a gestiona proiecte complexe, care implică simultan restructurări corporative, optimizarea structurilor de finanțare și alinierea unor interese diverse într-un cadru de reglementare specific”
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
Popescu & Asociații accelerează creșterea practicii de Healthcare, Pharma & Life Sciences până la 25% din economia firmei, pe fondul unui portofoliu complex de mandate și al efervescenței legislative din sectorul farmaceutic | De vorbă cu Dana Bivol (Partener) despre modul în care lucrează echipa, proiectele importante și provocările convergente din Sănătate în această perioadă
Ghid pentru clienții sofisticați | Cine domină arbitrajul comercial din România: avocații și firmele recunoscute de Chambers, Legal 500, GAR 100 și Lexology. Dr. Cosmin Vasile se detașează ca „the leading star” pe piața locală, fiind descris de ghidurile internaționale drept cel mai complet avocat de Dispute Resolution din România. ZRVP, TZA, NNDKP, Filip & Company și PNSA au cele mai solide practici locale de arbitraj și ar trebui să fie primele alegeri ale firmelor care caută sprijin în dispute guvernamentale și corporative
Ghid pentru clienții sofisticați | Cum arată, în 2026, ierarhia firmelor internaționale de avocatură din România, creionată de Chambers Europe și Legal 500: CMS se detașează ca lider prin amploarea și diversitatea platformei sale, iar Clifford Chance își conservă profilul de firmă de referință în domeniul finanțărilor. Mai jos în clasament, dar pe podium, DLA Piper Dinu și Dentons își confirmă forța în câteva arii de practică, iar Eversheds are o prezență modestă
Legiteam | GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer (Corporate & M&A)
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Filip & Company a asistat Raiffeisen Bank România în acordarea unei finanțări către Booster Capital în vederea achiziției Servicii Publice S.A. | Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener)
KPMG Legal câștigă definitiv un litigiu de muncă în favoarea unui important jucător din industria IT. Ce avocați au fost în echipa de proiect
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...